Am renunţat să mai comentez situaţia politică deoarece… nu este nimic de comentat. Nu mă pot declara pe deplin mulţumit de direcţia în care se îndreaptă România , dar fiind un simplu pion, aflat în închisoare, nu pot face absolut nimic pentru a îmbunătăţi într-un fel situaţia. Vă veţi întreba: „Dar în libertate ar putea face ceva?” Răspunsul este un „Da” hotărât. În primul rând, aş înfiinţa un O.N.G., împreună cu bunul meu prieten Adrian Bădescu, cu scopul principal de a servi problemei sociale generate de situaţia închisorilor din România.În ţara noastră, există nenumărate organizaţii non-guvernamentale, dar implicarea acestora în problema de faţă este foarte redusă, aproape inexistentă.
De aceea, este nevoie de o amplă acţiune pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie. Recent, am primit o listă cu regulamentul stabilit de E.U. cu privire la executarea pedepselor. 70% din acele condiţii nu sunt aplicate în sistemul penitenciar din c. Sunt de acord cu voi cu privire la regimul privind infracţiunile deosebit de grave săvârşite de unii dintre deţinuţi. Eu interacţionez zilnic cu ei şi le studiez comportamentul la fiecare în parte. Din partea justiţiei şi-au primit pedeapsa: de la 10 ani la închisoare – pe viaţă. De ce trebuie pedepsiţi şi aici? Hai să spunem că la Gherla, datorită implicării domnului director Ioan Bătinaş, condiţiile noastre sunt mai bune spre deosebire de alte închisori, dar tot mai există multe discrepanţe. Acestea țin de infrastructură, buget și permisivitatea autorităților.
Imaginați-vă următoarea situație:
Sunteți acuzat de o infracțiune simplă, fără violență. Traficul de droguri, de exemplu, fiindcă nu toți traficanții sunt violenți. Încuiați-vă în cameră și rămâneți acolo timp de câteva ore, două, trei, fără telefon, internet și alte mijloace de comunicare. Ca experimentul să fie complet, luați-vă mâncare în cameră și încercați să mâncați fără masă. Pe un pat mare nu este problemă, dar dacă în acel spațiu ar fi fost un pat mult mai mic și încă 5-6 persoane, alături de noi, lucrurile ar fi la fel de simple?
Fără exagerare, camera mea de acasă este mai mare decât celula care o împart cu încă patru suflete, și când mă gândesc că acasă mă simțeam strâmtorat…
Bine ar mai fi multe detalii, dar ideea este aceeași. Unde mai pui, că nu tu îți alegi colegii și nu știi niciodată peste cine vei da.
Lipsirea de libertate nu te distruge pe atât cât o face contactul cu alți deținuți. Sunt și camere cu 30 de deținuți, iar spațiul nu este mult mai mare decât al camerelor cu mai puțini deținuți.
Pentru ca procesul de reeducare să fie mai eficient, trebuie asigurate condițiile necesare pentru a avea efectul scontat. De când sunt închis, am văzut mulți deținuți care s-au eliberat, dar au venit înapoi și sunt multe astfel de cazuri. De ce? Fiindcă odată eliberați sunt lăsați de izbeliște. Fără casă, fără familie, loc de muncă și venit, ce știu ei să facă mai bine? Aveți dreptate! Să fure sau să tâlhărească pentru bani de mâncare. Veți spune “De ce să fie condiții bune în închisori? Atunci ar crește rata infracționalității, doar să ajungă înapoi la “bine””. Eu vă spun următorul lucru, de ce în țările mult mai avansate/dezvoltate, unde condițiile din închisoare sunt infinit mai bune ca în România, rata recidivei este cu mult mai mică? Deoarece deținuții sunt considerați o reală problemă socială, care trebuie tratată cu maximă seriozitate. Am participat la multe dezbateri în cadrul penitenciarului, cînd au venit în vizită diferiți reprezentanți din partea unor ONG-uri. Au venit, au văzut, au plecat.
Societatea românească nu s-a maturizat pe deplin și, pe deasupra, consideră că deținuții trebuie azvârliți într-o cameră fără geamuri, cu un pat de beton și o găleată.
Din câte am observat, în decurs de doi ani și jumătate, cam 5 % din deținuții din Gherla sunt oameni cu studii superioare și un psihic echilibrat. Restul sunt pasivi, adică nu-i interesează să se dezvolte din punct de vedere educațional. Pe aceștia îi numesc “instituționalizați”. Nu au nimic în comun cu reintegrarea, ci sunt interesați doar de oportunitățile care le ies în cale: o mâncare mai bună, țigări, cafea, televizor etc. Nivelul lor de cultură este foarte scăzut. Ce facem cu aceștia? Îi lăsăm să își execute pedeapsa, ies din închisoare, fură sau tâlhăresc, pe urmă se reia ciclul.
La Gherla există diferite programe educaționale, dar având în vedere rata ridicată a recidivei, ajută? Dacă deținutul cutare are “raport de incident” desigur că nu are dreptul să iasă la muncă sau curs, dar, într-o cameră cu 30 de deținuți, toți cu probleme, care sunt irascibili, nervoși, frustrați, mereu puși pe scandal, poți să îți menții calmul? Nu cred. Eu nu am fost pus într-o astfel de situație, dar îmi pot doar imagina cum e. Supraaglomerarea este principala problemă din închisori.
Cred că am argumentat suficient pâna acum de ce am convingerea că aș ajuta mai mult de “afară” și de ce cred că mi-aș putea aduce contribuția pentru anumite probleme de ordin social.
Duminica trecută am participat la slujba religioasă de la biserica penitenciarului, pentru prima dată după doi ani, exceptând slujba de Înviere.
Până acum, participam doar la slujba oficiată de părintele catolic Simion Mesaroș din Baia Mare. Duhovnicul bisericii greco-catolice din Baia Mare, strada Victoriei, peste drum de cafeneaua “Mon Caprice”.
Dar ce m-a determinat să particip, din nou, la slujba ortodoxă?
După o discuție în particular cu duhovnicul închisorii, părintele Drăgan Adrian despre confesiunile religioase și respectarea tradițiilor, am ajuns la concluzia că are dreptate. Desigur, eu sunt de neclintit în unele situații; personal am luat această decizie. Până la urmă, sunt botezat în ritul ortodox. În continuare mă voi duce la slujbele părintelui catolic Simion, dar voi rămâne statornic credinței ortodoxe.
Când vă simțiți deznădăjduiți, triști, melancolici sau abătuți, vă recomand cu inimă dragă să-l vizitați pe duhovnicul nostru. Vă asigur că nu există mai bun psiholog.
Marți am participat la un curs la biserică; mai degrabă o sedință pe teme religioase unde am avut deosebita plăcere să-l întâlnesc pe celebrul Konstantinos Passaris. De ce spun “deosebită plăcere” veți întreba știind că acest om este unul din cei mai mari asasini din România. Spun “deosebită ” fiindcă inteligența nativă, mintea iscusită și personalitatea lui îi conferă un caracter deosebit și mărturisesc că este o reală plăcere să-l asculți povestind. În acești ani de închisoare, a învățat și și-a antrenat mintea incontinuu, astfel încât posedă o cultură impresionantă. Ceea ce m-a frapat a fost raționamentul deosebit, atunci când își expune propriile păreri. De la istorie la matematică, de la cultura indigenilor din Amazon, la situația politică din România, am vorbit despre multe lucruri interesante.
Kostas, cum îi spun eu, este genul de persoană, lângă care simți nevoia să fii mereu prezent, să vezi ce îi dă prin cap în minutul următor, despre ce mai urmează să vorbească.
În plus, este o persoană extrem de religioasă. Ne-a povestit că într-o zi nu a putut să țină post. Nu ne-a spus motivul, dar a doua zi era foarte supărat pe el însuși. A spus că atunci când nu reușește ceva ce ține de voința personală, devine foarte abătut. Cred că toți ne simțim așa după ce comitem o greșeală.
O altă problemă majoră, pe care vreau să o expun (de fapt am mai discutat despre ea) este costul foarte ridicat al minutelor de convorbire. Pentru mobil, tariful este de 1 leu/minut. Eu vorbesc 20 minute/zi, limita impusă, iar, dacă calculăm costul lunar, ajungem la aprope 500 lei. Monopolul pe penitenciare este preluat de o firmă din Târgu Mureș. Nu am reușit să aflu dacă înainte de a i se atribui contractul acestei firmei s-a stabilit un tarif maxim pentru convorbiri (mă rog, în caietul de sarcini, să fie sau nu specificat). Acest aspect este de o complexitate importantă deoarece, pe o piață europeană, unde sunt fixate anumite directive privind telefonia mobilă și fixă, nu cred că acestea sunt pe deplin respectate în cazul de față.
Este arhicunoscută metoda organizării licitațiilor în România, majoritatea fiind trucate. La licitație se prezintă 3 firme, toate documentându-se dinainte cu privire la cerințele din caietul de sarcini. De multe ori, aceste cerințe vin în ajutorul firmelor favorizate care, evident, au cel mai mare tarif. De exemplu, se solicită o mașină de un anumit tip, motorizare, culoare, opțiuni, dar pentru a-l favoriza pe ”preferat” se specifică anumite detalii, pe care doar respectivul le poate indeplini, cum ar fi:
-dimensiunea și culoarea banchetei să fie de…
-portbagajul să aibe x volum și x culoarea mochetei.
și lista poate continua….
Nu insinuez cum că această firmă din Târgu Mureș ar fi favorizată. Doamne ferește, să nu credeți asta J.
Sunt curios totuși cât plătește abonamentul la telefon/lună un ministru de exemplu? Desigur, nu el plătește, ci îi este decontat, dar, totuși, există un cost. Să depășească maximum 600 de lei? Puțin probabil… Și nu are limită de 20 de minute pe zi.
În fine, acestea fiind spuse, trecem la alt subiect.
Vara aduce cu sine nenumărate distracții de tot felul, dar și acestea trebuie consumate cu limită. În club, la o cabană, la plajă sau la un prieten acasă, peste tot, muzică, socializare, atmosferă electrizantă. Normal că și mie mi-e dor de o ieșire cu prietenii, doar nu am devenit stană de piatră… Pentru cei cârcotași voi spune nu, nu mi-e dor de nici un fel de distracție legată de droguri. Nu vreau să mă mai gândesc la acest aspect negativ. Mi-a răpit multe lucruri frumoase din viață și nu am de gând să mai pierd ani din viața mea.
Acum sunt într-o bună dispoziție, fiindcă abia ce am vorbit cu mama și cu iubita mea, dar mâine, după ce mă trezesc, trebuie să încep din nou lupta cu melancolia. Bine, să revenim…
Cum m-aș distra eu vara? Ei, aici voi spune că, decât să ies weekend de weekend în club, aș prefera să închiriez o cabană împreună cu prietenii. Așa avem parte de intimitate.
Am participat și la mega-petreceri ca ”Soundwaves”, ”Sensation white”, dar… prea mare aglomerație. Totuși …. ”Sensation” este un fenomen, ceva spectaculos, o experiență de neuitat. Efectele de lumină, decorul fantastic, costumele animatorilor precum și numărul mare de participanți (circa 30.000) oferă o experiență unică care merită trăită o dată-n viață.
Însă, cel mai bine m-am simțit la Paradise Club, pe insula Mikonos din Grecia. De fapt clubul, în sine, se află pe plajă, iar apusul văzut pe ritmul muzicii lui David Guetta sau Carl Cox completează imaginea de perfecțiune a sfârșitului unei zile de vară. Insula Mikonos este denumită ”Ibiza” Greciei (în materie de distracție, of course). Într-un fel așa este, dar un aspect important și pozitiv din punctul meu de vedere este lipsa drogurilor pe insulă. Cazuri au fost, dar extrem de rare. Paradise Club este un loc unde te poți bucura de muzică de calitate, lume bună și prietenoasă și, în principal, de o atmosferă fantastică.
