În urma apariției în mediul online a unei imagini care surprinde un autovehicul al Poliției Locale Baia Mare, parcat pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități, instituția dorește să aducă câteva precizări.
”Poliția Locală Baia Mare nu tolerează comportamente care aduc atingere imaginii instituției și respectului datorat comunității. Suntem conștienți că exemplul personal este o parte esențială a misiunii noastre și vom continua să acționăm cu transparență și responsabilitate. Ne cerem scuze eventualelor persoane afectate prin ocuparea locului special rezervat și cetățenilor care s-au simțit îndreptățiți să reacționeze. Vă asigurăm că situația este tratată cu maximă seriozitate, iar măsurile disciplinare vor fi aplicate conform regulamentelor interne. Respectul față de lege începe cu noi”, transmite Poliția Locală Baia Mare.
Fapta a fost constatată, iar agentul responsabil va fi sancționat contravențional, conform legislației în vigoare. Polițiștii locali nu sunt mai presus de lege, iar pentru neglijență sau abateri de la conduită, se vor aplica aceleași măsuri ca în cazul oricărui cetățean.







