CAMPANIE NAŢIONALĂ Centrul Social Multifuncțional „Rivulus Pueris”, coordonat de Serviciul Public Asistență Socială, a găzduit luni, 17 iulie, caravana campaniei naționale „Aripi Frânte”.
Campania inițiată de Asociația Necuvinte în parteneriat cu Poliția Română promovează combaterea și prevenirea violenței în familie.
Așadar, Municipiul Baia Mare este orașul care a deschis șirul evenimentelor de sensibilizare și informare cu privire la fenomenul violenței în familie.
Punctul central al campaniei îl reprezintă filmul documentar “Aripi Frânte”, care va fi prezentat în 17 județe din țară.
Documentarul este construit în jurul poveștilor unor femei care au trăit o viață în abuzuri și frică.
Municipiul Baia Mare prin Serviciul Public Asistență Socială vine în sprijinul tuturor celor care organizează campanii de informare, menite să combată fenomenul violenței (instituții publice, ONG-uri), deoarece doar împreună putem construi o comunitate puternică și sănătoasă.
Citeşte şi LEGEA A FOST PROMULGATĂ – Moașele vor presta servicii de asistență medicală și socială
MINISTERUL SĂNĂTĂȚII – Se dă startul campaniei de vaccinare împotriva rujeolei!