AcasăActualitateSocialBursa locurilor de muncă pentru persoanele private de libertate din cadrul Penitenciarului...

Bursa locurilor de muncă pentru persoanele private de libertate din cadrul Penitenciarului Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Penitenciarul Baia Mare în colaborare cu Asociaţia Kelsen Baia Mare şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş organizează marţi, 03 septembrie 2013, începând cu ora 10.00, la sediul penitenciarului, Bursa locurilor de muncă pentru persoanele private de libertate.

Un număr de şapte agenţi economici şi-au manifestat intenţia de a participa la acest eveniment, la care vor fi prezente aproximativ 50 de persoane private de libertate.

Activitatea reprezintă o formă de mediere între viitorii angajatori şi persoanele care urmează să intre pe piaţa muncii după executarea unei pedepse, fiind totodată o prioritate a strategiei de incluziune socială a acestei categorii de persoane vulnerabile.

Bursa locurilor de muncă a fost şi continuă să fie o activitate eficientă, reprezentând una dintre măsurile preventive aplicate pe piaţa muncii. Cu ajutorul acestei măsuri, se răspunde prompt nevoilor pieţei, beneficiarii fiind atât angajatorii, cât şi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA