Religie
Ortodox =  Sf. Ioan Gură de Aur, Arhiep. Constantinopolului; Sf. Mc. Damaschin.
Romano-catolic = Sf. Stanislau Kostka, călug.
Reformat(Calvin) = Szilvia (Silvia), Bulcsú.
Greco-catolic = Sf. aep. Ioan Gură de Aur al Constantinopolului.
Mozaic = 16. Kheshvan 5772.
Musulman = al-‘ahad: 16. Dhu l-Hidjdja 1432.

Sărbători
Ziua internațională a mimului
Ziua internațională a educației copiilor nevăzători

Evenimente
1594: Declanșarea insurecției antiotomane la București și Iași
1805: Johann Georg Lehner a inventat „hot dog”-ul
1897 – Fotograful parizian Raoul Grimoin Sanson a brevetat un sistem „ce permitea luarea şi proiectarea de vederi panoramice, dând iluzia realităţii, compus din 12 aparate aşezate în cerc unul lângă altul, în tare să înregistreze imagini animate, sistemul „Multiplex–Cinérama”. Acesta a suferit perfecţionări succesive până în anul 1900, a fost prezentat la Expoziţia Universală de la Paris.
1918: Egipteanul Sa’d Zaghlul înființează partidul naționalist Al-Wafd al-Misri („Delegația egipteană”), care va juca un rol important în procesul de dobândire a independenței Egiptului
1950: Generalul Carlos Delgado Chalbaud, președintele Venezuelei, este asasinat la Caracas.
1980: Naveta spațială „Voyager I” a retransmis pe Pământ prima imagine din apropierea planetei Saturn
1985: Vulcanul Mount Ruiz în Cordillera Central a Anzilor, pe teritoriul Columbiei, erupe, acoperind cu lavă orașul Armero și făcând ca. 25.000 victime
1994: În Suedia se decide prin referendum intrarea în Uniunea Europeană.
1997 – Irakul se opune participării experţilor americani la inspecţiile pentru dezarmare şi îi expulzează pe toţi americanii din cadrul misiunii Naţiunilor Unite pentru dezarmare de pe teritoriul irakian.
2001: Alianța Nordică a cucerit capitala Afganistanului, orașul Kabul

Nașteri
354: Sfântul Augustin din Hippo, teolog (d. 430)
532: Augustin de Canterbury, arhiepiscop de Canterbury (d. 604)
1312: Regele Eduard al III-lea al Angliei (d. 1377)
1710: Charles Simon Favart, dramaturg francez (d. 1792)
1714: William Shenstone, poet englez (d. 1763)
1760: Jiaqing, împarat al Chinei (d. 1820)
1782: Esaias Tegnér, scriitor suedez (d. 1846)
1745: Valentin Haüy, savant francez, întemeietorul primei școli pentru nevăzători din lume (d. 1822)
1801: Amalie Auguste de Bavaria, regină a Saxoniei (d. 1877)
1831 – S–a născut James Clerk Maxwell, fizician britanic ce a influenţat în mod decisiv ştiinţa secolului XX ; este cunoscut mai ales pentru lucrarea „Electricitatea şi magnetismul” ce conţine legile de bază ale electromagnetismului şi prevede existenţa unor fenomene precum undele radio (m. 05.11.1879).
1833: Edwin Booth, actor american (d. 1893)
1848: Prințul Albert I de Monaco (d. 1922)
1850: Robert Louis Stevenson, scriitor scoțian (d. 1894)
1887: Nikolai Ivanovici Vavilov, renumit savant sovietic, genetician, botanist, biolog, geograf, membrul al Academiei de Științe din URSS (d. 1943)
1893: Reuven Rubin, pictor israelian, de origine evreu român (d. 1974)
1899: Iskander Mirza, primul președinte al Pakistanului (d. 1969)
1904: H. C. Potter, regizor american de teatru și film (d. 1977)
1907: Giovanna a Italiei, soția regelui Boris al III-lea al Bulgariei (d. 2000)

1909, s–a născut Eugen Ionescu (Eugène Ionesco), dramaturg, eseist, poet, considerat un clasic al literaturii absurdului; stabilit definitiv în Franţa din 1939, a devenit membru al Academiei Franceze în anul 1970 (piesele “Scaunele”, “Rinocerii”) (m. 28 martie 1994).
1934: Jimmy Fontana, actor, muzician și compozitor italian
1945: John B. Craig, diplomat american
1950: Ioana Crăciunescu, actriță și poetă româncă
1955: Whoopi Goldberg, actriță americană
1964: Christian Tămaș, scriitor, filosof și traducător român

Decese
867 : Papa Nicolae I (n. cca. 820)
1093: Regele Malcolm al III-lea al Scoției (n. 1031)
1143: Regele Fulk al Ierusalimului
1359: Ivan al II-lea al Rusiei, Mare Prinț al Moscovei (n. 1326)
1460: Prințul Henric Navigatorul, patronul exploratorilor portughezi (n. 1394)
1619: Ludovico Carracci, pictor italian (n. 1555)
1770: George Grenville, politician englez a cărui politică fiscală a fost una din cauzele Revoluției Americane (n. 1712)
1810: Marie Josephine Louise de Savoia, soția regelui Ludovic al XVIII-lea al Franței (n. 1753)
1867: Adolphe Napoleon Didron, arheolog francez (n. 1806)
1868: Gioacchino Rossini, compozitor (n. 1792)
1903: Camille Pissarro, pictor impresionist francez (n. 1830)
1954: Paul Ludwig Ewald von Kleist, mareșal german (n. 1881)
1963: Margaret Murray, antropolog și egiptolog englez (n. 1863)
1974: Vittorio De Sica, regizor italian de film (n. 1901)

1977 – A încetat din viaţă Constantin C. Giurescu, istoric şi om politic, membru al Academiei Române; este unul dintre întemeietorii Institutului de Istorie Naţională (n. 1901)
1988: Vlad Georgescu, istoric, politolog, jurnalist, profesor universitar, director al postului de Radio „Europa liberă” din München (n. 1937)
1996: Bill Doggett, pianist american (n. 1916)
1997: André Boucourechliev, compozitor francez (n. 1925)
2001: Peggy Mount, actriță britanică (n. 1915)
2002: Alexandru Dragomir, filosof român (n. 1916)
2003: Kellie Waymire, actriță americană (n. 1967

2007 – A încetat din viaţă regizorul american Delbert Mann, recompensat în 1955 cu premiile Oscar şi Palme d’Or pentru lungmetrajul „Marty”. („Se mărită Cathy?”, „Heidi”, „Pe frontul de Vest nimic nou”, „Teddy” „Secretele familiei Bell”) (n. 1920)

Personalitatea zilei – Gioachino Rossini

Gioachino Rossini – de fapt Giovacchino Antonio Rossini (n. 29 februarie 1792, Pesaro, Italia – d. 13 noiembrie 1868, Paris) a fost un compozitor de operă din Italia.
Gioacchino Rossini a fost unul dintre cei mai aclamați și mai populari compozitori, bucurându-se de o faimă rar întâlnită, în timpul vieții sale. Aceasta se datorează frumuseții melodiilor, strălucitoarelor și optimistelor arii, pline de vervă și ironie, care se află din abundență în creația sa. Întrucât tatăl său cânta mereu în fanfara municipală, micul Gioacchino a fost antrenat de la o vârsta fragedă în aceasta. Cât despre mama sa, el însuși spunea mai târziu că nu cunoștea notele, ci se conducea numai după ureche. Întrucât parinții lui erau mereu plecați în turnee de provincie, el a fost lăsat în grija unei bunici și dat în ucenicie la un potcovar. În plus, doi canonici, frații Malerbi i-au dat primele lecții de cânt și de bucătărie. Însă, ceea ce este mult mai importat, în biblioteca acestora, la care copilul are acces neîngrădit, se găseau mai multe partituri de Haydn și de Mozart, de care el a profitat.
După ce familia sa s-a mută la Bologna, a început să studieze serios și sistematic muzica. A continuat să apară pe scenă, când i se ivea ocazia, dar, ceea ce este cel mai important, a început să compună. De la vârsta de 15 ani datează cele „Șase sonate á quatre” (pentru coarde), debordând de fantezie, de spirit, dar solid ancorate în tehnica de construcție pe care a deprins-o din compozițiile lui Haydn si Mozart.
Primele sale încercări în compoziție sunt lucrări religioase și muzică de cameră. O primă operă, „Demetrio e Polutio”, începută acum, va fi terminată abia în 1812. Nu și-a încheiat studiul contrapunctului și al fugii, deoarece a primit o comandă de la „Teatro San Mosè” din Veneția pentru o farsă muzicală, „La Cambiale di Matrimonio” („Polița căsătoriei”).
Stilul „rossinian” se conturează de la început, de la vârsta de 18 ani. El compune cu o extremă ușurință lucrări dintre cele mai diverse. Astfel, într-un interval de circa 17 ani, el va oferi publicului 40 de opere, din care aproape jumătate s-au menținut în repertoriu. Aceeași uvertură va servi la „Aureliano in Palmira” (1813), apoi la „Elisabeta, regina Angliei” (1815), înainte de a ajunge la celebritatea universala cu „Il Barbiere di Siviglia” (Bărbierul din Sevilla), în 1816. Mai mult, poate crea uimire ascultarea a doua personaje atât de diferite ca regina Elisabeta si tânara Rosina exprimând, una, bucuria triumfătoare, alta, răutatea sa amoroasă, în aceeași cavatină („Una voce poco fa”, din Bărbierul din Sevilla). De fapt, este fapt recunoscut ca descrierea caracterelor nu este punctul forte al talentului lui Rossini.
Fie drame lirice, fie opere comice, lucrările sunt antrenate de același elan care se găsește în accelerarea ritmică și în celebrele crescendo-uri, atât de tipice. Totul și toată lumea pare întotdeauna că aleargă în aceste lucrări, compuse în pripă, cam neglijent. Spectatorul nu are timp să se plictisească, ariile sunt vii si pasajele de umplutură respiră veselie si tinerețe. Oricum ar fi natura libretului, lucrările lui Rossini emană bucuria de a trăi.
Viziunea lui Rossini asupra noii opere italiene este în consonanță cu întregul său comportament din prima jumătate a vieții sale. Muzician tânar și fecund, el nu este un exponent al facilității și rutinei. Dimpotrivă, el arată foarte repede cât de capabil este de a fi novator. Uneori, el pare să justifice porecla pe care i-a dat-o unul dintre contemporanii lui italieni, „Il Tedeschino”, adică „Micul german”. Acest pseudo-reproș reflectă atenția sporită pe care Rossini a dat-o studierii partiturilor lui Joseph Haydn și Wolfgang Amadeus Mozart.
Oricare ar fi subiectele, glume moderne sau drame sumbre medievale, arta lui Rossini ramâne mereu marcată de primatul absolut a ceea ce italienii numesc „vocalitá”, ceea ce este întrebuințarea vocii ca transmițătoare privilegiată a emoției.
Activitatea de compozitor ocupă doar prima parte a vietii sale. Ea este marcată de o suită de succese care îl conduc din Italia de Nord, la Napoli, unde se căsătorește cu o cântăreață celebră, Isabella Colbran, apoi în străinătate: la Viena unde se întâlnește cu Beethoven, la Londra și, în fine la Paris, unde se stabilește, în 1824, ca director al teatrului italian. Lucrările sale din acești ani, atât de apreciate sunt: „Scara de mătase” (1812), „Tancred” si „Italianca în Alger” (1813), „Turcul în Italia” (1814), „Elisabeta, regina Angliei” (1815), apoi, în 1816, Bărbierul din Sevilla și „Otello”; „Cenușăreasa” (1817), „Moise în Egipt” (1818), „La Donna del Lago” (1819), „Semiramida” (1823), care este ultima dintre marile opere compuse pentru scenele italiene. La Paris, va realiza înca o opera-buffa în limba italiană, apoi va scrie în franceză, „Siége de Corinthe”. Ultimele doua opere, o farsă, „Contele Ory” (1828) și o dramă istorică, „Wilhelm Tell” (1829) sunt compuse direct de pe librete franceze.
Ultima sa compoziție, în care se simt totuși câteva slăbiciuni, îi aduce propuneri materiale seducătoare, dar care nu se vor împlini. Bolnav, epuizat psihic si moral, rătăcește prin orașele Italiei; în 1855 revine la Paris unde va rămâne până la moarte și unde ține un salon prin care trec artiști, muzicieni, scriitori. Chiar și Richard Wagner este primit aici. In toți acești ani a compus foarte puțin: un „Stabat Mater” (1842), o mică „Missa solemnis”, câteva cântece pentru voce și pian.
Moare la 13 noiembrie 1868 la Passy (azi un cartier al Parisului), în urma unei operații abdominale, fiind îngropat inițial în cimitirul Père-Lachaise din Paris, apoi mutat in bazilica „Santa Croce” din Florența (Italia).
Alături de Vincenzo Bellini și Gaetano Donizetti, Rossini a fost unul din compozitorii de frunte ai operei bel canto.

Pagină realizată de Grigore Ciascai