Puterea a renunțat la planul de a reprima în forță manifestația anti-Băsescu din Piața Universității. Evaluările serviciilor secrete care au confirmat larga susținere populară pentru demiterea lui Băsescu și Boc au obligat strategii de la Cotroceni să treacă la planul B. Acesta este axat pe trei direcții: discreditarea manifestanților; fragmentarea protestului; epuizarea protestatarilor și stingerea pe cale naturală a fenomenului.
Manevre pentru discreditarea manifestanților
Pentru discreditarea manifestanților și delegitimarea protestului s-au folosit atât mesaje directe, cât și ale presei portocalii.
*Lideri PDL cu oarecare popularitate (Pinalti, Prigoană) sau parlamentari (Cotoi-Crevasă, Daniela Dumitru) au lansat jigniri la adresa mitingiștilor, dar și chemări la dialog(!). Ideea era să se minimizeze importanța protestului, dar să se prezinte PDL ca o forță politică responsabilă, preocupată de calmarea ”străzii”.
*România Liberă a identificat un huligan care spune ” vrem să-l răsturnăm pe Băsescu ca să luăm certificate de revoluționar”.
*Adevărul analizează ”speciile” de protestatari, adică face o trimitere spre regnul animal, la fel ca Urban și viermii săi.
*Hotnews și Evenimentul Zilei contabilizează numărul arestaților și insistă pe aspectele violente ale mitingului.
Fragmentarea protestului
Puterea a început să infiltreze susținători printre protestatari, cu două mesaje cheie: ”Nu vrem politizare/toată clasa politică e la fel” și ”Nu avem pe cine pune în loc”. Mesajele sunt preluate și de presa aservită regimului. Vlad Mixich, în Hotnews, vizează segmentul intelectualilor anti-Băsescu, cultivat de multă vreme de presa cameleon (afișează poziții anti-Băsescu/anti-corupție/anti-sistem, dar doar de fațadă, pentru a se activa cu mesaje cheie în momentele critice pentru regim). ”România la care visez e una fără culoare politică”, scrie Mixich, un vajnic propagandist al echipei Macovei- Tapalagă. EvZ atacă liderii PSD/PNL care au venit la miting. În presa portocalie se vorbește de confiscarea revoluției de către partide. Facebook-ul este plin de mesaje ale unor postaci care susțin că ”dacă prin absurd avem anticipate, pe cine punem în loc?”.
Fragmentarea presupune:
*Îndepărtarea intelectualilor de la proteste, prin identificarea și prezentarea exagerată a unor elemente marginale din mulțime, în presa Puterii.
*Separarea protestatarilor de forțele politice care ar putea oferi ”ceva de pus în loc” și ar aduce un plus de manifestanți în Piață. Pentru asta se vor folosi atât propagandiști de studio (Ion Cristoiu îi reproșa lui Antonescu pripeala), cât și activiști infiltrați printre manifestanți.
*Respingerea sindicatelor de către aceeași activiști infiltrați în piață, dar și presiuni la nivelul liderilor sindicali, șantajați cu dosare etc. ca să nu sprijine oficial protestul. Idem cu așa zișii reprezentanți ai societății civile.
*Cumpărarea/amenințarea artiștilor care ar fi putut să vină în Piață, ca în 1990, pentru a menține atmosfera și a coagula mulțimile.
Epuizarea protestatarilor
*Puterea caută o soluție pentru a-l readuce pe Raed Arafat la Ministerul Sănătății, demonstrând astfel că a rezolvat situația care a declanșat conflictul. De altfel, propagandiștii regimului au circumscris protestele doar la situația din Sănătate.
*Traian Băsescu va lansa un mesaj de genul: m-am implicat prea mult, sperând să ajut, am tăcut în aceste zile ca să ascult societatea. Mi s-a dat o lecție! De acum, întâi voi explica reformele, apoi le voi aplica, doar cu sprijin popular etc.
*În Piață, dar și în societate vor fi lansate mesaje de tip ”aștia sunt românii, nu reușesc să facă nimic până la capăt”, ”nimănui nu-i pasă, noi stăm degeaba aici”, ”politicienii nu au soluții”, ”ne vedem la vot”, ”suntem prea puțini ca să contăm”, iar pe măsură ce numărul participanților scade, Puterea va începe să pretindă din nou că are sprijin popular, prin sondaje falsificate.