BISTRIŢA Traficul feroviar între staţiile CFR din localităţile bistriţene Larion şi Grădiniţa, pe secţia de circulaţie Ilva Mică – Vatra Dornei, a fost blocat după ce un copac s-a prăbuşit peste linia de contact şi peste locomotiva unui tren. Alte trei garnituri au staţionat aproximativ două ore în staţii până la remedierea avariei, conform News.
Purtătorul de cuvânt CFR SA, Oana Brânzan, a declarat că, la ora 8.10, defecţiunea la linia de contact a fost remediată, iar circulaţia a fost redeschisă.
Ea a precizat că trenul IR 1766 Timişoara – Iaşi peste pantograful căruia a căzut copacul şi-a reluat traseul cu o locomotivă Diesel, urmând să ajungă la destinaţie cu o întârziere de 170 de minute.
Brânzan a mai spus că, din cauza avariei, trei trenuri – IR 1838 Timişoara – Iaşi, R 4205 (local) şi R 5702 (local) – au staţionat aproximativ două ore în staţiile Silhoasa, Grădiniţa şi Lunca Ilvei.
Traficul feroviar a fost închis între staţiile Larion – Grădiniţa, secţia de circulaţie Ilva Mica – Vatra Dornei ( Regionala Iaşi), din cauza unui copac prăbuşit peste linia de contact şi peste locomotiva trenului IR 1766 Timişoara-Iaşi.
În urma prăbuşirii, au fost rupte pantograful şi firul de contact. La faţa locului a intervenit personal specializat cu utilaje.
sursa INFO
sursa FOTO