Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului COVACI VLAD GABRIEL, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În data de 28 noiembrie 2014, în jurul orei 17.40, în timp ce se afla pe raza localităţii Bozânta Mică, inculpatul Covaci Vlad Gabriel a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate D.A.G., în vârstă de 12 ani, şi a sustras de la aceasta mai multe bunuri, cauzându-i un prejudiciu în valoare totală de 1.000 lei. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Baia Mare.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.