Religie
Ortodox = +) Sf. Ier. Petru Movilă, Mitr. Kievului; Sf. M. Mc. Anastasia (Dezlegare la ulei, vin și pește)
Romano-catolic = Ss. Francisca Cabrini; Flavian, m.
Reformat(Calvin) = Anikó (Ana), Zénó.
Greco-catolic = Sf. m. Anastasia Romana.
Mozaic = 26. Kislev 5772 Chanukah – The Holiday Of Lights.
Musulman = al-khamis: 26. Muharram 1433.
Evenimente
1603: Mahomed al III-lea Sultan al Imperiului Otoman moare și este succedat de fiul său Ahmed I.
1849: Execuția lui Fiodor Dostoievski este anulată în ultima clipă.
1864: Orașul american Savannah, important centru al rezistenței sudiste este ocupat de yankeii comandați de generalul W.T.Sherman
1894: În Franța începe „afacerea Dreyfus”, când Alfred Dreyfus a fost acuzat de trădare.
1927: S–a înființat Societatea de Difuziune Radiofonică din România (în prezent Societatea Română de Radiodifuziune)
1989 – A început Revoluţia Română, care a dus la schimbarea regimului comunist. Muncitorii de pe marile platforme au ocupat încă de dimineaţă Piaţa Universităţii. Cu puţin înainte de orele 10, Nicolae Ceauşescu a convocat, în sediul CC al PCR, ultima şedinţă a CPEx. El a anunţat că, datorită situaţiei extrem de grave, a preluat conducerea armatei şi a hotărît să instituie starea de necesitate în întreaga ţară. După o săptămână de demonstrații populare și reprimari sângeroase, Nicolae Ceaușescu este înlăturat de la conducerea României.
1989 – A fost deschisă Poarta Brandenburg din Berlin, simbolul unităţii germane. Imediat după aceea, au fost deschise şi graniţele dintre cele două state germane.
Nașteri
1178: Antoku, al 81-lea rege al Japoniei (1180–1185)
1639 – S–a născut Jean Racine, poet şi dramaturg; este considerat, alături de Corneille, fondatorul tragediei clasice franceze (piesele “Andromaca”, “Ifigenia”, “Fedra”) (m.21.04.1699).
1666: Guru Gobind Singh, al zecelea și ultimul guru al sikhismului (d. 1708)
1723: Carl Friedrich Abel, compozitor german (d. 1787)
1853: Jewgraf Stepanowitsch Fjodorow, cristalograf rus (d. 1919)
1858: Giacomo Puccini, compozitor italian (d. 1924)
1869: Nicolae Ghica–Budești, arhitect român, membru de onoare al Academiei Române (d. 1943)
1876: Filippo Tommaso Marinetti, poet italian d. 1944)
1887: Srinivasa Aiyangar Ramanujan, matematician indian (d. 1920)
1889: Nichifor Crainic, eseist și poet român (d. 1972)
1900 – S–a născut regizorul francez Marc Allégret. Succesul îndelungatei sale cariere se datorează preciziei şi competenţei sale de bun meşteşugar, precum şi capacităţii sale de a descoperi talente actoriceşti (Michčle Morgan ”, Daničle Delorme, Gérard Philipe, Jeanne Moreau, Simone Simon) (filme : “Frumoasa aventură“, “Ştrengăriţa”, “Chemarea primăverii”) (m.03.11.1973).
1903: Haldan K. Hartline, fiziolog american (d. 1983)
1905: Pierre Brasseur, actor francez (d. 1972)
1908: Giacomo Manzù, sculptor, grafician și desenator italian (d. 1991)
1908: Max Bill, arhitect, artist și designer elvețian (d. 1994)
1912: Lady Bird Johnson, prima doamnă a Americii
1921: Hawkshaw Hawkins, cântăreț country american (d. 1963)
1967: Dan Petrescu, fotbalist și antrenor român
Decese
1646: Petru Movilă, teolog, om de cultură, mitropolit al Kievului, sprijinitor al tiparului în spațiul românesc și fondator a mai multe tipografii (n. 1596)
1867: Jean-Victor Poncelet, matematician francez (n. 1788)
1867: Théodore Rousseau, pictor francez (n. 1812)
1880: George Eliot (Mary Ann Evans), scriitoare britanică (n. 1819)
1930 – A murit Vintilă I. C. Brătianu, om politic şi economist, fiul lui I. C. Brătianu, membru de onoare al Academiei Române ; a fost primar al Bucureştiului (1907-1910), ministru de Război (1916-1918), ministru de Finanţe (1922-1928), preşedinte al PNL (1927-1930) (n. 3/16) (n.03.09.1867).
1956 – A murit poetul Nicolae Labiş, poet–simbol al anilor 50, numit de criticul Eugen Simion “buzduganul unei generaţii” (“Primele iubiri”, “Moartea căprioarei”) (n.02.12.1935).
1979: Darryl F. Zanuk, producător american de film (n. 1902)
1989 – A murit Samuel Beckett, prozator şi dramaturg irlandez, unul dintre reprezentanţii “teatrului absurd”, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1969. Beckett a tematizat, într-o operă marcată de pesimism, eşec şi moarte, strădania deşartă a individului de a descoperi un sens în toate acţiunile sale (piese: “Aşteptîndu-l pe Godot”, “Sfîrşitul partidei”; romane: “Malone moare”, “Nenumita”) (n.13.04.1906).
Personalitatea zilei – Jean Racine
Jean Racine (n. 21 decembrie 1639 la La Ferté-Milon, azi în departamentul Aisne, Franța, d. 21 aprilie 1699 la Paris, Franța) a fost un dramaturg francez.
S-a născut într-o familie de mici funcționari. Orfan la 4 ani, mama sa murind în anul 1641 iar tatăl său în 1643, el a fost crescut de bunicii săi acasă până la moartea bunicului său în 1649. Cu bunica sa s-a mutat la mănăstirea din Port Royal. Această serie de întâmplări nefericite i-a permis însă să primească o educație aleasă Jansenistă (curent moral al secolului al XVII-lea care a culminat la sfârșitul secolului, și care consta în relația dintre liberul arbitru al omului și grația eficace promovată de biserica Calvinistă. Apare și în opera Fedra: „Creștin care a încălcat grația…”) care nu era permisă în școli. A acumulat o cultură vastă, incluzând literatura, și în special învățarea limbilor greacă și latină.
Vârsta de 18 ani îl găsește pe Racine orfan și sărac, dar cu o cultură vastă și cu o serie de relații în rândul Janseiștilor. A studiat filozofia în liceul Harcourt. Acum scrie primele poezii. Ca un prim pas el încearcă să concilieze aspirațiile literare și cariera ecleziastică, dar în final, după un eșec în cariera ecleziastică, s-a devotat în întregime literaturii.
În 1664 a fost introdus curții regale, scriind un poem în care îl lăuda pe Ludovic al XIV-lea. Apoi a jucat într-o piesa de Molière, în acelasi an, însa fără prea mare succes. În 1665 l-a jucat pe Alexandru cel Mare, care a fost primul său succes.
Racine publică două pamflete împotriva mănăstirii din Port Royal, și în special a fostei sale profesoare, care se opunea carierei sale teatrale.
Imensul succes al tragediei Andromaca (1667), jucată sub protectia Doamnei Henriette a Angliei îi asigură reputația lui Racine. După o singură comedie, „Apărătorii”, în 1668, revine permanent la tragedii și scrie Britannicus (1669), Bérénice (1670), Ifigenia (1674) si Fedra (1677).
Zdruncinat de critici, Racine renunță la teatru, în ciuda succesului capodoperei sale, Fedra. Membru al Academiei Franceze înca din 1673, Racine a fost înaltat la rang de cavaler în 1690. Este deasemenea trezorier al Franței, funcție care îi aduce venituri considerabile. Deasemenea este numit historiograf al regelui în 1677. Racine decide să se așeze la casa lui iar soția sa Catherine de Romanet îi dăruiește 7 copii. Însa căsătoria sa a fost una din interes.
La cererea Damei de Maintenon scrie tragediile biblice Esthera (1689) și Athalia (1691). La acea vreme Racine era tot împotriva teatrului, dar considera aceste piese ca opere pedagogice și poetice.
Racine a murit în anul 1699 la Paris în urma unei tumori. La cererea sa, a fost înmormantat în Port Royal, dar dupa distrugerea localitații, cenușa sa a fost mutată la biserica Saint-Etienne-du-Mont din Paris.
Teatrul lui Racine a zugrăvit pasiunea ca o forță fatală ce îl distruge pe cel care o poseda. Găsim aici teoriile janseniste: fie omul primește grația divină, fie este fără griji, nimic nu îi poate schimba destinul, este condamnat din naștere. Realizând idealul tragediei clasice, teatrul racinian are trasături simple, clare, cu aventuri născute din aceeași pasiune a personajelor.
Tragediile păgane (fără Esthera și Athalia) prezintă un cuplu de tineri inocenți, atât unite, cât și despărțite de o iubire imposibilă, deoarece femeia este dominată de rege (Andromaca, Britannicus, Bajazet, Mithridates), sau deoarece face parte dintr-un clan rival (Aricie din Fedra). Rivalitatea este adesea dublată de o rivalitate politică, pe care însă Racine nu insistă.
În acest cadru aristocratic, care de la Bajazet devine un loc comun de pretext pentru nașterea unei crize, personajele află că regele este ori mort, ori învins, astfel simțindu-se libere să își dezvaluie pasiunile. Dar, informația este foarte repede negată. Întoarcerea regelui pune personajele în fața greșelilor lor și îi împinge, depinzând de natura sufletului, să regrete, sau să pună capăt rebeliunii lor.
Seriile neîntrerupte de capodopere ale lui Racine (Andromaca, Britannicus, Bérénice, Bajazet, Fedra, Mithridate) se compun din tragedii având ca temă dragostea. În aceste tragedii este vorba despre dragostea senzuală în forma sa extremă. Tragedia sa a suscitat o mare admirație și a creat o cultură a pasiunii, pregătită deja de Corneille și romanul de dragoste. Pasiunile descrise în tragediile raciniene ating o intensitate pe care nu o mai întâlnim decât la el. Violenței sentimentelor îi corespunde o limbă de o deosebită eleganță și armonie. Tragediile sale, cu acțiune mai simplă și evenimente mai puține, interesează, mai ales, prin viața interioară a eroilor. În teatrul lui Corneille apar personaje pline de curaj, voluntare, capabile de eroism; la Racine se impun tipurile feminine, capabile de pasiuni devastatoare. Prin operele lui Corneille și Racine, tragedia s-a impus ca gen major al clasicismului modern.
Pagină realizată de Grigore Ciascai
