AcasăAdministrațieCAPITALA TINERETULUI DIN ROMÂNIA – Șapte orașe, printre care și Baia Mare,...

CAPITALA TINERETULUI DIN ROMÂNIA – Șapte orașe, printre care și Baia Mare, s-au înscris în cursa pentru titlu

spot_img

DISTRIBUIȚI

CAPITALA TINERETULUI DIN ROMÂNIA  Alba Iulia, Baia Mare, Galați, Iași, Ploiești, Satu Mare și Suceava sunt orașele care s-au înscris anul acesta în competiția pentru titlul Capitala Tineretului din România.

A doua competiție organizată în cadrul acestui program național, care funcționează pe principii similare cu Capitala Europeană a Tineretului, titlu deținut de Cluj-Napoca în 2015, a atras un număr impresionant de candidaturi: Alba Iulia, Baia Mare, Galați, Iași, Ploiești, Satu Mare și Suceava.

Programul este coordonat de Guvernanța Capitalei Tineretului din România – Consiliul Tineretului din România (CTR), Federația Tinerilor din Cluj (FTC), Grupul PONT și Banca Comercială Română (BCR) – și își propune să dezvolte modul în care autoritățile locale colaborează cu organizațiile neguvernamentale de tineret și cu mediul privat pentru a pune tinerii din România în centrul procesului de dezvoltarea urbană.

Ediția 2017 a programului se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, E.S. Klaus Werner Iohannis, recunoaștere acordată în 2016 și care confirmă valoarea conceptului și succesul fazei pilot.

În prezent, titlul este deținut de Bacău, oraș care va preda ștafeta pe 2 mai 2018, de Ziua Națională a Tineretului. Orașul care va câștiga acest titlu va primi din partea Băncii Comerciale Române (BCR), co-inițiator al programului, un premiu în valoare de 50.000 de Euro. Acest premiu reprezintă atât un punct de pornire pentru finanțarea proiectelor propuse de orașul câștigător al titlului, cât și o resursă disponibilă pentru contribuția proprie în atragerea de surse adiționale de finanțare.

Evaluarea proiectelor înscrise se va face în două etape, de către un juriu independent format din reprezentanți ai sectorului neguvernamental de tineret, ai mediului privat, ai organizațiilor de tineret ale partidelor politice parlamentare și ai unor instituții publice. Prima etapă constă în evaluarea formei simplificate a candidaturilor, în urma căreia vor fi desemnate, în luna august, orașele finaliste. Ulterior, acestea vor depune candidaturile complete până în data de 15 octombrie, urmând ca orașul câștigător să fie anunțat pe 12 noiembrie, în cadrul Summitului Tinerilor, care va avea loc în actuala Capitală a Tineretului din România, Bacău.

Mai multe detalii despre desfășurarea programului Capitala Tineretului din România găsiți aici: http://capitalatineretului.ro/

Primul oraș din România care a purtat acest titlu și și-a asumat pionieratul acestui program a fost Timișoara, în perioada 2 mai 2016 – 1 mai 2017, urmat de către Bacău, oraș desemnat în urma organizării unei competiții și care va deține titlul de Capitala Tineretului din România până pe 1 mai 2018. Detalii despre evenimentele care au loc în această perioadă la Bacău în cadrul proiectului găsiți aici: http://www.bacau2017.ro/

Comunicat de presă

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA