Religie
Ortodox = Sf. 10 Mc. din Creta; Sf. Pavel, Arhiep. Neocezareei; Cuv. Naum
Romano-catolic = Ss. Ioan de Kety, pr.; Victoria, fc. m.
Reformat(Calvin) = Viktória, Gyözö (Victor).
Greco-catolic = Cei 10 Sf. m din Creta. Ajunul Naşterii Domnului. Post şi ajun.
Mozaic = 27. Kislev 5772 Chanukah – The Holiday Of Lights.
Musulman = al-jum`a: 27. Muharram 1433.

Evenimente
619: Bonifaciu al V-lea devine Papă
1672: Italianul Giovanni Cassini a descoperit Rhea, al doilea satelit ca mărime al lui Saturn
1806: Războiul ruso–turc (1806–1812) – în primele lupte care s–au dat după ocuparea Moldovei, la Fierbinți și la Olteanu, rușii au ieșit victorioși. Au intrat în București la 25 dec. 1806, reinstalând ca domn pe Constantin Ipsilanti
1888: Pictorul olandez Vincent van Gogh, într-unul din desele sale momente de rătăcire își taie o parte din urechea stângă
1919: Un cutremur de pamânt în Mexic a făcut peste 7.000 de victime
1920: Irlanda de Nord (Ulster) a fost separată administrativ de restul Irlandei și a fost semnat „Ireland Act”. Parlamentul s-a împărțit în două: unul la Dublin și celălalt la Belfast
1941: Premiera, la Opera Română din București, a operei „Capra cu trei iezi”, de Alexandru Zirra (libret Al. Zirra, după povestea lui Ion Creangă)
1947: Fizicienii americani John Bardeen, Walter Brattain și William Shockley au conceput primul tranzistor
1948: În Japonia sunt executați opt criminali de război, printre care și fostul premier Hideiki Tojo
1963: Se încheie prima călătorie în jurul Pământului efectuată de o navă românească, cargoul „București”
1964: Un ciclon a afectat Ceylonul cauzând moartea a peste 2000 de persoane
1979: Trupele militare sovietice ocupă Kabul, capitala Afganistanului
1986: Dick Rutan și Jeana Yeager au terminat primul zbor în jurul lumii cu un avion numit Voyager, fără să-l realimenteze cu combustibil
1990: La Aeroportul Otopeni se dezvelește un monument din marmură neagră pe care sunt gravate numele celor care și–au pierdut viața în acest loc, în evenimentele din decembrie 1989
1990: Printr-un referendum, populația Sloveniei votează cu 88% pentru independența Iugoslaviei.
1994: Adoptarea Legii privind statutul special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri).

Nașteri
1777: Țarul Alexandru I al Rusiei (d. 1825)
1790: Jean François Champollion, cunoscut orientalist francez; a descifrat, în 1822, hieroglifele, punând bazele egiptologiei moderne (d. 1832)
1823: Alexandru Flechtenmacher, compozitor român (d. 1898)
1884: Nicolae Malaxa, inginer și întreprinzător român (d. 1965)
1895: Radu Korne, general român (d. 1949)
1896: Giuseppe Tomasi di Lampedusa, scriitor italian (d. 1957)
1909: Principesa Ileana, fiica regelui Ferdinand și a reginei Maria (d. 1991)
1910: Maria Mercedes de Bourbon, mama regelui Juan Carlos al Spaniei (d. 2000)
1916: Dino Risi, regizor italian de film (d. 2008)
1918: Helmut Schmidt, cancelar al Germaniei
1933: Akihito, împăratul Japoniei, al 125–lea descendent în linie directă de la primul împărat, Jimmu Tenno
1936: Peter Hammer, matematician american născut în România (d. 2006)
1943: Silvia Sommerlath, soția regelui Carl XVI Gustaf al Suediei, actualul monarh al Suediei
1949: Adrian Belew, chitarist și interpret american

Decese
1723: Filip al II-lea, Duce de Orléans, regent al Franței pentru Ludovic al XV-lea (n. 1674)
1834 – A murit economistul britanic Robert Malthus, fondatorul teoriei ce îi poartă numele, conform căreia populaţia creşte în progresie geometrică, în timp ce mijloacele de subzistenţă cresc în progresie aritmetică, cunoscuta sub numele de malthusianism; ca o consecinţă a acestei relaţii, credea Malthus, sărăcia, bolile, epidemiile, războaiele sînt o binecuvîntare pentru omenire, asigurînd echilibrul între numărul populaţiei şi numărul mijloacelor de subzintenţă (n.14.02.1766).
1889: Jenő Ábel, scriitor, filolog și profesor universitar maghiar (n.1858)
1953 – A murit Lavrenti Beria, şeful NKVD-ului, serviciul de represiuni politice din vremea lui Stalin (n.29.03.1899).
1982: Alexandru Apolzan, fotbalist român (n. 1927)
1986: Eugenia Popovici, actriță; a creat roluri de mare expresivitate pe scena Teatrului Național din București, a fost profesor și rector al IATC (1972–1976) (n. 1914)
2007: Oscar Peterson, pianist și compozitor de jazz canadian (n. 1925)

Personalitatea zilei – Helmut Schmidt

Helmut Heinrich Waldemar Schmidt (n. 23 decembrie 1918, Hamburg) este un om politic german, fost cancelar federal al Germaniei care în decursul carierei sale a avut o influență majoră în viața politică a țării. A fost cancelar al Republicii Federale Germania în perioada 16 mai 1974-1 octombrie 1982.
Născut în 1918 la Hamburg, este ultimul dintre cancelarii germani care au participat la al Doilea Război Mondial. După război a făcut studii de economie, apoi a lucrat la primărie. În 1953 a fost ales în Bundestag (parlamentul Germaniei), fiind membru al partidului social-democrat SPD. Profesorul său, Karl Schiller, l-a îndrumat mereu în definirea programelor economice ale SPD.
În 1961 s-a întors în orașul natal, unde s-a evidențiat în 1962 în timpul cruntelor inundații.
În 1966 a fost reales în Bundestag. În același an a fost ales șef al social-democraților.
În 1969 a fost numit numit ministru al Apărării.
În 1972 a renunțat la Apărare pentru funcția de ministru la Finanțe. Aceasta a fost o sarcină dificilă: era recesiune economică, și se desfășura și prima criză petrolieră.
Problemele economice nu erau singurele. Anii 1970 au fost destul de tulburi: amenințări teroriste – Fracțiunea Armata Roșie (RAF) –, crime, răpiri; punctul maxim a fost atins în 1977, când un avion de pasageri al companiei Lufthansa a fost deturnat în Somalia.
În 1974 a fost ales cancelar federal al Germaniei. Mandatul de cancelar a fost legat de prietenia cu Valéry Giscard d’Estaing, președinte al Franței, ceea ce l-a ajutat în probleme europene. Astfel, împreună, ei au susținut lărgirea procesului de integrare europeană și formarea Uniunii Economice și Monetare (UEM). În octombrie 1982 Schimdt a fost determinat să demisioneze în urma unui vot constructiv în Bundestag (vicecancelarul Genscher făcuse un dublu joc).
Schimdt a rămas un membru marcant în viața politică germană; președinte al SPD a fost până în 1983. E un publicist cunoscut; scrie în „Die Zeit” – Timpul – un cotidian de influență al stângii. Este considerat unul din cei mai puternici și eficienți cancelari de după Konrad Adenauer. Este rațional, cumpătat dar fumător incorigibil, are o concepție de viață prusacă, însă a avut probleme în a-și impune pe durată punctul de vedere în interiorul propriului partid, partidul social-democrat (SPD).

Pentru Schmidt, a fi german (în germană: deutsch) și politica RFG față de țările din estul ei inclusiv RDG (Ostpolitik) nu au reprezentat un conflict, însă el a vrut o reinterpretare a lor. Era nevoie de cumpătare în negocierile cu URSS și Republica Democrată Germană (RDG), deoarece, după încheierea tratatelor, acestea au arătat din ce în ce mai puțină solicitudine față de cererile politice ale RFG.
URSS a fost intransigentă mai ales față de ideea extinderii relațiilor externe ale RFG. În RDG s-a încercat pe parcursul anilor 1970 o revenire la politica promovată anterior de Walter Ulbricht. Se urmărea eliminarea oricăror referiri la națiunea germană întreagă. În 1974 constituția RDG e modificată pentru a elimina termeni precum „Germania unită”, întreagă. Imnul se cânta fără versuri, se dorea clădirea unei identități socialiste est-germane.
Pentru a impulsiona relațiile bilaterale s-a încearcat menținerea firului relațiilor economice. Relațiile economice au devenit elementul de stabilitate a relației „germano-germane” (între RFG și RDG). În 1974 H.D. Genscher a preluat postul de ministru de externe și s-a ocupat îndeaproape de aceste relații economice. Schimdt a continuat relațiile economice cu RDG-ul chiar și după ce URSS a invadat Afghanistanul, de asemene ATUNCI când NATO a adoptat dual track decision. Însă și pentru RDG era dificil să mențină și promoveze relațiile cu RFG, căci spre sfârșitul anilor 1970 presiunea URSS asupra liderilor est-germani A devinit apăsătoare. Constrângerile s-au întețit mai ales după incidentele din Polonia, când politica est-germană s-a radicalizat. RDG a luat inițiativa transformării în ambasade a reprezentanțelor celor două Germanii (adâncind astfel diferențele), a mărit taxa de tranzit și a încercat acreditarea unei cetățenii est-germane.
Între 11-13 decembrie 1981 a avut loc în RDG, la Werbelinsee, prima întâlnire la nivel înalt germano-germană (intergermană) între cei doi șefi de guvern. Deși se dorea o întâlnire istorică, ea s-a dovedit a fi una mai mult formală din cauza constrângerilor Uniunii Sovietice și a tensiunilor politice din Polonia (unde se introdusese legea marțială). Acestea au marcat negativ întâlnirea. În cele din urmă economicul a ajuns să fie singura cale concretă de comunicare.
Calculul vest-german de a transforma, prin apropiere, guvernul comunist, s-a dovedit un eșec. Conceptul nu a avut capacitatea de a orienta RDG spre democrație. Cu toate că această politică a permis RDG să obțină o serie de concesii din partea RFG, Germania de Est nu a devenit mai reconciliantă.

Pe parcursul anilor ’70, strategia de securitate a Vestului era sprijinită pe 3 piloni:
– arme convențiale (rază de acțiune < 150 km)
– arme euro-strategice (150-5000 km)
– arme intercontinentale (peste 5000 km)
În anii ’70 se poartă discuții în jurul pilonilor 1 și 3. Punctul 1 – la Viena, un tratat MBFR (în anii ’90 se încheie) și punctul 3 – SALT I în 1972 și SALT II în 1979.
URSS ia inițiativa de înlocuire SS4 și SS5 din Europa cu arme mai precise, cu încărcătură nucleară mai puternică – SS20. Și nici nu încalcă vreun tratat sau alte negocieri. Față de situația creată, Occidentul pare în inferioritate. De ce? SUA începuse să retragă rachete cu rază medie din Europa, iar URSS le sporea. În aceste condiții Germania era cea mai afectată de aceste schimbări și solicită SUA garanții de securitate. Președintele Carter nu a găsit decât de a da asigurări verbale de ajutor în caz de atac și că rachetelor SS20 se putea răspunde cu armele deja existente și mai promit că vor lua în considerare folosirea armelor cu neutroni pentru apărare în caz de atac.
În 1979, președintele republican Carter e constrâns să-și reconsidere politica pentru Europa, asigurările verbale nefiind de ajunse. Tot acum au loc întâlnirile din Guadalupa, unde participă SUA, Schimdt, președintele francez și premierul UK. Decizii: – să se amplaseze rachete de rază medie pe teritoriul german, însă Schimdt obține acordul de a instala și în alte state europene. Conștienți de opoziția ce avea să vină, cei 4 au luat în considerare și demararea în paralel a unor discuții cu Moscova cu privire la retragerea rachetelor SS20.
În final, se ajunge la un compromis, și anume strategia dublei decizii: discuții diplomatice cu Moscova, în caz de eșec, aducerea și amplasarea rachetelor
Pentru a deveni o strategie, această decizie trebuia aprobată de liderii NATO => summit-ul NATO la 12 decembrie 1979 unde se decide amplasarea a 108 rachete Pershing II și 464 de rachete de croazieră + să se avanseze în numele NATO către URSS propunerea de retragere a rachetelor sovietice cu rază medie de acțiune.Reacția URSS: invadează Afghanistanul.
În aceste condiții, Germania se aliniază la politica Occidentală; decide să boicoteze jocurile olimpice de la Moscova și va trece la o creștere reală a cheltuielilor sale de apărare. Această politică va genera opoziție puternică pe plan intern (chiar manifestații de protest). În ciuda acestora, Schmidt va rămâne ferm pe poziții și va promova o fermă politică de înarmare.
Pe acest fundal apare o ruptură internă în SPD care va contribui și ea la căderea guvernului din 1982. PSD se îndepărtează de politica lui Schmidt și va rezulta o politică nerealistă care îi va împiedica să mai câștige multă vreme alegerile. Locul lui Schmidt e luat de Oskar LaFontaine, care visa printre altele retragerea Germaniei din NATO și care s-a opus în 1989 unificării germane.
Pagină realizată de Grigore Ciascai