În intervalul 30 noiembrie – 06 decembrie a.c, 468 jandarmi au acționat la nivelul judeţului, pentru asigurarea ordinii și siguranței publice, însumând 219 de misiuni specifice conform competenţelor, din care : 10 misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări cultural artistice şi sportive, 12 misiuni în cooperare / colaborare cu alte instituţii, 1 misiune de restabilire a ordinii publice şi salvare, 4 mandate de aducere şi 192 misiuni de menţinere specifice în sistem integrat şi independent pe raza localităţilor urbane şi rurale.
Jandarmii maramureşeni au intervenit în diverse situații pentru aplanarea stărilor conflictuale și asigurarea climatului de normalitate, fiind aplicate 58 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 12.000 lei. În acest interval, pe timpul patrulărilor, având în vedere neregulile depistate, efectivele de jandarmi au constatat în sistemul integrat de ordine publică 3 fapte penale săvârşite de 3 autori, pentru care s-au întocmit actele premergătoare, fiind predate organelor de cercetare penală competente.
Dispozitivul de siguranță publică a acționat pe raza întregului județ în vederea menținerii unui climat de normalitate civică, prin 66 de jandarmi zilnic.
Cu ocazia activităților de patrulare în mediul urban, jandarmii au constatat 42 fapte contravenționale, dintre care 34 pentru diferite încălcări ale prevederilor Legii nr. 61/1991 (tulburarea liniştii publice, scandaluri, refuz de legitimare, consum de alcool în spaţii publice, prostituţie), 1 la OUG nr.23 / 2008, respectiv 7 la H.C.J. nr. 38 / 2003 (prevenire şi combatere absenteism şcolar). Totodată, jandarmii din dispozitivele de asigurare a ordinii interioare la sălile instanţelor de judecată au constatat şi sancţionat contravenţional 3 abateri de la normele legale (folosirea telefoanelor mobile în sălile de judecată).
În aceeași perioadă, în mediul rural au fost sesizate 16 fapte contravenționale, dintre care 8 la Legea nr. 61/1991 (provocare de scandaluri, tulburări ale liniştii publice, refuz de legitimare, consum de alcool în locuri publice), 8 nereguli la Legea nr. 171/2010 (ridicare resturi exploatare forestieră) .
Pe timpul executării misiunilor specifice, au fost legitimate 55 persoane, 1 urmărit internaţional depistat, 7 persoane conduse la sediul poliţiei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.
Informații furnizate de Lt.col. Iuhos-Lenghel Istvan, purtător de cuvânt al I.J.J. Maramureş