Personalul I.S.U. Maramureş a executat 18 intervenţii în ultimele 24 de ore. Din total, cele mai multe- 16, au fost acţiunile la care au luat parte medicii, asistenţii şi paramedicii S.M.U.R.D. Dintre acestea, 8 au fost la diverse afecţiuni medicale, 7- la traumatisme şi 1 la descarcerare.
Pompierii au fost solicitaţi şi ei la intervenţii diverse, de la transport de apă pentru cetăţeni până la descarcerare. Ieri, la ora 18.02, pompierii Detaşamentului Sighetu Marmaţiei au intervenit la descarcerarea şoferului unui autoturism implicat într-un accident rutier. Bărbatul în vârstă de 41 de ani a fost preluat de un echipaj S.M.U.R.D. şi transportat la Spitalul Municipal din Sighetu Marmaţiei.
Si tot ieri, la ora 13.17, pompierii Gărzii de Intervenţie Şomcuta Mare s-au deplasat în localitatea Vălenii Şomcutei, unde au alimentat cu 9000 de litri de apă menajeră fântânile secate din două gospodării.
· Exprimăm, pe această cale, aprecierea pentru iniţiativa conducerii Hypermarket Real, care s-a oferit să contribuie la ajutarea celor afectaţi şi a forţelor de intervenţie, cu produse alimentare şi nealimentare, în cazul producerii unor situaţii de urgenţă de gravitate deosebită sau calamităţi naturale în judeţul nostru.
Societatea comercială mai sus menţionată a făcut deja un prim pas în acest sens, contribuind cu echipament de intervenţie la dotarea I.S.U. Maramureş.