Crăciunul trebuie să fie un prilej de bucurie pentru toţi oamenii, o sărbătoare în care putem dovedi că sensibilitatea şi generozitatea nu sunt doar concepte, ci şi fapte care le pot insufla semenilor noştri sentimentul că nu sunt singuri în lume.
Din aceste considerente, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Sighetu Marmaţiei şi de la secţiile de poliţie arondate s-au gândit şi la bunăstarea familiilor nevoiaşe care, din cauza situaţiei materiale precare, nu au putut să le ofere copiilor bucuria darului primit de la Moş Crăciun.
Astfel, poliţiştii s-au oferit voluntar să doneze sânge iar cu tichetele obţinute au cumpărat cadouri, în principal produse alimentare, şi le-au făcut o surpriză acestor familii. Însoţiţi de Moş Crăciun, poliţiştii au mers la locuinţele a 20 de familii din mediul urban şi rural şi le-au oferit acestora o fărâmă din bucuria pe care o resimţim în această perioadă.