În zona localităţii Asuaju de Jos, poliţiştii Secţiei Rurale Fărcaşa, împreună cu reprezentanţo din cadrul A.S.V. Zona Codru, au executat o acţiune vizând prevenirea şi combaterea faptelor de braconaj cinegetic prin folosirea capcanelor neautorizate. Activitatea oamenilor legii a avut loc într-o zonă împădurită natural şi plină de stufăriş din apropiere de localitatea Asuaju de Jos. Mergând pe o urmă în zăpadă, oamenii legii au găsit lângă casa lui Nicolae F., din Asuaju de Jos, mai multe capcane instalate, formate din laţuri (smâcuri). Bărbatul în cauză a recunoscut că a confecţionat şi instalat neautorizat capcanele în acea zonă, proprietatea sa, cu intenţia de a captura vii sau moarte exemplare de vânat din speciile fazan sau iepure de câmp. Cel în cauză a demontatat în prezenţa poliţiştilor 59 de capcane confecţionate din sârmă, care au fost predate oamenilior legii. De la braconierul în speţă au mai fost ridicate şi alte dovezi privitoare la capturarea ilegală a unor fazani. În prezent, în cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj cinegetic şi capturarea sau uciderea speciilor sălbatice cu mijloace nelegale.