AcasăberzmudeBoicotul referendumului - un bumerang contra lui Traian Băsescu!

Boicotul referendumului – un bumerang contra lui Traian Băsescu!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Cel mai prost lucru la care se puteau gândi pedeliştii şi Traian Băsescu este boicotarea referendumului cu câteva zile înainte de votare. Ţinta acestei decizii este, fără îndoială, împiedicarea atingerii pragului electoral, astfel încât referendumul să nu fie validat şi, implicit, revenirea la masa verde a lui Băsescu la Cotroceni. O analiză succintă arată, însă, că efectul acestei decizii ar putea să fie dezastruos.
În primul rând, după un astfel de boicot, rezultatul (indiferent de numărul participanţilor la vot) ar arăta lumii întregi că Traian Băsescu nu mai este susţinut de nimeni, căci nu va avea nici măcar un vot în favoarea lui! Situaţie contrară votului din 2007, când acelaşi Băsescu s-a lăudat că pentru el au votat 80% dintre români, deşi cota de participare a fost sub 50%!
În al doilea rând, această decizie îi radicalizează şi-i mobilizează pe adversarii lui Traian Băsescu, care se află acum în situaţia de a vedea că depinde de ei destituirea preşedintelui, ba, chiar, că soarta acestuia stă strict în mâinile lor! După sondajele de până acum, era clar că preşedintele ar fi fost demis şi poate că mulţi n-ar fi renunţat la un grătar pentru a căuta o secţie de votare, însă boicotul acesta îi responsabilizează, îi face să se simtă importanţi şi-i poate determina să treacă mai întâi pe la urne cu toată familia şi abia apoi să plece la distracţie!

În al treilea rând, din masa de oameni care, de regulă, din diverse motive, nu se prezintă la vot, mulţi s-ar putea să nu dorească să fie confundaţi cu susţinătorii lui Traian Băsescu, chiar dacă nu sunt neapărat fanii USL! Şi asta mai ales pentru că boicotul a fost anunţat abia acum, cu câteva zile înainte de referendum, când taberele păreau a fi fost deja constituite: cei care spun DA şi cei care spun NU. Dintr-odată, nehotărâţii sunt puşi acum în situaţia de a fi înregimentaţi, fără voia lor, în tabăra susţinătorilor lui Băsescu, iar asta i-ar putea mobiliza să-şi exprime opinia şi să renunţe la pasivitatea pe care şi-o asumaseră!

În al patrulea rând, masa electorală enormă care a dat semnalul că doreşte demisia preşedintelui (65-70 la sută, adică multe milioane de oameni) devine dintr-odată o echipă compactă, o forţă uriaşă care şi după referendum va rămâne unită. Cei care se simţeau liberali nu erau până acum neapărat şi adepţi ai PSD, însă acum ei vor simţi că au un duşman comun pe care nu vor înceta să-l conteste, mai ales acum, când vor avea, prin rezultatul referendumului, şi o certificare a forţei pe care împreună o reprezintă!

În al cincilea, dar nu în ultimul rând, susţinătorii lui Traian Băsescu şi ai PDL-ului, care până mai ieri erau hotărâţi să-i înfrângă pe uselişti, se văd acum în situaţia de a deveni spectatori la un meci la care erau pregătiţi să participe! Ce să zică ei, cei ce au participat cu entuziasm la mitingurile în care Băsescu îi chema la vot, când aud acum că trebuie să se ducă la pescuit şi să-şi astupe urechile pentru a nu auzi vuietul făcut de adversari? O astfel de demobilizare a propriilor susţinători s-ar putea să influenţeze decisiv şi alegerile parlamentare ce se apropie.
Şi pentru că în aceste zile tot se fac paralele cu fotbalul, boicotul acesta seamănă cu ordinul pe care un antrenor l-ar da echipei sale de a nu se prezenta la un meci pentru a nu lua bătaie cu un scor mai mare decât cel de neprezentare! Cum i-ar mai putea el mobiliza pentru o altă partidă în care ar dori să câştige?

Iată de ce, duminică, la referendum, s-ar putea să vedem să vedem un boicot care – paradoxal – creşte numărul participanţilor!
Ion Spânu

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA