AcasăberzmudeBIROUL ELECTORAL JUDEŢEAN NR. 26 MARAMUREŞ pentru alegerea Preşedintelui României din anul...

BIROUL ELECTORAL JUDEŢEAN NR. 26 MARAMUREŞ pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2014

spot_img

DISTRIBUIȚI

În data de 02 noiembrie 2014 secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la ora 21.00. După ora 21.00, ora închiderii secţiilor de votare pot să voteze doar persoanele care se află în incinta secţiei de votare la ora 21.00.

Conform prevederilor legale, alegătorii netransportabili, din cauză de boală sau invaliditate, sau persoanele faţă de care s-a luat măsura arestului la domiciliu au posibilitatea de a-şi exercita dreptul de vot prin intermediul urnei mobile. În acest sens, aceştia vor trimite biroului electoral al secţiei de votare căreia îi sunt arondaţi conform domiciliului, în preziua votării, respectiv în data de 1 noiembrie 2014, între orele 1800 – 2000, o cerere în acest sens, la care vor ataşa un act medical sau alt act oficial din care să rezulte faptul că sunt netransportabili, respectiv hotărârea prin care a fost luată măsura arestului la domiciliu.

În ziua alegerilor, duminică 1 noiembrie 2014, o echipă formată din cel puţin 2 membrii ai biroului electoral al secţiei de votare se va deplasa la domiciliile alegătorilor netransportabili, care au depus cererea menţionată mai sus, cu actele necesare pentru exercitarea dreptului de vot.

Au drept de vot toţi cetăţenii români care au împlinit 18 ani  până în ziua alegerilor inclusiv. Pentru a-şi exercita acest drept, aceştia trebuie să se legitimeze în biroul electoral al secţiei de votare cu un act de identitate valabil în ziua votării, respectiv:

a)      cetăţenii români cu domiciliul în România care în ziua votării se află în ţară:

–          cartea de identitate

–          cartea electronică de identitate

–          cartea de identitate provizorie

–          buletinul de identitate

–          paşaportul diplomatic

–          paşaportul diplomatic electronic

–          paşaportul de serviciu

–          paşaportul de serviciu electronic

–          carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare.

b)                  cetăţenii români cu domiciliul în România care în ziua votării se află în străinătate, îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile de votare organizate în străinătate:

–          paşaportul diplomatic

–          paşaportul diplomatic electronic

–          paşaport de serviciu

–          paşaport de serviciu electronic

–          paşaport simplu

–          paşaport simplu electronic

–          paşaport simplu temporar

–          titlu de călătorie

–          cartea de identitate

–          cartea electronică de identitate

–          cartea de identitate provizorie

–          buletinul de identitate

c) cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care în ziua votării se află în ţară îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile de votare organizate în România în baza unuia din următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării:

–          paşaportul simplu cu menţionarea ţării de domiciliu (CRDS);

–          paşaportul simplu temporar cu menţionarea ţării de domiciliu (CRDS);

–          paşaportul simplu electronic cu menţionarea ţării de comiciliu (CRDS);

Persoanele care au dreptul de vot şi care se află în altă localitate decât acea de domiciliu au posibilitatea să-şi exercite dreptul de vot la orice secţie electorală după ce în prealabil au completat declaraţia pe proprie răspundere că nu au votat şi nici nu vor mai vota în data de   02 noiembrie 2014. Formularul declaraţiei se înmânează  de membrii secţiilor de votare.

La cererea alegătorului, în cazul în care acesta a aplicat greşit ştampila cu menţiunea „VOTAT”, dar nu a introdus buletinul în urnă, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare îi poate elibera, numai o singură dată, un nou buletin, reţinând şi anulând buletinul de vot iniţial.

Preşedinte: Jud. Pop Mihai Bogdan

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA