Micul lăcaş, vechi de trei secole, a intrat pe mâna unor meşteri pricepuţi care îi vor schimba înfăţisarea. Nouă biserici de lemn din Maramureş sunt cuprinse anul acesta în Programul Naţional de Restaurare. Meşterii au început să roiască în jurul micii biserici de lemn din Botiza încă de luna trecută. Chiar dacă astăzi au o biserică de piatră cât o catedrală, localnicii n-au uitat de cea veche. „Biserica a fost construită în 1699 la Vişeu de Jos dar acela fiind un sat cu oameni bogaţi şi-au construit în 1800 o biserica mare, de piatră şi le-a dăruit-o pe aceasta botizenilor care erau cei mai săraci din Maramureş atunci”, povesteşte Isidor Berbecaru, preotul paroh din Botiza. Reparaţiile le fac mesterii unei firme din Sighet care folosesc metode şi unelte tradiţionale. Meseria, spun ei, se învaţă lucrând. Refacerea bisericii de lemn din Botiza va dura încă două luni. Lucrările costa 100.000 de euro, bani alocaţi de Ministerul Culturii prin Programul Naţional de Restaurare a Monumentelor.
Biserica de lemn din Botiza (construita in 1699) este in plin proces de restaurare (VIDEO)
loading...