Legăturile dintre ­Nicolae Steinhardt și arhimandritul Be­nedict Ghiuș au fost mai strânse după ieșirea din închisoare, unde cu siguranță s‑a auzit de părintele Benedict ca fiind un om ales și cu har, calități pentru care Nicolae Steinhardt, deja convertit, n‑a întârziat să‑l aibă ca duhovnic. Nicolae Steinhardt a plecat din lume în închisoare, apoi iarăși în lume și, în sfârșit, în mănăstire, pentru a fi întru totul liber în Hristos. Aceasta a fost o bucurie și, totodată, o mare binecuvântare pentru el. Aceste experiențe l‑au însoțit pe Nicolae Steinhardt ca o lumină de sus peste tot și nu s‑a sfiit să le mărturisească. Avea obsesia liber­tății, dar nu a oricărei libertăți, ci a celei adevărate, adică în duh. Cele câteva rânduri pe care le‑am citit în corespondența sa cu părintele Benedict Ghiuș ne fac să tresărim văzând ce clipe pline de har trăiau ei în adevăr, cu mare revărsare de suflet.

Orval, 30 octombrie ’79

Preacuvioase Părinte,

Vă salut cu respect de la măreața Mănăstire Orval, unde am fost primit foarte călduros.

În această seară la slujba Vecerniei s‑a făcut rugăciune special „pentru părinții din România”. Am fost profund emoționat de această atenție delicată și frățească. Și la Chevetogne se vorbește adesea despre Români. Sunt copleșit de bucurie și de recunoștință față de Domnul Care îmi dăruiește atâta fericire. Cele mai bune urări de sănătate. Binevoiți, Preacuvioase Părinte, să mă socotiți al Vostru mult credincios și mult devotat fiu duhovnicesc,

Nicolae Steinhardt

14 martie ’80

Preacuvioase și mult iubite Părinte,

Sunt de câteva zile în București. Nădăjduiesc să pot veni în curând la Cernica. Astăzi, vă prezint doar sincerele și respectuoasele mele urări și felicitări pentru onomastica Preacu­vioșiei Voastre.

Cu multă, caldă și aleasă afecțiune, al Preacuvioșiei Voastre smerit fiu duhovnicesc,

Nicu Steinhardt

20 martie 1980

Preacuvioase și mult iubite Părinte,

Cu ajutorul Domnului voi veni la Cernica înainte de Sfintele Paști spre a vă vizita și a mă spovedi. La Paris, doamna Rodica Eugen Ionescu, născută Burileanu, strănepoată a Sfântului Calinic, m-a rugat stăruitor să‑i procur o biografie a Sfântului.

Îndrăznesc să vă rog a vă informa dacă putem găsi una să i‑o trimit la Paris. Ar fi cumva posibil a mi‑o pregăti până la venirea mea? Aș dori mult să‑i putem împlini această dorință soției marelui scriitor, care e o femeie foarte credincioasă și rudă apropiată a Sfântului.

Cu adânc și recunoscător respect,

Al Preacuvioșiei Voastre devotat și smerit fiu duhovnicesc,

Nicu Steinhardt

Rohia, 18 august 1980

Preacuvioase și mult iubite Părinte,

În sfârșit, s-a făcut, cu ajutorul lui Dumnezeu. Sâmbătă seara, 16 august, în paraclisul mănăstirii, am fost primit în călugărie. Au slujit toți cei patru preoți; naș mi‑a fost Părintele Stareț Arhimandrit Serafim Man. Deși grav bolnav – venit aici de la un spital din Cluj, unde este internat -, a ținut să slujească și să mă călugărească. Totul a decurs bine, frumos și liniștit. Mă simt tare fericit. Mi s-a aprobat – așa cum vă spusesem – statutul de monah fără reședință obligatorie permanentă în mănăstire. De aceea s-a și dat ceremoniei un caracter mai intim, n-au asistat decât toți viețuitorii mănăstirii și câțiva vizitatori ocazionali.

Sper să pot fi în septembrie la București, unde mai am de rezolvat unele chestiuni. Îmi voi face o plăcută datorie din a veni cât de curând la Cernica, a vă relata totul în amănunt, a vă cere binecuvântarea, sfaturi și îndrumări. Sunt tare fericit, Părinte!

Domnul să vă răsplătească bunătatea față de mine, nevrednicul.

Cu adânc respect și dragoste întru Domnul,

Al Preacuvioșiei Voastre smerit, devotat, recunoscător și respectuos fiu duhovnicesc,

Nicolae

1 septembrie 1980

Preacuvioase și mult iubite Părinte,

Cu ajutorul lui Dumnezeu, voi veni marți (16 septembrie) dimineața la Cernica. Mă bucur mult să vă pot vedea și să vă cer binecuvântarea.

Sper să nu vă deranjez.

Al Preacuvioșiei Voastre devotat, recunoscător și smerit fiu duhovnicesc,

Nicolae, monahul

3 noiembrie 1980

Preacuvioase și mult iubite Părinte Arhimandrit,

Vremea rea și afecțiunea mea cardiacă mă împiedică, spre marea mea părere de rău, să viu la Cernica spre a mă spovedi la Preacuvioșia Voastră. Doresc să mă împărtășesc de Sfinții Arhangheli, ca în fiecare an. Vă rog să binevoiți a‑mi da dezlegare să mă pot mărturisi Părintelui Prof. C. Galeriu și să mă împărtășesc – cu ajutorul lui Dumnezeu – la Schitul Darvari (unde e hram). Urmează să plec la Rohia către sfârșitul lunii, mai am de rezolvat unele ches­tiuni aici. Îndrăznesc să vă rog să‑mi dați dezlegare – dacă se poate – la brânză pentru perioada 15‑30 noiembrie. La mănăstire, firește, nu se pot face excepții. Continui a mă simți liniștit și fericit, dar ispitele tot mă mai vizitează – desigur. Știu că lupta cu ispitele e o constantă a vieții creștine. Totuși…

Cu adânc respect vă sărut dreapta, vă solicit binecuvântarea și rămân, cu multă recunoștință și cu dragoste întru Domnul,

Al Preacuvioșiei Voastre smerit,

Nicolae, monahul

Rohia, 2 aprilie 1981

Preacuvioase și mult iubite Părinte,

Vă scriu în numele unei tinere care lucrează aici la bucătărie. E o soră, pe nume Ana Muțiu, o fată cinstită, curată, harnică și foarte credincioasă. Ascultarea ei – pe care o îndeplinește cu zel și bună voie – îi răpește tot timpul, din zori și până seara târziu; doar duminica dimineața poate merge la biserică. Se simte astfel foarte vinovată. Deși părinții, aici, o pomenesc regulat la slujbe, ea dorește să fie pomenită și la Cernica, despre care a auzit vorbindu‑se mult. V-a trimis un mandat poștal în valoare de 150 lei, cu rugămintea respectuoasă de a fi trecută în caietul de pomelnice al Sfintei Mănăstiri Cernica și a fi pomenită. Vă rog să binevoiți a nu lua în nume de rău îndrăzneala ei și – mai ales – a mea. Sora Ana e cum nu se poate mai bună și mai îndatoritoare cu toată lumea, iar pe mine mă ajută mult.

Eu unul o duc, slavă Domnului, bine. Lucrez la bibliotecă și sunt folosit acum și la strană. Citesc din Psaltire, ba și texte din Minei. Iau parte regulat la Miezonoptică, unde „co‑celebrez” cu preotul de rând. Sunt foarte fericit. E adevărat că și nițel obosit, dar constat cu bucurie că mă pot încadra ritmului vieții monahale. Din nefericire, în somn, diavolul își ia revanșa și mă atacă prin tot felul de vise absurde, coșmaruri… care mai de care. Nu mă las descurajat. Îl cunosc. E tare, e puternic. Dar și eu sunt încăpățânat!

Îndrăznesc să vă cer să vă rugați ca Domnul să‑mi dea în continuare putere, răbdare, bucurie și sănătate.

Cerându‑vă iertare pentru deranjul pricinuit și mul­țumin­du‑vă în numele surorii Ana,

Rămân cu adânc respect și cu dragoste întru Domnul,

Al Preacuvioșiei Voastre devotat, recunoscător și smerit fiu duhovnicesc,

Nicolae, monahul