1746 – Constantin Mavrocordat, domnul Ţării Româneşti (1744-1746), clerul înalt şi boierii hotărăsc eliberarea din şerbie a rumânilor fugiţi, care se reîntorc în ţară. Liberi ca persoană, ţăranii rămîn totuşi dependenţi economic de boieri, fiind obligaţi să presteze boierului 12 zile de clacă, în Ţara Românească, şi 24 de zile, în Moldova.
1788 – S-a născut, la Herţa (Bucovina), Gheorghe Asachi, personalitate polivalentă a culturii române (m.12.11.1869).
1810 – S-a născut Frederic Chopin, pianist şi compozitor polonez (m.17.10.1849).
1812 – S-a născut Nicolae Kretzulescu, medic şi om politic (m.26.06.1900).
1867 – A apărut primul număr al “Convorbirilor literare”, organ de presă al “Junimii”, grupare politică şi literară condusă de Titu Maiorescu.
1894 – S-a născut Glenn Miller, compozitor american de jazz (m.16.12.1944).
1898 – S-a născut istoricul şi arheologul Constantin Daicoviciu, membru al Academiei Române (m.1973).
1909 – S-a născut actorul britanic David Niven. A jucat în peste 90 de filme, interpretînd rolul gentlemanului elegant şi plin de umor. A primit Premiul Oscar în 1958 (“Pantera roz”, “Ocolul pămîntului în 80 de zile”) (m.29.07.1983).
1922 – S-a născut Yitzhak Rabin (foto), fost prim-ministru al Israelului (din iulie 1992), laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1994, asasinat la 04.11.1995. A fost negociator direct cu Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, în urma tratativelor purtate cu acesta, semnîndu-se la Washington, la 13.09.1993, acordul de recunoaştere reciprocă a OEP şi a statului Israel, iar la 04.05.1994, la Cairo, semnîndu-se acordul privind recunoaşterea autonomiei palestiniene din ţinuturile Gaza şi Ierihon.
1924 – S-a născut mezzosoprana Elena Cernei (m.26.11.2000).
1925 – S-a născut Solomon Marcus, matematician, membru corespondent al Academiei Române.
1927 – S-a născut Harry Belafonte, cîntareţ şi actor american.
1931 – S-a născut Elisabeta Bostan, regizor de film, recunoscută pe plan internaţional în domeniul filmului cu şi despre copii (“Veronica”, foto, “Saltimbancii”).
1944 – Are loc premiera piesei “Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, la Teatrul Alhambra.
1945 – Andrei Ianuarevici Vîşinski, adjunctul ministrului de Externe sovietic şi preşedinte al Comisiei Aliate de Control pentru România, sosit la Bucureşti la 27.02.1945, în urma audienţelor repetate avute cu regele Mihai I, în care cerea demisia cabinetului Rădescu şi formarea unui guvern al FND, recomandă numirea lui Petru Groza în funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri. La 03.03.1945, Petru Groza prezenta regelui lista noului guvern “de largă concentrare democratică”, în care FND deţinea 14 ministere, iar la 06.03.1945 depunea jurămîntul ca prim-ministru.
1954 – În zona atolului Bikini, SUA au experimentat bombă cu hidrogen. În acea zonă, la momentul respectiv, se aflau peste 20 000 de persoane. Ziua Bikini. Zi naţională de luptă pentru pace în Japonia.
2000 – Social-democrata Tarja Kaarina Halonen îşi preia funcţia de preşedinte al Republicii Finlanda, fiind prima femeie aleasă în acest post.
2003 – România începe să folosească drept monedă de referinţă euro, în detrimentul dolarului SUA, ca urmare a deciziei consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, anunţată de guvernatorul Mugur Isărescu la 05.02.2003.
CALENDAR – Află aici ce s-a întâmplat în timp într-o zi de 1 martie
loading...