Acasăoameni noiCA ȘI PENTRU CRIMĂ - Violul va putea fi pedepsit cu închisoare...

CA ȘI PENTRU CRIMĂ – Violul va putea fi pedepsit cu închisoare pe viață

spot_img

DISTRIBUIȚI

CA ȘI PENTRU CRIMĂ Violul și agresiunile sexuale ar putea fi pedepsite mult mai drastic, pedepsele putând ajunge, în anumite situații, până la detenția pe viață. Măsurile sunt prezente într-un proiect de modificare a Codului penal, care se află în prezent la Senat pentru dezbatere.

Pedepsele pentru anumite infracțiuni sexuale ar putea fi majorate, potrivit Propunerii legislative pentru modificarea articolelor 218 şi 219 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, propunere înregistrată recent la Senat pentru dezbatere și care, pentru a se putea aplica, trebuie să primească votul celor două camere ale Parlamentului, să fie promulgată prin decret prezidențial și publicată în Monitorul Oficial.

Concret, proiectul de act normativ prevede majorarea pedepselor pentru viol și agresiune sexuală. Astfel, pentru infracțiunea de viol, adică raportul sexual săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare, se propune pedeapsa cu închisoarea de la zece la douăzeci de ani, față de pedeapsa actuală, care este închisoare de la trei la zece ani.

În situația în care violul are loc atunci când victima se află în îngrijirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului, atunci când este rudă, când victima are vârsta mai mică de 16 ani, când violul a fost comis pentru a genera materiale pornografice, când a rezultat vătămarea corporală în urma faptei sau fapta a fost săvârșită de mai multe persoane, pedeapsa propusă este de închisoare de la 15 la 25 de ani și poate ajunge, în anumite situații, chiar la detenție pe viață. În prezent, pedeapsa pentru infracțiunea de viol în condițiile menționate mai sus este de închisoare de la cinci la doisprezece ani.

În cazul în care violul are ca urmare și moartea victimei, pedeapsa propusă este una singură, și anume detenția pe viață, spre deosebire de pedeapsa actuală, care este de închisoare de la șapte la optsprezece ani.

Pedepsele amintite anterior sunt propuse și pentru agresiunea sexuală, care reprezintă orice act de natură sexuală, dar diferit de viol.

Mai exact, se propune pedeapsa cu închisoarea de la zece la douăzeci de ani pentru agresiunea sexuală simplă, față de închisoare de la doi la șapte ani în prezent, pedeapsa cu închisoarea de la 15 la 25 de ani sau chiar închisoarea pe viață pentru situațiile în care victima se află în îngrijirea făptuitorului, are vârsta mai mică de 16 ani, au fost realizate materiale pornografice odată cu comiterea faptei, victima a suferit vătămări corporale sau au participat mai multe persoane la săvârșirea faptei, față de închisoare de la trei la zece ani în prezent și pedeapsa detenției pe viață pentru agresiunea sexuală urmată de moartea victimei, față de închisoare de la șapte la cincisprezece ani, cât este pedeapsa în prezent.

Potrivit inițiatorului, proiectul legislativ are “drept obiectiv scăderea numărului acestor infracțiuni și protecția victimelor. Prin acest proiect legislativ pedeapsa pentru viol devine similară celei pentru crimă”.

Cum a fost pedepsit violul de-a lungul istorie

Violul este o infracţiune pedepsită încă din Evul Mediu. Violatorii erau pedepsiţi însă în funcţie de poziţia lor socială, precum şi în funcţie de cât de bogate erau femeile de care abuzau sexual. Autorii unor asemenea fapte erau adesea schingiuiţi sau mutilaţi.

Pe vremea lui Ştefan cel Mare, cei ce violau fetele tinere şi neprihănite erau drastic pedepsiţi, fiindu-le tăiat scârbăvnicul mădular. Textul de lege ce sancţiona violul în perioada voievodului Ştefan ce Mare spunea: „Velcare sau velcine va îndrăzni a se năpusti asupra tienrelor fete cu ştrumeleagul învârtoşat, predepsit va fi de lege prin tăierea scârbăvnicului mădular şi aruncarea lui la reţe”.

Poate cel mai cunoscut text de lege din secolul XVIII provine din perioada lui Nicolae Mavrocordat, cel ce a fost în mai multe rânduri domnitor al Moldovei şi Ţării Româneşti, între anii 1709 şi 1730. „Celui ce va fi prins cu ştromeleagul învârtoşat primprejurul părţilor fătătoare ale muierii i se va tăia scârbăvnicul mădular, întru veşnica lui nefolosinţă”, se arăta în textul de lege ce sancţiona violul, în perioada domnitorului Nicolae Mavrocordat.

După Unirea Principatelor Române din anul 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a elaborat Codul Penal Român ce a fost redactat în 1864 şi a fost pus în aplicare la data de 1 mai 1865.

Violul era denumit „atentat contra pudoarei, cu violenţă” şi textul de lege avea următorul conţinut: „oricine va comite un atentat contra pudoarei, îndeplinit sau cercat, cu violenţă, în contra unui individ bărbătesc sau femeiesc, se va pedepsi cu maximum închisorii.

Dacă crima s-a comis în contra persoanei unui copil mai mic de 15 ani împliniţi, culpabilul se va pedepsi cu maximum recluziunii”. Trebuie totuşi menţionat faptul că la avea vreme pedeapsa maximă pentru viol era de cinci ani.

În vremea lui Carol al II-lea, violul a căpătat această denumirea, legea din Codul de la 1936 având următorul conţinut: „comite delictul de viol şi se pedepseşte cu închisoarea corecţională de la 2 la 5 ani şi interdicţie corecţională de la 3 la 5 ani: Bărbatul care, prin violenţă sau ameninţare, constrânge o persoană de orice sex, să aibă cu el raport sexual;

Bărbatul care, profitând de starea de inconştienţă a unei persoane de orice sex, sau de neputinţa acesteia de a-şi exprima voinţa, ori de a se apăra, are cu ea un raport sexual, în afară de căsătorie, indiferent dacă el sau altcineva a produs această stare. În ambele cazuri, dacă victima este mai mică de 14 ani, sau dacă a rămas gravidă, ori i s-a transmis o boală venerică, pedeapsa este închisoarea corecţională de la 5 la 10 ani şi interdicţia corecţională de la 3 la 5 ani”.


Codul Penal din 1969 stabilea pentru viol pedepse ce variau între 3 şi 10 ani. În cazul circumstanţelor agravante, cum ar fi fapta comisă de două sau mai multe persoane, limita maximă era de 15 ani. În premieră, noul cod incrimina inclusiv violul comis în interiorul căsătoriei şi menţinea sancţionarea pentru actele sexuale cu persoane de acelaşi sex, inclusiv consimţite.

De-a lungul anilor, Codul Penal întocmit în perioada comunistă a suferit mai multe modificări. De pildă, abia în anul 2000 s-a reglementat că subiectul pasiv al unui viol poate fi şi un bărbat. În 2014, în România a intrat în vigoare un nou Cod Penal, care a scăzut limitele pedepselor pentru viol, acesta fiind sancţionat cu pedepse ce variază între 3 şi 10 ani.

Violul în grup în alte ţări:

SUA – închisoare stabilită de judecător, limita maximă fiind închisoare pe viaţă;

Franţa – 20 de ani de închisoare (nu se specifică o limită minimă şi maximă);

Germania – cel puţin trei ani (nu se specifică limită maximă)

Spania – între 12 şi 15 ani

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA