Gândul zilei: ”Nici o femeie nu se căsătorește din interes. Toate au abilitatea ca, mai înainte de a se mărita cu un milionar, să se îndrăgostească de el.” (Cesare Pavese)

Religie
Ortodox = Sf. Mc. Nichifor; Sf. Sfinţiţi Mc. Marcel şi Pangratie.
Romano-catolic = Sf. Apolonia, fc. m.
Reformat(Calvin) = Apollónia, Abigél.
Greco-catolic = S Nichifor, m (+ sec III).
Mozaic = 5. Adar 5771.
Musulman = al-‘arb`a’: 5. Rabi al-Awwal 1432.

Evenimente
1621: Grigore al XV-lea devine papă
1861: Războiul civil american: Jefferson Davis a fost ales președinte al Statelor Confederate ale Americii
1904: Flota japoneză atacă pe neașteptate fortareața rusă Port-Arthur. Începe războiul ruso-japonez (1904-1905), încheiat prin tratatul de pace de la Portsmouth (1905).
1929: S-a încheiat, la Moscova, între URSS, România, Letonia și Estonia un acord prin care statele semnatare se obligau să pună în aplicare Pactul Briand-Kellogg, de renunțare la război ca instrument de politică națională, încă înainte de ratificarea lui de către toate statele. Peste 10 ani, Rusia invada Finlanda, Estonia, Letonia, Polonia, Basarabia.
1945: S-a descoperit o mare cantitate de arme și muniții (ascunse cu aprobarea vicepreședintelui Consiliului de Miniștri, Petru Groza, și a subsecretarului de stat de la Interne, Virgil Stănescu) ce urmau a fi folosite într-o eventuală lovitură de forță pentru instaurarea unui guvern comunist. Existența acestui depozit contrazicea declarația stîngii politice, că nu dorea o lovitură de stat, ci continuarea programului.
1959: Japonia anunță renunțarea totală la armele nucleare
1971: Apollo 14 se întoarce pe Pământ după o misiune pe Lună
1977: Postul de radio Europa Liberă a transmis scrisoarea deschisă prin care scriitorul Paul Goma se solidariză cu protestatarii anti-comuniști ai Chartei 77 din Cehoslovacia. A fost „actul de naștere” al dizidenței românești
1995: Alain Delon, actor, regizor și producător, primește „Ursul de aur” pentru întreaga carieră, la Festivalul de film de la Berlin
2001: Reprezentanții Bisericii Catolice, Luterane și Reformate s-au reunit pentru a analiza problema indulgențelor, pentru prima oară de la marea schismă din 1517

Nașteri
1409: Constantin al XI-lea, ultimul împărat bizantin (d. 1453)
1773: William Henry Harrison, președinte al SUA (d. 1841)
1775: Bolyai Farkas, matematician maghiar din Transilvania (d. 1856)
1783: Vasili Jukovski, poet rus (d. 1852)
1830: Abdülaziz, sultan otoman (d. 1876)
1908: Cicerone Theodorescu, poet român (d. 1974)
1910: Jacques Monod, biochimist, laureat Nobel (d. 1976)
1917: Oleg Danovski, balerin român (d. 1996)
1931: Thomas Bernhard, scriitor austriac (d. 1989)
1940: John Maxwell Coetzee, scriitor sud-african, laureat al Premiului Nobel
1945: Mia Farrow, actriță americană
1945: Ionela Târlea-Manolache, atletă româncă
1990: Alina Bercu, pianistă româncă

Decese
1011: Bernard I de Saxonia
1640: Murad al IV-lea, sultan al Imperiului Otoman (n. 1612)
1670: Frederick al III-lea al Danemarcei și al Norvegiei (n. 1609)
1874: Jules Michelet, istoric francez („Istoria Franței”, „Istoria Revoluției Franceze”) (n. 1798)
1881: Fiodor Mihailovici Dostoievski, scriitor rus (n. 1821)
1957 – A murit Miklós Horthy, regent al regimului monarhic în Ungaria (1920-1945). În planul politicii externe, Horthy s-a apropiat de regimul fascist al Reichului german, în încercarea de a obţine revizuirea Tratatului de la Trianon (1920), un act care impusese Ungariei mari cedări teritoriale (n.18.06.1868).
1981: Bill Haley, solist vocal, compozitor, autorul primei piese rock and roll ajunsă în secțiunea pop în Billboard Crazy Man Crazy
1984: Iuri Andropov, Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (n. 1914)
1991 – A murit omul de cultură Florin Mugur. A scris versuri („Visele de dimineaţă”, „Mituri”, „Piatra palidă” – Premiul Uniunii Scriitorilor), proză, eseistică şi publicistică literară („Aproape noiembrie”, „Convorbiri cu Marin Preda”, „Profesiunea de scriitor”) (n.07.02.1934).
1994: Gherasim Luca, poet, prozator, aderent la mișcarea de avangardă. Din 1947, se stabilește la Paris. A semnat și sub pseudonimele Costea Sar, Petre Malcoci (n. 1913)
1995: William Fullbright, politician american, fondatorul Programului Școlar Fullbright (n. 1905)
2002: Prințesa Margareta, sora reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit (n. 1930)

Personalitatea zilei – Feodor Mihailovici Dostoievski

Feodor Mihailovici Dostoievski (Фёдор Миха́йлович Достое́вский, Dostievsky  ascultă, n. 30 octombrie 1821 (S.N. 11 noiembrie) – d. 28 ianuarie 1881 (S.N. 9 februarie), St. Petersburg, Rusia) a fost unul din cei mai importanți scriitori ruși, ale cărui opere au avut un efect profund și de durată asupra ficțiunii din secolul al XX-lea. Adesea prezentând personaje aflate în stări de conștiință extreme sau fracturate, operele sale demonstrează un talent extraordinar pentru pătrunderea psihologiei umane și analiza politicii sociale și spirituale a societății din Rusia epocii sale. Multe dintre operele sale au fost profetice și el a fost un precursor al unor idei moderne. Se spune despre el că este părintele existențialismului, în special în Însemnări din subterană, volum descris de Walter Kaufmann drept „cea mai bună uvertură pentru existențialism scrisă vreodată”.
Este unul dintre cei mai importanți autori din literatura universală, a cărui operă este o strălucită replică literară și filosofică la criza socială și spirituală a vremii sale, zugrăvind ciocniri polifonice între personaje originale și paradoxale, aflate într-o permanentă și pasionantă căutare a armoniei sociale și umane, marcate de un profund psihologism și tragism.
Cărțile sale sunt traduse și comentate în întreaga lume, după ele s-au realizat numeroase spectacole de teatru și filme celebre.

Feodor a fost cel de-al doilea copil dintre cei șapte ai lui Mihail si Mariei Dostoievski. Imediat după ce mama sa a murit de tuberculoză în 1837, el și fratele său Mihail au fost trimiși la Academia Tehnică Militară din Sankt Petersburg. Tatăl lor, un chirurg militar în retragere, care a lucrat la Spitalul pentru săraci Mariinsky (Sfânta Maria) din Moscova, a murit în 1839. Deși nu este sigur, se pare că ar fi fost ucis de un servitor care i-a turnat vodcă pe gât până la sufocarea sa. Alte surse susțin că acesta a fost de fapt omorât de către proprii lui iobagi înfuriați. Indiferent de ce s-a întâmplat cu adevărat, Sigmund Freud s-a ocupat de acest episod în articolul său Dostoievski și paricidul (1928).
Dostoievski debutează în 1846 cu nuvela Oameni sărmani, asta după ce-și exersase un timp mâna cu traduceri din Balzac. Cel mai mare critic al vremii, Belinski, se declară uluit de creație și îi prevăde deja un viitor de mare scriitor. Deși inițial aflat în grațiile lumii literare care l-a făcut rapid o celebritate, marea lui timiditate și vanitate îl vor îndeparta de cercul literaților din jurul lui Belinski; dintotdeauna predispus la boala nervoasă, scriitorul va suferi de depresie.
Dostoievski a fost arestat și închis în 1849 pentru activități antistatale împotriva țarului Nicolae I. Pe 16 noiembrie din aceluiași an, a fost condamnat la moarte pentru legăturile cu un grup de intelectuali liberali, din Cercul Petrașevski.

În plan biografic, momentul crucial al vieții lui Dostoievski l-a reprezentat anul 1849, când a fost arestat și condamnat la moarte pentru participarea la întrunirile unui cerc de tineri fourieriști (condus de Mihail Petrașevski), în cadrul cărora se purtau discuții subversive. Împreună cu ceilalti deținuți, a fost transportat în piața unde aveau loc execuțiile și trecut prin toată procedura de anunțare a condamnării la moarte prin împușcare, oferirea ultimelor sacramente de către un preot inclusiv. Doar în ultimul moment posibil, puștile călăilor sunt coborâte și un trimis le anunță condamnaților vestea că țarul le-a comutat pedeapsa în 4 ani de munca silnică plus serviciu militar pe viață. Gary Saul Morson relatează (în Enciclopedia Britannica) că în urma acestui tratament inuman, din cei 3 condamnați care au trecut prin supliciul execuției simulate, “unul a înnebunit pe loc în mod permanent, iar celălalt a scris Crimă și Pedeapsă”. După patru ani în katorga, urmați de alți cinci de serviciu militar obligatoriu, revine la Petersburg și își reia activitatea literară. Până în momentul arestului fusese plasat de critică în umbra lui Gogol.

Incidenta crizelor de epilepsie, la care era predispus, a crescut in aceasta perioadă. La eliberarea din închisoare în 1854, i s-a oferit șansa să devină soldat pentru restul pedepsei, în Regimentul siberian. Dostoievski și-a petrecut cinci ani din viață aici, întâi a fost caporal, apoi a devenit locotenent la al șaptelea batalion din acest regiment, staționat lângă fortul Semipalatinsk din Kazahstan.

A fost o experiență care i-a schimbat și părerile ideologice, astfel Dostoevski a abandonat ideile liberale și a devenit conservator și extrem de religios. S-a împrietenit cu un alt conservator, Constantin Pobedonosțev. A avut o legătură și mai apoi s-a căsătorit cu Maria Dmitrievna Isaeva, văduva tuberculosă a unui cunoscut din Siberia; aceasta va asista din chiar luna lor de miere la una din crizele de epilepsie ale scriitorului.

În 1860, s-a întors la St. Petersburg, unde a scos o serie de gazete literare alături de fratele sau mai mare, Mihail, dar fără mare succes. In 1864 soția sa moare, eveniment care îl va afecta puternic, iar la scurt timp își pierde și fratele, care îi era foarte drag. Cum financiar, Dostoievski nu avea economii și cu toate străduințele sale nu întrevedea vreo sursă de venit, scriitorul cade într-o depresie accentuată și începe să joace jocuri de noroc de pe urma cărora acumulează datorii uriașe.

A suferit de patima jocului și de pe urma efectelor acesteia. Se pare ca romanul Crimă și pedeapsă cel mai cunoscut roman al scriitorului, a fost grabnic finalizat pentru a-l da spre publicare, fapt ce i-ar fi adus un avans în bani de la editură. Dostoievski a scris în același timp și nuvela Jucătorul pentru a-i satisface pretențiile editorului sau Stellovski care, potrivit contractului, dacă nu primea o operă nouă ar fi intrat în posesia drepturilor de autor a tuturor operelor dostoievskiene.

Pentru a se sustrage obligațiilor față de creditori și căutând noi cazinouri, Dostoievski călătorește în Occident. Aici încearcă să reia legătura cu Apollinaria (Polina) Suslova o studentă cu care avusese o relație cu câțiva ani în urmă, însă aceasta declină cererea în căsătorie. Astfel Dostoievski se căsătoreste în 1867 cu Anna Snitkina, o femeie de doar 20 de ani, de profesie stenografă. În această perioadă scrie cele mai importante opere ale sale.

Din 1873 până în 1881 și-a răzbunat insuccesele din domeniul jurnalistic și a editat un lunar cu povestiri, schițe și articole despre evenimente curente, Jurnalul scriitorului. Ziarul a avut un succes fenomenal, deși estetic vorbind n-a reușit în aceeași măsură, asta cel puțin din momentul în care scriitorul s-a lăsat purtat pe tărâm politic, exprimânu-și în jurnal idei din ce în ce mai extreme: inițial Dostoievski se arată convins că Europa Occidentală e pe punctul de a se prăbuși, iar în siajul acestei căderi istorice, Rusia și Biserica Ortodoxă Rusă vor crea Împărăția lui Dumnezeu pe pământ, împlinind astfel profețiile din Apocalipsă (Noul Testament); mai târziu, tot în jurnal, Dostoievski va atinge punctul minim al decăderii morale cu o serie de articole antisemite.

Din păcate aceste poziții antisemite, în timp, nu vor rămâne simple opinii literare sau jurnalistice, căci ele vor deveni rapid referințe ale antisemitismului de stat în perioada țaristă, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în cazul procesului lui M. M. Beilis, unde procurorul șef O. Iu. Vipper îl va invoca pe Dostoievski însuși ca autoritate morală când vorbea, în numele poporului, despre “jidanii care ar distruge Rusia”. De altfel, secțiunile 1, 2 și 3 ale capitolului 2 din Jurnalul de Scriitor din Martie 1877, al lui Dostoievski, vor reprezenta monedă forte in culegerile de literatură antisemită în Rusia, alături de “Protocoalele Înțelepților Sionului”, “Testamentul politic” (Mein Kampf) al lui Adolf Hitler și “Evreimea Internațională” a lui Henry Ford.

Nu degeaba istoricul Ronald Hingley spunea că “idealizarea războiului, această bolboroseală despre destinul măreț al unui popor, afirmarea unor proiecte teritoriale grandioase combinate cu profesii pașnice, și mai mult decât orice stilul exaltat, isteric și uneori nearmonios ale prozei, toate acestea sunt trăsături care unesc Jurnalul unui Scriitor al lui Dostoievski de Mein Kampf-ul lui Adolf Hitler”.

În 1877 Dostoievski tine un discurs de evocare la înmormântarea prietenului său, poetul Nekrasov, provocând mari controverse. Trei ani mai târziu, cu puțin timp înaintea morții sale, ține o faimoasă cuvântare despre Pușkin la dezvelirea monumentului acestuia din urmă din Moscova.

În ultimii ani de viață, Feodor Dostoievski a trăit în stațiunea Staraia Russa, care era mai aproape de Sankt Petersburg. Moare pe 28 ianuarie (stil vechi) 1881 și este îngropat in cimitirul Tihvin lângă Mânăstirea Alexandr Nevski, Sankt Petersburg.
Influența lui Dostoievski a fost uriașă, practic nu există romancier important din secolul al XX-lea, de la Herman Hesse la Marcel Proust, William Faulkner, Albert Camus, Franz Kafka, Henry Miller, Yukio Mishima, Gabriel García Márquez,Vladimir Nabokov, Henry James, Joseph Conrad si chiar D.H. Lawrence, asupra căruia Dostoievski să nu-și fi exercitat influența. La noi, romanele lui Mircea Eliade (Huliganii) sau Nicolae Breban (Animale bolnave) poartă și ele urma aceleiași influențe. Romancierul american Ernest Hemingway l-a citat pe Dostoievski drept sursă de influență majoră în autobiografia sa.

În mod esențial un scriitor mitic (în această privință a fost comparat cu Herman Melville), Dostoievski a creat un opus de opere de o imensă putere hipnotică, având următoarele trăsături: scene dramatizate (conclavuri) în care personajele, într-o atmosferă fierbinte sau scandaloasă, se angajează în dialoguri socratice à la Russe; căutarea lui Dumnezeu, problema Răului și suferințele celor inocenți. Tipologia personajelor sale e una extrem de simplă: creștini umili (prințul Mîșkin, Sonia Marmeladova, Alioșa Karamazov), nihiliști autodistructivi (Svidrigailov, Smerdiakov, Stavrogin), cinici (Feodor Karamazov), intelectuali rebeli (Raskolnikov, Ivan Karamazov); personajele sale acționează sub impulsul unor idei și nu al unor instincte, deși, în anumite cazuri, și acestea pot juca un rol semnificativ.

Romanele lui Dostoievski sunt comprimate în timp (acțiunea durează doar câteva zile) și acest procedeu îl ajută pe autor să scape de una din trăsăturile importante ale prozei realiste, de coroziunea vieții umane în timp. Personajele sale sunt de fapt niște traduceri ale unor idei spirituale și ies din acest motiv în afara timpului, sunt atemporale. Alte teme care reapar obsedant sunt: suicidul, mândria rănită, colapsul valorilor familiei, regenerarea spirituală cu ajutorul suferinței (cel mai important motiv), respingerea culturii vestice și afirmarea valorilor ortodoxiei ruse și țarismului.

Criticii literari ruși, cum ar fi Mihail Bahtin, au caracterizat opera sa drept ‘polifonică’: spre deosebire de alți romancieri, Dostoievski nu este interesat de o ‘unică viziune’, el prezintă situația sub forma unei suite de unghiuri foarte diferite și din acest motiv romanele sale devin extrem de dramatice; sunt romane de idei, în care punctele de vedere conflictuale și personajele se dezvoltă adesea într-un crescendo insuportabil.

Este o opinie comună a criticilor literari că, alături de operele unor Dante Alighieri, William Shakespeare, Miguel de Cervantes, Victor Hugo și ale altor câțiva mari scriitori, romanele, povestirile și nuvelele lui Dostoievski se înscriu în Canonul european și au influențat în mod decisiv existențialismul și expresionismul, ca să dăm doar două exemple.

Opere majore:
Oameni sărmani (1846)
Nopți albe (1848)
Omul dedublat (1846)
Netoșka Nezvanova (1849)
Satul Stepancikovo și locuitorii săi (1859)
Umiliți și obidiți (1861)
Amintiri din casa morților (1862)
Însemnări din subterană (1864)
Crimă și pedeapsă (1866)
Jucătorul (1867)
Idiotul (1868)
Demonii (1872)
Adolescentul (1875)
Frații Karamazov (1880)
Pagină realizată de Grigore Ciascai