În cadrul activităţilor derulate pentru prevenirea şi combaterea faptelor la regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase, poliţiştii au identificat un bărbat din satul Breb care deţinea fără drept două arme de vânătoare.
La finalul săptămânii trecute, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au acţionat pe raza de competenţă a Postului de poliţie comunal Ocna Şugatag împreună cu poliţiştii din localitate, pentru depistarea persoanelor care nu respectă legislaţia în domeniul armelor şi muniţiilor.
Astfel, în localitatea Breb, poliţiştii au identificat un bărbat de 36 de ani care deţinea la domiciliul său două arme de vânătoare şi 94 de cartuşe de vânătoare. Din primele verificări efectuate de poliţişti, s-a constatat că bărbatul nu este autorizat pentru a deţine, purta şi folosi arme şi muniţii.
Armele şi muniţia descoperită au fost ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor iar pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal.
În cadrul celor aproape 100 de acţiuni la care au participat în anul 2015, Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au constatat peste 400 de infracţiuni şi au confiscat 109 arme deţinute ilegal. (foto arhivă)