BILANȚ AL POLIȚIȘTILOR Polițiștii maramureşeni au intervenit, săptămâna trecută, la peste 300 de sesizări, iar în urma activităților desfășurate în teren au aplicat aproape 1 500 de sancțiuni contravenționale persoanelor care au încălcat normele legale în vigoare.
Pentru siguranţa cetăţenilor, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice în perioada 8 – 14 aprilie 2019 poliţiştii maramureşeni au organizat 20 de acţiuni punctuale. De asemenea, pe parcursul săptămânii s-a intervenit la 322 de evenimente de natură judiciară sau privind siguranţa publică şi rutieră, cele mai multe sesizate prin SNUAU 112.
În cadrul acţiunilor organizate au fost aplicate 1 466 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 525 000 lei.
De asemenea, au fost identificate 14 persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, iar nouă persoane au fost prinse în flagrant în timp ce desfăşurau activităţi infracţionale. Faţă de două persoane a fost dispusă măsura arestării preventive.
Totodată, poliţiştii au constatat 13 infracțiuni rutiere, cele mai multe pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, au reținut 51 de permise de conducere şi au retras 21 certificate de înmatriculare.
Informații furnizate de IPJ Maramureș