AcasăActualitateCA LA ROATA NOROCULUI - Sute de sancțiuni în valoare de aproape...

CA LA ROATA NOROCULUI – Sute de sancțiuni în valoare de aproape 30 de mii de lei în Maramureș, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2

spot_img

DISTRIBUIȚI

La data de 29 noiembrie poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş au desfăşurat, în sistem integrat, noi acţiuni de control a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În activitățile desfășurate ieri, au fost implicate peste 115 efective care au organizat, pe raza întregului judeţ, 23 de acţiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 83 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate şi au fost legitimate 1751 de persoane.

În total, pentru neregulile constatate au fost aplicate 206 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 29.500 lei.

Dintre acestea, 39 de sancțiuni au fost aplicate în municipiul Baia Mare. Mai exact, s-au dat 22 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 17 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/ libera circulație.

Demersul poliţiştilor este în primul rând preventiv, scopul fiind determinarea tuturor cetăţenilor să respecte toate normele sanitare, iar pentru aceasta abaterile vor fi sancţionate conform legii.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA