Religie
Ortodox = Sf. Mc. Terentie, Neonila şi Vilie; Sf. Ier. Firmilian (Post)
Romano-catolic = Ss. Simon şi Iuda, ap
Reformat (Calvin) = Simon, Taddeus
Greco-catolic = Ss Terenţiu şi Neonila, m (+ sec III). S Ştefan, imnograful, c (+ sec XI).
Mozaic = 10. Kheshvan 5770
Musulman = al-‘arb`a’: 9. Dhu l-Kada 1430
Sărbători
Ziua Națională a Greciei
Evenimente
0306: Maxentius este proclamat împărat roman.
0312: Constantin I îl învinge pe Maxențiu la Podul Milvius, lângă Roma. «În acest semn vei învinge!», preludiul păcii Imperiului și a creștinilor.
1340: Spania: regele Alfons al XI-lea îi învinge pe musulmani în lupta de la Salado.
1443: Ștefan, primul pictor muralist român cunoscut, a realizat decorația murală a bisericii ortodoxe din Densuș (jud. Hunedoara), ctitorie a cnejilor din familia Manjina.
1492: Cristofor Columb acostează în Cuba.
1533: Are loc căsătoria dintre Henric al II-lea al Franței și Ecaterina de Medici; amândoi erau în vârstă de 14 ani.
1538: Prima Universitate în Lumea Nouă, la San Domingo a fost fondată Universidad Santo Tomás de Aquino; fondatorul ei Papa Paul al III-lea.
1628: Sfârșitul asediului fortăreții Siège de la Rochelle prin capitulare, Rochelle devine astfel sediul și centrul hughenoților.
1636: Cambridge (SUA): Întemeierea Universității Harvard în Massachusetts.
1664: Ducele de York și de Albany’s Maritime a fondat Regimentul și Flota maritimă regală.
1688: A început domnia lui Constantin Brâncoveanu în Țara Românească (1688 – 1714).
1714: Ambasadorul Persiei Méhémet Riza Beg și-a făcut intrarea solemnă în Marseille, primit cu mare pompă de autoritățile marsilieze și de Indendentul regelui, Ludovic al XIV-lea.
1746: Lima a fost devastată de un cutremur de 8,4 grade care a făcut peste 6.000 de morți.
1776: Războiul american de Independență: Bătălia de la White Plains – forțele British Army au ajuns la White Plains, au atacat și au capturat Chatterton Hill.
1789: Armand-Gaston Camus a fost ales președintele Adunării naționale Constituante
1806: Capitularea Prusiei în fața lui Napoléon Bonaparte la Prenzlau.
1834: Ziua neagră a aborigenilor australieni, măcelăriți de coloniști britanici: evenimentul cunoscut cu numele de Battle of Pinjarra pe Swan River Colony; (Pinjarra, Western Australia).
1848: A început primul raliu în Spania: Barcelona – Mataró.
1860: La Nice, în Franța s-a deschis primul magazin exclusiv pentru femei; « A la ville de Nancy ».
1864: Războiul de Secesiune; a doua bătălie de la Fair Oaks.
1868: Statele Unite ale Americii: Thomas Edison înregistrează primul său brevet.
1869: Dimitri Mendeleev a elaborat Sistemul Periodic al Elementelor.
1886: New York: președintele Grover Cleveland inaugurează Statuia libertății, pe care a dăruit-o Franța.
1900: Paris: închidera Jocurilor Olimpice a doua ediție (a II-a Olimpiadă).
1918: în Germania, în localitatea Wilhelmshaven începe Novemberrevolution.
Cehoslovacia obține independența față de Austro-Ungaria: (ČSR), „Prima Republică” .
1919: La cererea Congresului american președintele Woodrow Wilson își dă veto-ul și începe prohibiționismul.
1922: Fasciștii italieni conduși de Benito Mussolini (care cu două seri mai înainte fusese numit prim-ministru) mărșăluiesc spre Roma.
1929: Lunea neagră a bursei din New York.
1936: Președintele american Franklin Roosevelt rededică Statuia Libertății în al 50-lea aniversar.
1940: Grecia intră în Al doilea război mondial; ultimatumului lui Benito Mussolini, dictatorul grec Ioannis Metaxa răspunde cu celebrul „όχι“ („nu” – Ziua ouchi), drept care Italia cu ajutorul Albaniei invadează Grecia.
1941: Holocaust în Kaunas, Lituania: SS-ul german aranjează masacrul a peste 9000 de evrei în ghetoul Kaunas. („Toții evreii – prevedea ordinul – bărbați, femei, copii de la 6 ani în sus, să se prezinte în scuarul Demokratu!”)
1942 : 2000 de copii evrei și 6000 de adulți din Cracovia au fost deportați în lagărul de exterminare de la Belzec, în Germania.
Directivele SS cereau ca familiile evreilor deportați să fie separați: adulții de o parte și copii de alta.
1948: chimistul suedez Paul Müller primește Premiul Nobel pentru Chimie; descoperirea proprietăților insecticidului DDT.
1949: Franța, Georges Bidault devine prim-ministru.
1954: Ernest Hemingway primește Premiul Nobel pentru literatură.
Casa regală a Norvegiei este întemeiată ca monarhie federală.
1958: Vatican, cardinalul de Venezia Angelo Giuseppe Roncali ales papă ia numele de Ioan al XXIII-lea.
1962: Criza rachetelor cubaneze: în urma mesajului radiodifuzat al Papei Ioan al XXIII-lea, Nikita Hrușciov le-a declarat americanilor că a ordonat demontarea rachetelor nucleare amplasate în Cuba.
1965 : Roma: Papa Paul al VI-lea, în cadrul Conciliului Vatican al II-lea a promulgat „Declarația cu privire la relațiile dintre Biserică și Religiile ne-creștine”: Nostra Aetate, (declarație care precizează că în privința condamnării și morții lui Isus, evreii nu trebuie să fie văzuți, considerași colectiv, întrucât responsabilitatea acestui act nu apasă asupra tuturor, ci numai asupra câtorva; mai mult încă, misterul morții lui Isus se ascunde în planul tainic al lui Dumnezeu).
1973 Criza petrolului: cle 7 țări arabe – mari producăoare de petrol, au procedat la boicot împotriva Statelor Unite și a Niederland, acesta însemnând practic începutul „Crizei petrolului”.
1976: Arizona: John D. Ehrlichman unul din oamenii președintelui Nixon, în afacerea Watergate, este condamnat.
1981: San Francisco, este fondată trupa de hard-rock Metallica.
1982: Spania, Felipe González Márquez este ales prim-ministru.
1986: Jeremy Bamber a fost găsit vinovat de crimă: părinți, soră și doi nepoți au fost omorâți în numele life sentences.
1995: Baku: un incendiu de proporții în metroul capitalei Azerbaijan-ului; multe victime.
2004 – O echipă de arheologi australieni şi indonezieni a anunţat descoperirea rămăşiţelor pământeşti a şapte indivizi dintr-o specie umană necunoscută, datând de acum aproximativ 3 000 de ani. Specia a fost botezată „Homo floresiensis”, după numele insulei indoneziene în care au fost găsite osemintele – Flores.
Nașteri
1017: Heinrich al III-lea, rege roman, duce de Bavaria
1466: Erasmus din Rotterdam, scriitor, filosof olandez (d. 1536)
1585: Cornelius Jansen, teolog olandez
1697: Canaletto, pictor italian (d. 1768)
1874: Constantin I. Parhon, medic român
1909: Francis Bacon, pictor britanic
1930: Bernie Ecclestone, pilot britanic de Formula 1
1931: Ilarion Ciobanu, actor român de film (d. 2008)
1955: William Henry „Bill“ Gates, întreprinzător american (Microsoft)
1956: Mahmoud Ahmadinejad, al VI-lea președinte iranian
1963: Eros Ramazzotti, cântăreț pop italian
1967: Julia Roberts, actriță americană
1974: Nelly Ciobanu, cântăreață din Republica Moldova
Decese
1412: Margarethe I, regină a Danemarcii, Norvegiei și Suediei
1688: Șerban Cantacuzino, domnul Țării Românești (n. 1640)
1924: Walter Boveri, industriaș, cel care a înființat Brown, Boveri & Cie (BBC)
1929: Bernhard Fürst von Bülow, politician german
1952: Mircea Vulcănescu, filosof, sociolog, economist și profesor de etică român (n. 1904)
1960: Peter Neagoe, prozator și pictor român (n. 1881)
1965: Lucian Grigorescu, pictor român (n. 1894
1981: Eugen Pora, zoolog și oceanograf român (n. 1909)
1991: Ilie Murgescu, chimist român (n. 1902)
1998: Ted Hughes, poet englez
2001: Ion Popescu-Negreni, pictor român (n. 1907)
2005: Ion Irimescu, sculptor român, membru al Academiei Române (n. 1903)
2008: Dina Cocea, actriță româncă de teatru și film (n. 1912)
Personalitatea zilei – Ernest Hemingway
Ernest Miller Hemingway (n. 21 iulie 1899, Oak Park, Illinois, SUA – d. 2 iulie 1961, Ketchum, Idaho, SUA) a fost un romancier, nuvelist, prozator, reporter de război, laureat al Premiului Pulitzer în 1953, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1954, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori americani din întreaga lume.
Opera sa are ca sursă o experiență de viață profundă și originală și relatează, conform concepției scriitorului, „lucrurile cele mai simple în modul cel mai simplu”, într-o proză energică, aspră, dură, cu o mare economie a mijloacelor stilistice și susținută de un ton colocvial.
Motivația Juriului Nobel: „ pentru măiestria artei narative, foarte recent demonstrată în «Bătrânul și marea» și pentru influența pe care a exercitat-o asupra stilului contemporan.”
În luna octombrie a anului 1954, Ernest Hemingway a primit Premiul Nobel pentru Literatură. Hemingway se simțea slăbit și, în consecință, se afla în incapacitatea de a participa la ceremonia de decernare a premiilor. Un diplomat american din Suedia va fi prezent la această ceremonie în numele lui Hemingway.
Textul discursului de primire pe care diplomatul american l-a citit în numele său era acesta:
„Stimați membri ai Academiei Suedeze, Doamnelor și Domnilor neavând priceperea și dezinvoltura pentru a susține un discurs, nici cunoștințe de oratorie sau de retorică necesare, doresc să mulțumesc organizatorilor pentru generozitatea lui Alfred Nobel de a oferi acest premiu. Niciun autor care îi cunoște pe marii scriitori ce nu au primit acest premui nu îl poate accepta decât cu modestie. Nu este necesar să îi menționez pe acești scriitori. Fiecare dintre cei prezenți aici își poate contura propria sa listă, după cunoștințele și conștiința sa. Îmi este imposibil să îl rog pe ambasadorul țării să citescă un discurs în care un scriitor vrea să exprime tot ceea ce se află în sufletul său. Într-o scriere, lucrurile nu pot fi deslușite imediat, și autorul este norocos dacă se întâmplă așa¡ în cele din urmă însă, ele devin destul de clare, atât prin ele însele, cât și datorită gradului de alchimie pe care autorul îl deține, îl va fi suferit sau îl va fi uitat. Scrisul presupune o viață solitară.[…] Am vorbit prea mult pentru un scriitor. Un scriitor trebuie să scrie ceea ce vrea să spună și nu să vorbească despre asta. Încă o dată, vă mulțumesc. “
Ernest Hemingway s-a născut la data de 21 iulie 1899 la Oak Park, Illinois, o suburbie a orașului Chicago, în familia unui medic. Era cel de-al doilea copil al cuplului Clarence Edmonds Hemingway și Grace Hemingway. Clarence era medic și avea un cabinet particular. Fiului său i-a dat numele Ernest după bunicul mamei sale, Ernest Hall. Familia Hemingway a mai avut și alți copii după nașterea lui Ernest. Ernest se afla în concurență cu sora lui mai mare, Marcelline, care se născuse cu un an înaintea lui. Grace își dorise ca al doilea copil să fie tot fată, dar pentru că nu a fost așa, și-a îndreptat întreaga afecțiune spre sora mai mare a lui Ernest, Marcelline.
Mai târziu, Ernest Hemingway își amintește faptul că , prentru a atrage atenția mamei sale, începuse încă de mic să folosească un limbaj necuviincios și jignitor. Pe când avea doi ani, într-o vară, tatăl său îl ia pentru prima oară la pescuit în regiunea Wallon Lake, unde avea o casă de vacanță. Micuțul Ernest prinde cel mai mare pește și reușește chiar să-l aducă singur la mal. După acest episod, pescuitul va rămâne pasiunea lui pentru tot restul vieții.
După terminarea școlii secundare nu-și continuă studiile, ci pleacă în orașul Kansas City, unde se angajează reporter la ziarul Kansas City Star. De aici, în 1918, se înrolează ca voluntar în formațiile auxiliare ale Crucii Roșii americane și e repartizat într-o unitate de ambulanțe care acționa pe frontul Italia. E rănit de explozia unui obuz în apropiere de Fossalta di Piave și e distins cu decorațiile italiene Medalia d’Argento al Valore Militare și Croce al Merito di Guerra.
În calitatea sa de reporter de război, atât în Primul Război Mondial, (1917 – 1918) cât și în Al Doilea Război Mondial, (1939 – 1945), dar și în Războiul civil spaniol, (1936 – 1939), autor de povestiri, nuvelist și romancier, Ernest Hemingway impresionează prin utilizarea unui număr minim de mijloace stilistice și artistice în obținerea unui impact emoțional și imaginativ maxim asupra cititorului. Din acest punct de vedere, unii critici literari îl considera un exponent al minimalismului în literatură, deși Hemingway nu a gândit niciodată opera sa în acești termeni.
Întreaga opera a lui Hemingway are un puternic caracter autobiografic, fiind dominată de conflicte emoționale puternice. Începând cu romanele pline de exuberanță tinerească The Torrents of Spring, The Sun Also Rises și A Farewell to Arms, continuând cu solidele Green Hills of Africa, Winner Takes Nothing și To Have and Have Not și culminând cu complexele Pentru cine bat clopotele, Across the River and into the Trees și The Old Man and the Sea, traiectoria operei lui Hemingway este un continuu crescendo al acelorași teme etern umane: naștere, moarte, viață, neant, luptă, cedare, fidelitate, trădare. Gloria romanului The Old Man and the Sea În perioada de stagnare, Hemingway a reușit să creeze cadrul pentru mai multe romane noi, însă acestea nu s-au transformat niciodată în lucrări complete. A lăsat deoparte aceste lucrări nereușite și a început să scrie povestea unui bătrân pescar din Cuba.
Opere publicate
1923 – Three Stories and Ten Poems (Trei Povestiri și Zece Poeme) (povestiri)
1925 – In Our Time (În timpul nostru) (povestiri)
1926 – The Torrents of Spring (Torentele primăverii) (roman)
1926 – The Sun Also Rises (Fiesta)
1927 – Men Without Women (Bărbați fără femei) (povestiri)
1929 – A Farewell to Arms (Adio, arme) (roman)
1930 – The Fifth Column and the First Forty-Nine Stories (Coloana a cincea și Primele patruzeci și nouă de povestiri) (povestiri)
1932 – Death in the Afternoon (Moartea după-amiază) (roman)
1933 – Winner Takes Nothing (Învingătorul nu ia nimic) (povestiri)
1935 – Green Hills of Africa (Colinele verzi ale Africii) (roman)
1937 – To Have and Have Not (A avea și a nu avea) (roman)
1939 – Zăpezile de pe Kilimanjaro
1940 – For Whom the Bell Tolls (Pentru cine bat clopotele) (roman)
1942 – Men at War (Bărbați la război) (antologiei de lucrări revăzute)
1950 – Across the River and into the Trees (Dincolo de râu și între copaci) (roman)
1952 – The Old Man and the Sea (Bătrânul și marea) (roman)
Opere publicate postum
1962 – The Wild Years (Anii sălbatici) (compilație)
1964 – A Moveable Feast – (roman)
1967 – By-Lines – (articole publicate în Toronto Star)
1970 – Islands in the Stream (Insule în derivă) (roman)
1972 – The Nick Adams Stories (Povestirile lui Nick Adam)
1979 – 88 Poems (88 Poezii) (poeme)
1981 – Selected Letters (Corepondență selectivă)
Pagină realizată de Grigore Ciascai