Religie
Ortodox = Cuv. Alipie Stâlpnicul, Nicon şi Stelian Paflagonul
Romano-catolic = Sf. Ioan Berchmans, student.
Reformat(Calvin) = Árpád, Virág (Floarea).
Greco-catolic = Cuv. Alipie Stâlpnicul; Sf. Nicon Metanoitul.
Mozaic = 29. Kheshvan 5772.
Musulman = as-sabt: 29. Dhu l-Hidjdja 1432.

Sărbători
Mongolia: Ziua Independenței
Ziua în care nu cumpărăm nimic (Buy Nothing Day

Evenimente
1346: Este încoronat la Bonn regele Carol al IV-lea
1778: În Insulele Hawaii, căpitanul James Cook devine primul european pe insula Maui
1832: Este pus în funcțiune primul tramvai din lume, în New York City
1909: A avut loc, la Teatrul Național din București, premiera piesei „Viforul” de Barbu Ștefănescu Delavrancea
1917: Primul Război Mondial: S-a încheiat, la Focșani, armistițiul dintre România și Puterile Centrale, ca urmare a condițiilor militare intervenite în urma armistițiului ruso-german de la Brest-Litovsk
1940: În închisoarea Jilava au fost împușcați de legionari 64 de foști demnitari ai regimului carlist și participanți la represiunile antilegionare (printre ei: Gh. Argeșeanu, fost prim-ministru, generalul Gabriel Marinescu, fost ministru de Interne, Victor Iamandi, fost ministru de Justiție)
1942: Filmul „Casablanca” are premiera la New York
1949: Adunarea Constituantă a Indiei adoptă o nouă Constituție: India devine republică federală în cadrul Comunității Britanice de Națiuni (Commonwealth)
1957: Adunarea Generala a ONU adoptă în unanimitate rezoluția inițiată de România, intitulată „Bazele cooperarii economice internaționale”
1965: A fost lansat primul satelit artificial francez, „Asterix-1”, Franța devenind a patra putere spațială din lume
1967: A fost inaugurat primul gimnaziu din Galați, „Colegiul Național Vasile Alecsandri”
1968: Este adoptată Convenția ONU asupra imprescriptibilității crimelor de război și a crimelor împotriva umanității
1987: Este semnată Convenția Europeană pentru prevenirea torturii și tratamentelor inumane și degradante, elaborată de Consiliul Europei
1998: Tony Blair este investit în funcția de premier al Marii Britanii
2003: Ultimul zbor al avionului Concorde

Nașteri
1288: Go-Daigo, al 96-lea împărat al Japoniei (d. 1339)
1604: Johann Bach, primul compozitor Bach (d. 1673)
1607: John Harvard, teolog american (d. 1638)
1731: William Cowper, poet englez (d. 1800)
1810: William George Armstrong, inginer și inventator englez, care a realizat acumulatorul electric
1847: Dagmar a Danemarcei, soția țarului Alexander al III-lea (d. 1928)
1864: Auguste Charlois, astronom francez (d. 1910)
1869: Maud de Wales, regină a Norvegiei, soția regelui Haakon al VII-lea al Norvegiei (d. 1938)
1894: Nobert Wiener, matemtician american considerat fondatorul ciberneticii ca o nouă știință (d. 1964)
1909 – S-a născut Eugen Ionescu, dramaturg, eseist, poet, considerat un clasic al literaturii absurdului. Stabilit definitiv în Franţa din 1939, a devenit membru al Academiei Franceze în anul 1970 (piesele “Scaunele”, “Rinocerii”) (m.28.03.1994).
1911: Samuel Reshevsky, șahist american de origine poloneză (d. 1992)
1918: Patricio Aylwin, președinte al Republicii Chile
1919: Ryszard Kaczorowski, președinte polonez în exil
1922: Charles M. Schulz, creatorul lui Snoopy, personajul de desene animate
1939: Tina Turner, cântăreață americană
1945: John McVie, muzician britanic (Fleetwood Mac și John Mayall)
1948: Elizabeth Blackburn, laureată a Premiului Nobel pentru medicină în 2009
1949 – S–a născut canoistul Ivan Patzaichin, supranumit „amiralul flotei de aur a sportului românesc”, multiplu campion naţional, olimpic şi mondial, în prezent antrenor al lotului naţional de kaiac-canoe; în anul 2002 o statuie a multiplului campion, realizată de Alexandru Papuc, a fost amplasată la intrarea în Parcul Sportiv Dinamo şi dezvelită la împlinirea a 53 de ani de viaţă.
1968: Francisc Vaștag, pugilist român

Decese
1252: Blanche a Castiliei, soția regelui Ludovic al VIII-lea al Franței (n. 1188)
1504: Regina Spaniei Isabela I (n. 1451)
1855: Adam Mickiewicz, poet polonez (n. 1798)
1885: Thomas Andrews, medic, chimist și fizician irlandez (n. 1813)
1956 – A murit Constantin C. Popovici, astronom şi matematician, membru de onoare al Academiei Române; a înfiinţat, la Iaşi, Observatorul Astronomic (1913) şi a condus Observatorul Astronomic din Bucureşti (1937-1943) (n.12/24.03.1878).
1963: Amelita Galli-Curci, soprană italiană (n. 1882)
1981: Max Euwe, jucător olandez de șah (n. 1901)
2000 – A murit mezzosoprana Elena Cernei (n.01.03.1924).

Personalitatea zilei – Eugen Ionescu

Eugen Ionescu (n. 26 noiembrie 1909, Slatina – d. 28 martie 1994, Paris), cunoscut în afara României sub numele de Eugène Ionesco, conform ortografiei franceze, a fost un scriitor de limbă franceză originar din România, protagonist al teatrului absurdului și membru al Academiei Franceze (fotoliul nr. 6). Obișnuia să declare că s-a născut în anul 1912, ori din pură cochetărie, ori din dorința de a crea o legătură între nașterea lui și moartea marelui său precursor Ion Luca Caragiale.

Tatăl său, Eugen Ionescu, român, era avocat, iar mama, Marie-Thérèse (născută Ipcar) avea cetățenie franceză. La vârsta de patru ani își însoțește familia în Franța, unde va rămâne până în 1924. În copilărie Eugen Ionescu și sora sa au simțit pe pielea lor drama destrămării căminului: mama a pierdut custodia copiilor, iar tatăl i-a readus pe amândoi copiii în România. În noua lor familie cei mici au fost supuși la unele abuzuri fizice și verbale, iar această traumă a marcat profund destinul artistic al scriitorului.
Marta Petreu susține că Marie-Thérèse Ipcar ar fi fost evreică, iar Florin Manolescu va relua această afirmație în capitolul consacrat dramaturgului din Enciclopedia exilului literar românesc. Fiica scriitorului, Marie-France Ionesco, a demonstrat însă cu acte că bunica sa, Marie-Thérèse, era de confesiune protestantă și că nu este adevărată afirmația lui Mihail Sebastian din Jurnal că aceasta s-ar fi convertit la creștinism abia înainte să moară. Teza Martei Petreu era că tocmai acest amănunt al originii etnice l-ar fi împiedicat pe Eugen să se „rinocerizeze”, într-o perioadă când colegii săi de generație cochetau deja cu ideile totalitare.
După ce mama sa a pierdut procesul de încredințare a minorilor, copilul Ionescu și-a continuat educația în România, urmând liceul la Colegiul Național Sfântul Sava din București. Examenul de bacalaureat îl susține la Colegiul Național Carol I din Craiova. Se înscrie la Facultatea de Litere din București, obținând licența pentru limba franceză. Terminând cursurile universitare în 1934, este numit profesor de franceză la Cernavodă; mai târziu este transferat la București. În 1936 se căsătorește cu Rodica Burileanu, iar în 1938 pleacă la Paris ca bursier. Acolo lucrează ca atașat cultural al guvernului Antonescu pe lângă guvernul fascist de la Vichy. Tot acolo își scrie și teza de doctorat „Tema morții și a păcatului în poezia franceză” pe care nu o va susține niciodată. Numirea sa în postul de atașat cultural la legația României din Paris se datorează politicii pe care Mihai Antonescu, ministrul de Externe a dus-o de a salva mai mulți intelectuali români, trimițîndu-i ca să lucreze în diplomație în țările de care erau legați sufletește, pe filo-germani în Germania sau pe filo-francezi în Franța. Activitatea politică a atașatului cultural la Paris era însă minimală, Ionescu rezumîndu-se să traducă sau să faciliteze traducerea unor autori români contemporani sau să aranjeze publicarea lor în revistele literare franceze.

Primele apariții ale lui Eugen Ionescu sunt în limba română, cu poezii publicate în revista Bilete de papagal (1928-1931) a lui Tudor Arghezi, articole de critică literară și o încercare de epică umoristică, Hugoliada: Viața grotescă și tragică a lui Victor Hugo. Volumul de debut e un volum de versuri și se numește Elegii pentru ființe mici. Cele mai de seamă scrieri în limba română rămân eseurile critice, reunite în volumul intitulat Nu !, premiat de un juriu prezidat de Tudor Vianu pentru „scriitori tineri needitați”. Desprindem deja o formulă a absurdului, cartea producând uimire, derută, comic irezistibil. Astfel, după ce atacă figurile majore ale literaturii române din acea vreme, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Ionel Teodoreanu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu pentru că nu ar fi creat o operă valabilă, Eugen Ionescu revine și susține că ar putea dovedi exact contrariul!
Întreaga operă ce va urma poate fi considerată ca un efort original și reușit de a desprinde din banalitatea contingentului sensul tragic și absurd al existenței, fatalitatea morții, splendoarea și neantul condiției umane.

Prima lui piesă de teatru, La Cantatrice Chauve („Cântăreața cheală”) a fost reprezentată la 11 mai 1950 la Théatre de la Huchette în regia lui Nicholas Bataille, pusă în scenă la sugestia doamnei Monica Lovinescu, cea care la București urmase cursurile Seminarului de regie și artă dramatică a lui Camil Petrescu, fiind primită cu răceală de public și de critică. Piesa relua o alta, scrisă în limba română, și intitulată Englezește fără profesor, publicată din nou în limba natală abia după 1990. Piesa se va impune treptat după ce o serie de mari oameni de cultură francezi scriu articole entuziaste despre ea și va deveni cea mai longevivă piesă a acestui mic teatru parizian, Théatre de la Huchette, a cărui sală era comparabilă cu cea a Teatrului Foarte Mic de la noi. Urmează o perioadă foarte fecundă, în care autorul prezintă, an de an, câte o nouă piesă. Sălile de teatru rămân goale, dar treptat începe să se formeze un cerc de admiratori care salută acest comic ivit din absurd, unde insolitul face să explodeze cadrul cotidian.

Teatrul cel mai de seamă al Franței, La Comédie Française, prezintă în 1966, pentru prima dată, o piesă de Ionescu, Setea și Foamea și apoi piesa Regele moare. Anul 1970 îi aduce o importantă recunoaștere: alegerea sa ca membru al Academiei Franceze, devenind prin aceasta primul scriitor de origine română cu o atât de înaltă distincție.

Opera lui Eugen Ionescu a constituit obiectul a zeci de cărți și sute de studii, teze de doctorat, colocvii internaționale, simpozioane și festivaluri. Criticii disting, în general, două perioade sau maniere ale teatrului ionescian. Prima cuprinde piese scurte, cu personaje elementare și mecanice, cu limbaj aberant și caracter comic predominant: Cântăreața cheală, Lecția, Scaunele și altele. A doua încadrează piese ca Ucigaș fără simbrie, Rinocerii, Regele moare etc., în care apare un personaj principal, un mic funcționar modest sau rege visător și naiv, cu numele de Berenger sau Jean. În aceste piese acțiunea și decorul capătă importanță, limbajul este mai puțin derutant și comicul este înlocuit progresiv cu tragicul. Temele predominante sunt singurătatea și izolarea, falsitatea, vacuitatea. Obsesia morții este marea forță motrice a operei lui Eugen Ionescu, de la moartea gândirii și a limbajului la moartea neînțeleasă și neacceptabilă a individului. Prin ce minune, atunci, geniul autorului creează în mod paradoxal comicul? Nici didactic, nici moralizant, antisentimental și anticonvențional, teatrul lui Ionescu este un teatru-joc, un joc adevărat, deci liber și straniu, pur și sincer, provocator, un lanț pasionant, vertiginos și în toate direcțiile. De fapt, comedia și tragedia se împletesc necontenit: drumul luminos de comedie devine drumul spre întuneric, spre moarte.

Cu ocazia centenarului nașterii scriitorului, în anul 2009 opera lui Eugen Ionescu a fost celebrată în mod oficial în întreaga lume, la propunerea României și a ambasadorului acestei țări la UNESCO, criticul literar profesor Nicolae Manolescu. Autorului i-au fost consacrate numeroase manifestări culturale, atât în țară, cât mai ales în străinătate.

Cu această ocazie, fiica sa, Marie-France Ionesco, posesoare a drepturilor de autor, domiciliată la Paris, a protestat puternic împotriva prezentării lui Eugen Ionescu drept autor român, argumentând că toate piesele sale au fost scrise în limba franceză.
Opera.  Dramaturgie

Cântăreața cheală (1950)
Lecția (1951)
Scaunele (1952)
Victimele datoriei (1953)
Amadeu (1954)
Jacques sau supunerea (1955)
Ucigaș fără simbrie (1957)
Rinocerii (1959)
Regele moare (1962)
Pietonul văzduhului (1963)
Setea și foamea (1966)
Delir în doi (1967)
Jocul de-a măcelul (1970)
Macbett (1972)
Ce formidabilă harababură (1973)
Omul cu valize (1975)
Călătorie în lumea morților (1980)

Eseuri. Proză literară

La Photo du Colonel (1962)
Note despre teatrul de avangardă (1962)
Note și contranote (1966)
Jurnal în fărâme (1967)
Prezent trecut, trecut prezent (1968)
Descoperiri (1969)
Solitarul (1973)
Situații și perspective (1980)
Căutarea intermitentă (1982)

Pagină realizată de Grigore Ciascai