În perioada 19 – 22 noiembrie a.c., ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor Maramureş au organizat şi desfăşurat mai multe acţiuni care au avut ca scop prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală în domeniul comercializării produselor intracomunitare, respectiv legume – fructe. Astfel, au fost verificate 18 societăţi comerciale şi 39 persoane fizice autorizate de pe raza judeţului.
Poliţiştii au constatat două infracţiuni, prevăzute de Legea 241 din 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi 10 contravenţii prevăzute de Legea 12 din 1990, republicată, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 22.000 de lei.
De asemenea, ofiţerii de investigare a fraudelor au ridicat în vederea confiscării 290 kgde legume – fructe, în valoare de 2.550 lei, pentru care comercianţii nu au putut prezenta documente de provenienţă precum şi suma de 755 lei în numerar.
În colaborare cu poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Bogdan vodă, ofiţerii de investigare a fraudelor au acţionat zilele acestea şi pentru prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală în domeniul producerii, transportului şi comercializării produselor de panificaţie şi a cerealelor. Pe timpul controalelor efectuate la societăţile comerciale din localităţile Dragomireşti, Bogdan Vodă şi Ieud poliţiştii au constatat patru contravenţii ce au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 5.000 de lei. Totodată, a fost confiscate 4.850 kgde făină şi o autoutilitară, în valoare de 50.000 de lei, folosită la transportul produselor de panificaţie fără documente legale.