Miercuri 08 aprilie a.c., a avut loc la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş din Baia Mare, cea de-a doua zi a „Porţilor Deschise”, care s-a adresat în special, elevilor din învăţământul liceal.
Activităţile s-au desfăşurat în mare parte după acelaşi program ca în ziua precedentă, respectiv au avut loc exerciţii demonstrative, exerciţii de disciplină cu câinii de serviciu, două exerciţii de intervenţie, au fost prezentate materialele şi tehnica din dotarea structurilor de jandarmerie, structurate pe ateliere de lucru.
Elementul de noutate a constat în faptul că tinerilor participanţi le-a fost prezentată oferta educaţională a şcolilor militare aparţinătoare Ministerului Afacerilor Interne, aceştia fiind îndrumaţi şi consiliaţi să urmeze o carieră în acest domeniu.
În cadrul concursului intitulat „Jandarmeria în ochii copiilor”, realizat pe două paliere, unul de creaţii literare şi unul de creaţii artistice, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş, au fost acordate diplome de merit unui număr de 12 elevi ai mai multor licee, pentru lucrările de excepţie realizate.
Am avut de asemenea plăcerea să –i avem azi alături pe prietenii noştri – copiii din cadrul Casei de tip familial nr. 2 Baia Mare – ai căror „ocrotitori” sunt jandarmii maramureşeni, care au savurat cu mare interes toate activităţile desfăşurate, fiind în încheierea evenimentului răsplătiţi cu dulciuri.