Gândul zilei: ”Maimuța este un animal mult prea blajin pentru ca omul să se tragă din ea.” (F. Nietzsche)

Religie
Ortodox = Cuv. Isidor Pelusiotul; Sf. Sfinţit Mc. Avramie.
Romano-catolic = Ss. Andrei Corsini, ep.; Veronica.
Reformat(Calvin) = Ráhel, Andrea, Janka, Csenge.
Greco-catolic = S Isidor, c (+ 449).
Mozaic = 30. Shevat 5771.
Musulman = al-jum`a: 29. Safar 1432.

Sărbători
Sri Lanka: Ziua națională – Aniversarea proclamării independenței (1948)

Evenimente
1769: În Marea Britanie se introducere pedepsa cu moartea pentru distrugerea instalațiilor industriale
1789: George Washington este ales de către Colegiul Electoral american ca primul președinte al Statelor Unite ale Americii
1861: Carolina de Sud, Mississippi, Florida, Alabama, Louisiana, Georgia și Texas proclamă secesiunea și creează, la Montgomery (Alabama), Confederația Statelor din Sud (căreia în aprilie și mai i se mai alătură Virginia, Carolina de Nord, Arkansas, Tennessee)
1909: Are loc, pe scena Teatrului Național din București, premiera piesei „Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea
1927: În SUA se lansează filmul The jazz singer (Cântărețul de jazz), de Warner Brothers, prima peliculă sonoră din istoria filmului.
1934: Echipajul român de bob de două persoane (Al. Frim și V. Dumitrescu) cucerește titlul de campion mondial, la Engelberg, Elveția. Pentru rezultatele obtinuțe, sportivilor li s-a decernat „Premiul național pentru sport”.
1961: Începutul luptei armate de eliberare a Angolei de sub dominația colonială portugheză, condusă de Mișcarea Populară pentru Eliberarea Angolei – MPLA
1967: A început construcția primei autostrăzi din țară București-Pitești
1970: A fost publicat romanul „Love Story” de Erich Segal, un adevărat succes
1976: Puternic cutremur de pământ în Guatemala – 7,5 grade pe scara Richter soldat cu 22 778 de victime.
1998: Un cutremur de 6,1 grade pe scara Richter în nord-estul Afganistanului omoară mai mult de 5.000 de oameni
2003: Parlamentul Iugoslav a proclamat oficial nașterea noului stat Serbia-Muntenegru. Concomitent a fost votată și noua Constituție.

Nașteri
1688: Pierre Carlet de Chambain de Marivaux, dramaturg francez (d. 1763)
1746: Tadeusz Kosciuszko, erou al luptei pentru independență națională în Polonia (d. 1817)
1799 – S-a născut Almeida Garrett, poet, dramaturg, romancier, orator şi om politic, iniţiatorul prozei literare portugheze moderne prin cartea „Călătorie prin ţara mea”.
1809: Vasile Cârlova, poet român (d. 1831)
1871: Friedrich Ebert, primul președinte social-democrat al Republicii de la Weimar (1919 – 1925) (d. 1925)
1872: Octav Bancilă, pictor român (d. 1944)
1900: Jacques Prevert, poet francez (d. 1977)
1902: Charles A. Lindberg, aviator american, care la 20/21 mai 1927 a realizat primul zbor fără întrerupere pe deasupra Atlanticului (d. 1974)
1906: Clyde W. Tombaugh, astronom american; a descoperit, în 1930, planeta Pluto
1906: Nicolae Georgescu-Roegen, economist și matematician, membru de onoare al Academiei Române; a emigrat în SUA (d. 1994)
1910: Alfred Mendelsohn, compozitor, dirijor și pedagog (d. 1966)
1929: Constantin Piliuță, pictor român
1932: Mioara Avram, personalitate de renume a lingvisticii românești (d. 2004)
1937: Emanuel Mandric, regizor român (d. 1997)
1948 – S-a născut Alice Cooper (Vincent Furnier), vocalist şi compozitor american.

1954: Denisa Comănescu, poeta româncă
1975: Natalie Imbruglia, actriță și cântăreață australiană

Decese
211: Septimius Severus, împarat roman (193–211), fondator al dinastiei Severilor (n. 146)
708: Papa Sisiniu
1849: Costache Conachi, unul dintre poeții reprezentativi ai perioadei de început a literaturii noastre (n. 1777)
1921: Carl Hauptmann, scriitor german (n. 1858)
1928: Hendrik Lorentz, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel (n. 1853)
1962: Aurel Jiquidi, grafician (n. 1896)
1974 – A murit compozitorul şi pianistul Mihail Andricu, membru al Academiei Române, considerat unul dintre întemeietorii muzicii simfonice din ţara noastră (n.1894).
1974: Satyendra Nath Bose, matematician indian (n. 1894)
1983: Karen Carpenter, membră, alături de Richard Carpenter, a celebrei formații „The Carpenters” (n. 2 martie 1950)
1988: Alexandru Căprariu, poet (n. 1929)
1993: Marieta Rareș, actriță (n. 1896)

Personalitatea zilei – George Washington
George Washington (n. 22 februarie 1732, Westmoreland,  Virginia — d. 14 decembrie 1799, Mount Vernon, Virginia) a fost un general și om de stat american, militant și factor activ în obținerea independenței față de Regatul Unit a coloniilor din America de Nord, primul președinte al Statelor Unite ale Americii.
În 1775 a fost numit comandant suprem al tuturor forțelor militare ale coloniilor răsculate împotriva Angliei. A avut un rol decisiv în organizarea armatei americane care a repurtat victoriile de la Saratoga (1777) și Yorktown (1781), hotărâtoare pentru obținerea independenței Statelor Unite ale Americii. În 1787, Washington a fost președintele Convenției constituționale care a adoptat Constituția Statelor Unite ale Americii, în vigoare și astăzi. Ca președinte între 1789 și 1797, Washington a dus o politică internă conservatoare, iar pe plan extern a fost un adept al izolaționismului. Cu ocazia discursului său de adio, în 1797, recomanda Statelor Unite să intervină cât mai puțin posibil în afacerile politice ale lumii și, mai ales, să nu se alieze cu nicio națiune europeană în cazul unui conflict pe vechiul continent.
George Washington s-a născut pe 22 februarie 1732, fiind primul copil al lui Augustine Washington și a doua sa soție, Mary Ball Washington la Pope’s Creek Estate lângă actualul Colonial Beach în ținutul Westmoreland, Virginia. Tatăl lui a avut patru copii cu prima sa soție, Jane Butler: doi au murit de mici, iar doi fii au supraviețuit (Lawrence, născut circa 1718 și Augustine, născut circa 1720) George devenind astfel al treilea fiu dar mult mai tânăr. Mutându-se la Ferry Farm în Stafford County la vârsta de 6 ani, George a fost educat acasă de către tatăl său și de către fratele mai mare.

George Washington își începe cariera ca proprietar de plantație, sau ceea ce istoricii definesc pe cei ce dețin 20 sau mai mulți sclavi. În 1748 este invitat să ajute la topografierea terenurilor la vest de Blue Ridge, o ramură a munților Appalache. În 1749 este numit la primul său post public, topograf al ținutului nou creat Culpeper County. Prin intermediul fratelui său vitreg Lawrence Washington devine interesat de Ohio Company, companie care țintea să exploateze pământul din vestul Americii. În 1751 George și fratele său vitreg Lawrence călătoresc în Barbados sperând într-o îmbunătățire a sănătății lui Lawrence care suferea de tuberculoză. Aceasta a fost singura dată când George Washington a călătorit în afara a ceea ce este acum Statele Unite. După moartea lui Lawrence în 1752, George Washington moștenește partea din pământul său și preia unele din îndatorirele sale, ca de pildă cea de adjutant al coloniei, ofițer cu rol de conducere în trupele neregulate.
În 1754 Robert Dinwiddie îl deleagă pe Washington, pe atunci Locotenent Colonel și îi ordonă să conducă o misiune care urma să îi scoată pe francezi din Fort Duquesne. Împreună cu aliații săi indieni conduși de Tanacharison, Washington și trupele sale surprind în ambuscadă un detașament de recunoaștere francez de circa 30 de soldați conduși de Joseph Coulon de Jumonville. Washington și trupele sale sunt copleșiți la Fort Necessity de o forță franceză și indiană numeric superioară și mai bine poziționată, în ceea ce a fost singura capitulare din cariera sa. Termenii capitulării includ aserțiunea că Washington l-a asasinat pe Jumonville după ambuscadă. Cum Washington nu cunoștea franceza, nu și-a dat seama de conținut și a semnat documentul. Eliberat de către francezi, Washington se întoarce în Virginia, unde numele îi este spălat de vina capitulării, dar demisionează pentru că nu este de acord cu reorganizarea milițiilor coloniei.
În 1755 Washington este adjunctul generalului britanic Edward Braddock în nefericita expediție Monongahela. Acesta a fost un efort major de recucerire al zonei Ohio. În timp ce Braddock este ucis și expediția se sfârșește într-un dezastru militar, Washington se distinge ca eroul de la Monongahela. Rolul lui Washington în timpul bătăliei este încă dezbatut, biograful Joseph Ellis, afirmă că Washington a călărit de-a lungul și de-a latul câmpului de bătălie reorganizând rămașițele forțelor Britanice și a milițiilor din Virginia pentru a se retrage. În urma acestei acțiuni, lui Washington i se încredintează comanda unei zone dificile de frontieră în munții Virginiei unde este recompensat prin avansarea la gradul de colonel și numit comandant al tuturor forțelor coloniei Virginia…. În 1758, Washington participă cu gradul de Brigadier General în expediția lui Forbes care îi silește pe francezi să evacueze Fort Duquesne și duce la întemeierea britanicului Pittsburgh. Târziu în același an, Washington demisionează din serviciul militar activ și petrece următorii 16 ani ca proprietar de plantație și politician în Virginia.
În Ianuarie 1759 Washington se căsătorește cu Martha Dandridge Custis Washington, văduvă.  Cuplul proaspăt căsătorit s-a mutat la Mount Vernon unde el s-a lansat în viața de proprietar de plantație și de figură politică. Căsătoria lui Washington cu Martha, o văduvă bogată, i-a mărit cu mult acestuia atât averea precum și statutul social. Prin căsătorie a dobândit o treime din cei 18000 de acri (73 kilometri pătrați) ai plantației Custis și administrează restul în numele copiilor Marthei. Cumpără frecvent terenuri în numele său. În plus i se dăruiește teren în ceea ce este azi West Virginia ca recompensă pentru serviciile aduse în timpul războiului cu francezii și indienii. În 1775 Washington dublase plantația Mount Vernon ca întindere și numărul de sclavi crescuse la mai mult de 100 de persoane. Ca erou militar și mare proprietar de teren, este ales în corpul legislativ al Virginiei, House of Burgesses, începând cu 1758.
După începerea luptelor în aprilie 1775, Washington apare îmbrăcat în uniformă militară la Al doilea Congres Continental semnalând că el este pregătit de război. Washington avea prestigiul, experiența militară, carisma și prestanța militară, reputația de a fi un patriot, era sprijinit de către Sudul Americii în special Virginia. Deși nu a căutat explicit să ia comanda și chiar a afirmat că nu este la înălțimea unei astfel de însărcinări, nu avea nici un competitor serios. Congresul creează Armata Continentală pe data de 14 iunie 1775. Propus de către John Adams de Massachusetts, Washington este astfel numit General Maior și ales de către Congres pentru a fi Comandant Suprem. Washington preia comanda Armatei Continentale pe câmpul din Cambridge, Massachusetts în Iulie 1775, în timpul asediului Bostonului deja în desfășurare. Realizând că armata sa duce lipsă disperată de praf de pușcă, Washington caută alte surse. Sunt organizate raiduri asupra unor arsenale britanice, inclusiv unele în Caraibe și se încearcă producerea locală a prafului de pușcă. Către sfârșitul lui 1776 sunt obținute 2,5 milioane de livre, majoritatea din Franța, o cantitate abia adecvată față de nevoile armatei. Washington reorganizează armata și îi forțează pe englezi să se retragă prin instalarea artileriei pe înălțimile din Dorchester Heights care dominau orașul. Britanicii evacuează Bostonul și Washington își mută armata la New York. Deși negative în aprecierile referitoare la Congresul Continental, ziare britanice lăudau caracterul lui Washington și calitățile sale de comandant militar. Acestea erau articole îndrăznețe despre un general inamic care comanda o armată apărând o cauză despre care mulți britanici credeau că va ruina imperiul britanic. Refuzul lui Washington de a se implica politic, întărea reputația acestuia de om total dedicat misiunii sale militare și deasupra luptelor diverselor facțiuni.

Colegiul electoral l-a ales în unanimitate pe George Washington președinte în 1789 și apoi în alegerile din 1792, Washington rămâne până azi singurul președinte care a luat 100% din voturile electorale. La inaugurarea sa a insistat să se servească rom de Barbados. John Adams a fost ales vicepreședinte. George Washington a depus jurământul ca prim președinte conform constituției Statelor Unite ale Americii în 30 Aprilie, 1789 la Federal Hall în New York cu toate că, la început nu-și dorea această funcție. Primul Congres al Statelor Unite a votat să-i plătească lui Washington un salariu de 25000 de dolari pe an, o sumă foarte mare pentru 1789. Washington, deja bogat, refuză salariul deoarece prețuia foarte mult imaginea sa ca funcționar public dezinteresat. La insistența Congresului, totuși, acceptă în cele din urmă plata, pentru a evita un precedent în care postul de președinte ar fi perceput ca accesibil numai pentru persoanele bogate care își permiteau să servească țara fără salariu. Washington a participat cu mare atenție la pompa și ceremonia postului, având grijă ca titlurile și vestimentația să fie republicane și nu a imitat niciodată curțile regale europene. Până la sfârșit a preferat apelativul de ,, Domnule Președinte” altor denumiri pompoase care i-au fost sugerate. Washington s-a dovedit a fi un bun administrator. Bun în a delega sarcini și bun judecător al talentului și caracterului personal, Washington ținea regulat ședințe ale cabinetului pentru a dezbate problemele înainte de a lua o decizie. În privința sarcinilor de rutină era ordonat, energic, respectuos cu privire la opinia altora dar hotărât, urmărind obiective generale dar și consistența acțiunilor particulare în atingerea primelor. Washington a servit al doilea termen ca președinte fără entuziasm. A refuzat să candideze pentru al treilea, stabilind astfel obiceiul de maximum două termene ca președinte care mai târziu va deveni lege prin amendamentul 22 la Constituție.

Washington nu era membru al niciunui partid politic și spera că acestea nu se vor forma, fiind de părere că duc la conflict și stagnare.
Consilierii lui cei mai apropriați formează două facțiuni, creând cadrul pentru viitorul Prim Sistem Partinic. Secretarul trezoreriei Alexander Hamilton avea planuri îndrăznețe în crearea sistemului național de creditare și clădirea unei națiuni puternice financiar și pune bazele Partidului federalist. Thomas Jefferson, fondatorul „Jeffersonian Republicans”, se opune puternic agendei lui Hamilton, dar Washington îl favorizează pe acesta din urmă.
Residence Act of 1790 semnat de Washington autorizează Președintele să aleagă reședința permanentă a guvernului, care va fi aleasă de-a lungul râului Potomac. Legea autorizează Președintele să numească trei împuterniciți care să măsoare și să achiziționeze proprietatea pentru această reședință. Washington supervizează personal aceasta de-a lungul întregului mandat. În 1791 acești împuteniciți numesc reședința guvernului „Orașul lui Washington în districtul Columbia”, în onoarea lui Washington.
În 1800 Teritoriul Columbia devine Districul Columbia unde guvernul federal se mută în conformitate cu prevederile legii privind reședința acestuia.
În 1791, Congresul impune o acciză pe băuturile spirtoase care duce la proteste în districtele de frontieră, în special în Pennsylvania. În 1794, după ce Washington ordonă protestatarilor să apară în fața „US district court”, protestele se transformă în răscoale pe scară largă ca Rebeliunea Whiskey-ului.
Armata federală era prea mică să poată fi folosită, așa că Washington invocă Militia Act din 1792 pentru a chema milițiile din Pennsylvania, Virginia și alte câteva state.
Guvernatorii trimit trupe și Washington ia comanda, mărșăluind în districtele răsculate. Nu au vut loc lupte, dar acțiunea în forță a lui Washington a dovedit că guvernul se poate apăra singur. A fost de asemenea una din cele două ocazii când un președinte în funcție comandă militar pe câmpul de operații. Aceste evenimente marchează prima ocazie când guvernul federal folosește forța militară pentru a-și exercita autoritatea asupra statelor și a cetățenilor.

În 1793 guvernul revoluționar francez îl trimite pe diplomatul Edmond Charles Genet, supranumit și ,,cetățeanul Genet” ca ambasador în America. Genet emite scrisori de sechestrare și represaliu pentru vasele americane ca acestea să poată captura vase britanice. Genet încearcă să direcționeze sentimentul public american către amestecarea in război de partea Franței și împotriva Marii Britanii, prin crearea unei rețele de Societăți Democratice Republicane în marile orașe americane. George Washington respinge acest amestec în afacerile interne și cere guvernului francez să îl înlocuiască pe Genet, denunțând societățile acestuia.

Hamilton și Washington proiectează tratatul așa numit Jay Treaty pentru a normaliza relațiile cu Marea Britanie, pentru a evacua britanicii din forturile vestice și a rezolva datoriile financiare în urma revoluției. John Jay negociază și semnează tratatul în 19 noiembrie 1794. Jeffersonienii sprijineau Franța și atacau puternic tratatul. Washington și Hamilton însă au mobilizat opinia publică și au obținut ratificarea de către senat prin accentuarea sprijinului acordat de Washington. Britanicii au fost de acord sa părăsească forturile din zona Marilor Lacuri, granița americano-canadiană a fost ajustată, numeroase datorii pre-revolutie au fost lichidate și britanicii își deschid coloniile din Indiile de Vest pentru comerțul american. Cel mai important însă, tratatul amână războiul cu Marea Britanie și aduce în loc un deceniu de comerț prosper cu această țară. Aceasta i-a înfuriat pe francezi și a devenit o problemă centrală în dezbaterile politice.

Discursul lui Washington de rămas bun (pus în circulație ca scrisoare publică) a fost unul din cele mai influente declarații politice despre valorile politice americane. Schițat în principal chiar de către Washington, cu ajutorul lui Hamilton, sfătuiește asupra necesității și importanței uniunii naționale, valorii constituției și domniei legii, asupra aspectelor negative ale partidelor politice și a adevăratelor valori pe care republicanii trebuie să le posede. În timp ce respinge sugestiile că ar trebui să includă că moralitatea necesită ,,o autoritate religioasă divină”, el numește moralitatea ,, un necesar izvor al guvernării populare”. Washington afirmă că ,,indiferent cât de mult atribuim influenței unei educații rafinate asupra unor minți de o anumită structură, atât rațiunea cât și experiența ne opresc să ne așteptăm ca morala națională să triumfe în excluderea principiului religios”. Discursul politic public al lui Washington avertizează împotriva influenței străine în afacerile interne și asupra amestecului american în afacerile europene. De asemenea avertizează împotriva partizanatului excesiv în politica internă și apelează la toți să se situeze deasupra oricărui partizanat și să servească binele comun. Washington avertizează împotriva ,,alianțelor permanente cu oricare parte a lumii” afirmând că Statele Unite trebuie să se concentreze în principal pe interesele americane. El promovează prietenia și comerțul cu toate națiunile, dar avertizează împotriva amestecului în războaiele europene și a intrării în alianțe ,,încurcate” pe termen lung. Discursul său stabilește rapid standardul valorilor americane cu privire la religie și la relații externe.

După retragerea din funcția de președinte în 1797, Washington se retrage la Mount Vernon cu un profund sentiment de ușurare. Dedică mult timp agriculturii. În iulie 1798, Washington este împuternicit de către președintele John Adams să fie general locotenent și comandant suprem al armatelor ce urmau să fie recrutate în eventualitatea unui război cu Franța. Servește ca șeful statului major al Armatei Statelor Unite între 13 iulie 1798 și 14 decembrie, 1799. A participat to planurile pentru o armata provizorie care să poată interveni în caz de nevoie, dar nu a participat de loc pe teren. În 12 decembrie, 1799, Washington petrece câteva ore călare în ninsoare inspectându-și fermele, ninsoarea mai târziu se schimbă în grindină și lapoviță. Washington ia loc la cină în acea seară fără să-și schimbe hainele ude. Dimineața următoare se trezește cu o răceală puternică, febră și amigdalită care se transformă în laringită acută și pneumonie. Washington moare în seara de 14 decembrie 1799, în casa sa în vârstă de 67 de ani vegheat de Dr James Craik unul din prietenii săi apropiați, Dr Gustavus Richard Brown, Dr Elisha C. Dick și Tobias Lear V. Lear va însemna evenimentul în jurnalul său, scriind că ultimele sale cuvinte au fost „Tis well”. Doctorii de azi cred că Washington a murit mai mult din cauza tratamentului, care includea clorura de mercur și luarea de sânge rezultând într-o combinație șoc de la pierderea a mai mult de doi litri de sânge, deshidratare și asfixiere. Rămășițele pământești ale lui George Washington au fost înmormântate la Mount Vernon 18 decembrie,1799. Inițial a fost înhumat în vechiul mormânt al plantației. În 1831, la aniversarea a 100 de ani de la nașterea sa, rămășițele pământești i-au fost mutate în actualul mormânt. Pentru a proteja intimitatea lor, în urma morții lui Washington, Martha Washington a ars corespondența dintre cei doi soți. Doar trei scrisori ale cuplului au supraviețuit. În întreaga lume, vestea morții lui Washington a provocat tristețe. Napoleon a ordonat zece de zile de doliu în întreaga Franță iar în Statele Unite mii de oameni au purtat doliu luni de zile.
Viața personală
În tinerețe Washington avea părul roșu. Unul din miturile populare americane este că purta perucă, așa cum era moda vremii. Washington nu purta perucă ci își pudra părul, așa cum este reprezentat în mai multe portrete inclusiv în cel mai cunoscut și neterminat pictat de Gilbert Stuart.
Washington a suferit de probleme cu dantura de-a lungul întregii vieți. Primul dinte l-a pierdut la vârsta de 22 de ani și rămăsese cu unul singur când a devenit președinte. John Adams pretinde că Washington și-a pierdut dinții pentru că obișnuia să spargă nuci de Brazilia cu dinții dar istoricii moderni cred că faptul că a fost tratat în tinerețe cu oxid de mercur pentru variolă și malarie, a contribuit la pierderea dinților.
A avut câteva proteze dentare, patru dintre ele create de un dentist cu numele de John Greenwood. Contrar unui alt mit popular american acestea nu erau confecționate din lemn. Proteza dentară creată când Washington a devenit președinte era făcută din fildeș de elefant și de hipopotam, ținute împreună cu arcuri din aur. Fildeșul de hipopotam era folosit pentru placă, în care erau introduși dinți umani și părți din dinți de cal sau de măgar. Problemele dentare ale lui Washington îi cauzau acestuia veșnice dureri din care cauză lua laudanum. Această suferință este vizibilă în multe din portretele pictate când era încă în funcție, inclusiv în cel folosit pe bancnota de un dolar.
Unul din miturile de durată este acela când Washington a tăiat cireșul tătălui său și când a fost întrebat despre asta a folosit faimosul răspuns ,,nu pot să mint, am folosit securișca”. Nu există nici o dovadă că aceasta s-a întâmplat. Aceasta, precum și legenda cu Washington aruncând dolarul de argint peste râul Potomac a făcut parte din colecția de mituri despre Washington scrisă de Mason Weems care l-a făcut pe Washington o figură legendară nu numai prin realizările sale prezidențiale sau din timpul războiului.
Pagină realizată de Grigore Ciascai