CAP DE AFIȘ S-au stabilit întâlnirile din sferturile de finală ale UEFA Champions League, conform tragerii la sorţi care a avut loc astăzi la Nyon.
Tragerea la sorţi de vineri a fost efectuată de galezul Ian Rush, fostul atacant-vedetă al echipei FC Liverpool, ambasadorul finalei Champions League 2016-2017, care se va disputa pe Millennium Stadium din Cardiff, în data de 3 iunie.
Şase dintre cele opt echipe calificate în această fază au ajuns în ultimul act, în precedentele patru ediţii ale competiţiei. Este vorba despre Bayern Munchen (câştigătoare în 2013), Borussia Dortmund, Real Madrid (câştigătoare în 2014 şi 2016), Atletico Madrid, FC Barcelona (câştigătoare în 2015) şi Juventus Torino.
Tabloul sferturilor este completat de revelaţiile Leicester City, rămasă ultima reprezentantă a Angliei, şi AS Monaco, echipă care a eliminat-o pe Manchester City.
Programul „sferturilor” din UCL:
Atletico Madrid – Leicester
Borussia Dortmund – AS Monaco
Bayern Munchen – Real Madrid
Juventus – Barcelona
Meciurile tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor vor avea loc pe 11 şi 12 aprilie, în timp ce returul este programat pe 18 şi 19 aprilie.
Bayern Munchen va întâlni Real Madrid. Va fi duelul dintre Carlo Ancelotti și fostul său secund de la formaţia „blanco”, Zinedine Zidane.
Ancelotti consideră că meciurile cu Real, din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, vor fi ”speciale şi emoţionante”. Tehnicianul bavarezilor, care în 2014 a câştigat cu Real ”La Decima”, al 10-lea trofeu european (Liga Campionilor), anticipează o dublă dificilă pentru echipa sa în sferturile de finală.
”Cunosc foarte bine Real Madrid. Va fi foarte dificil. Pentru mine vor fi două meciuri speciale şi emoţionante. În ziua de azi cunoaştem totul, nu mai există secrete. Vor fi meciuri dificile, dar avem multă încredere. Vrem să câştigăm Liga Campionilor. Nu va fi uşor, dar avem posibilităţi să trecem de acest tur”, a declarat Ancelotti.
Cu Ancelotti pe bancă, Real a eliminat, în semifinale ediției 2013-2014 a Champions League, Bayern Munchen, cu scorul de 5-0 la general.
Italianul a admis că va fi emoţionant să revină la Madrid pentru un meci de fotbal.
”Madrid este un adversar dificil, dar şi ceilalţi sunt. Este emoţionant să revin la Madrid pentru un meci de fotbal, dar noi vrem să fim cea mai bună echipă. Cunosc toate echipele din Europa, dar trecutul meu la Madrid nu este un avantaj. Sunt actualii campioni mondiali. Au o echipă, jucători şi un antrenor fantastici”, a mai spus Ancelotti.