CAMPIONATELE EUROPENE DE SUD EST În perioada 24-27 august 2017, în localitatea Zabljak din Muntenegru s-au desfășurat Campionatele Europene de Sud Est pentru categoriile de juniori, seniori și masters la Orientare în Alergare. La această competiție au luat parte11 loturi naționale, la start prezentându-se competitori din România, Bulgaria, Serbia, Slovenia, Moldova, Muntenegru, Croația, Cipru, Macedonia, Bosnia și Turcia. Întrecerile au avut loc în parcul național Durmitor, o zonă situată la altitudinea de 1500 de metri, cu păduri de conifere ce îngreunează în general alergabilitatea și vizibilitatea.
În lotul României ce s-a deplasat la aceste importante competiții s-au regăsit și sportivi de la CS Știința Electro Sistem Baia Mare, toți foarte bine pregătiți pentru a face față unei competiții de o asemenea anvergură. Comportarea lor a fost foarte bună, ei reușind să cucerească 9 medalii, contribuind astfel la obținerea locului 2 pe națiuni, după Bulgaria și înaintea Turciei.
Performerul acestor întreceri din lotul băimărean este de departe Alexandru Catană, care la doar 15 ani și debutant în acest an în lotul național a reușit să producă surpriza și să câștige medalia de aur în proba de Medie Distanță în cadrul categoriei juniori II, învingând sportivi mult mai bine cotați ca el. Pentru a confirma faptul că această performanță nu a fost întâmplătoare, a obținut încă o medalie de aur, de această dată în proba de ștafetă.
Un alt performer al acestor întreceri a fost Roxana Culcean, care a reușit să obțină și ea 2 medalii, o medalie de aur în proba de ștafetă și o medalie de bronz în proba de lungă distanță.
A cincea medalie a fost cucerită de Alexandru Biro în cadrul categoriei Juniori I, care a cucerit medalia de argint în proba de ștafetă, după ce ratase de puțin o medalie în proba de Lungă Distanță, unde s-a clasat pe locul 4.
Restul medaliilor au fost cucerite de Istvan Sebestyen care în cadrul categoriei Masters a resuit să obțină 2 medalii de aur și 2 de argint.
În urma acestor frumoase realizări din partea lotului băimărean se așteaptă noi și frumoase performanțe, deoarece la sfârșitul acestei săptămâni ei se vor prezenta la startul celor mai importante competiții interne din acest an, respectiv Campionatele Naționale în probele individuale și de ștafetă. Întrecerea va avea loc la Victoria ( jud. Brașov) și se va bucura de prezența elitei orientării din România. Le urăm succes!
Informații furnizate de CS Știința Electro Sistem Baia Mare