AcasăActualitateSocialBMW 525, furat din Franţa, depistat la P.T.F. Sighet

BMW 525, furat din Franţa, depistat la P.T.F. Sighet

spot_img

DISTRIBUIȚI

foto arhiva

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sighetu Marmaţiei au depistat şi indisponibilizat un autoturism marca BMW 525, care figurează ca fiind furat din Franţa.

Ieri, 29 aprilie a.c., în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmaţiei, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, conducând un autoturism marca BMW 525, cu numere de înmatriculare specifice Bulgariei, cetăţeanul român, Petru S., de 27 de ani, din localitatea Valea Vişeului, judeţul Maramureş.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor în bazele de date s-a constatat că autoturismul în cauză figurează ca fiind furat din Franţa, încă din anul 2011.

Bărbatul a declarat că nu ştia că autoturismul este furat şi că l-a cumpărat de la un cetăţean român, contra sumei de 2.000 de euro. Totodată, certificatul de înmatriculare al maşinii prezentat de către maramureşean nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unui înscris autentic, fiind susceptibil de a fi falsificat sau contrafăcut.

Poliţiştii de frontieră i-au întocmit persoanei în cauză lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăinuire la furt şi uz de fals. Totodată, autoturismul marca BMW 525, în valoare 3.000 de euro a fost indisponibilizat la sediul S.T.P.F Maramureş în vederea continuării cercetărilor, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA