AcasăAdministrațieBILANȚ OFICIAL - Inundațiile, grindina și vântul au lăsat în urmă pagube...

BILANȚ OFICIAL – Inundațiile, grindina și vântul au lăsat în urmă pagube de milioane de lei în Maramureș

spot_img

DISTRIBUIȚI

BILANȚ OFICIAL  Rafalele puternice de vânt, grindina și precipitațiile abundente căzute în județul Maramureș au provocat pagube pe raza mai multor unități administrativ-teritoriale (Vișeu de Sus, Ulmeni, Moisei, Ruscova, Mireșu Mare, Cavnic, ).Torenții formați pe versanți au format șuvoaie de apă care transportat aluviuni (mâl, pietriș, bolovani etc.) ce au colmatat si blocat secțiuni de scurgere pe cursuri de apă. Apele s-au revărsat și inundat 16 localități de pe raza a șase unități administrativ-teritoriale.

Au fost afectate de inundații 170 de gospodării, 163 anexe gospodărești. De asemenea, infrastructura a fost afectată, fiind distruse opt podețe,  avariate alte 139 de podețe. Șuvoaiele de apă au spălat și afectat doi kilometri de drum județean, șase kilometri de drum comunal, 4,4 km de drum forestier, 177,2 km de străzi și ulițe, 240 hectare de teren arabil, 142 hectare de pășuni și fânațe, 17 hectare de livezi, obiective social economice, dar și 2,35 km de eroziune de mal.

„Nu avem victime sau persoane rănite, după vijelie și inundațiile produse pe raza județului nostru. S-a intervenit operativ pentru eliminarea efectelor negative produse de fenomenele meteorologice periculoase de către pompierii militari, comitetele locale pentru situații de urgență, serviciile voluntare pentru situații de urgență, sprijiniți și de grupurile de suport tehnic de la nivel județean Am constituit echipe care s-au deplasat în teren pentru evaluarea pagubelor produse de fenomenele hidrometeorologice periculoase. S-a prezentat în ședința extraordinară de astăzi a CJSU Maramureș că la Vișeu de Sus valoarea pagubelor produse este în valoare de 11,4 milioane lei, iar la Săliștea de Sus de 400.259 lei. Vom iniția proiecte de Hotărâri de Guvern pentru alocarea de fonduri în vederea refacerii și reabilitării obiectivelor afectate de inundații, respectiv pentru Primăria Băsești și Școala din Văleni care au fost afectate de incendii”, a declarat prefectul Vasile Moldovan, președintele CJSU Maramureș.

Referitor la sistemul Ro-Alert, inspectorul șef al ISU MM, colonel Pavel Baltaru a precizat că a fost vorba de o eroare umană, iar vinovat este personalul care trebuia să transmită mesajul. Se va efectua o analiză și vor fi dispuse măsurile legale, a mai precizat inspectorul șef.

Situația evoluției hidrometeorologice în județ este monitorizată în continuare de către dispeceratele Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș și Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș, dar și comitetele locale pentru situații de urgență.

 

Informații furnizate de CJSU Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA