În intervalul 08-15 decembrie 2020, angajații Biroului de Ordine Publică și Biroul Circulație din cadrul Direcției Poliția Locală Baia Mare au desfășurat un număr de 351 acțiuni de control la care au participat 270 de polițiști locali.
Pe parcursul celor șapte zile, s-au derulat următoarele acțiuni:
- 157 mijloace de transport public în comun au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2. Aici au fost vizați atât călătorii, cât și operatorul de transport;
- 20 de terase au fost și ele verificate pentru a se vedea dacă sunt respectate măsurile dispuse în ceea ce privește prevenirea infectării cu SARS-CoV-2;
- polițiștii locali au trecut pe la domiciliile celor 174 de persoane aflate în autoizolare pe care le-au verificat pentru a constata dacă sunt prezenți la adresa declarată;
- alte șase de persoane au fost legitimate și verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse;
- polițiștii locali au asigurat totodată și ordinea și liniștea publică în zona Pieței Libertății, dar și a Parcului Mara, respectiv la Târgul de Iarna -2020 și Târgul de caritate;
- au fost identificate șase autovehicule posibil abandonate pe raza municipiului Baia
Mare, pentru care a fost demarată procedura legală; - au fost ridicate și depozitate la Serviciul Public Ambient Urban pe strada Mărgeanului cinci autovehicule abandonate pe domeniul public, pentru care a fost finalizată procedura prevăzută de lege.
În intervalul menționat au fost efectuate activități comune de control cu reprezentanți din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare, Inspectoratului de Jandarmi Județean “Pintea Viteazul”, Prefectura Maramureș. Aceste activități au fost desfășurate în piețe, târguri, centre comerciale, unități de alimentație publică, restaurante, baruri, terase și supermarketuri.
Pe lângă aceste acțiuni de control, polițiștii locali au intervenit și dispus măsurile legale pentru 45 de sesizări telefonice făcute de cetățeni la Dispeceratul Direcției Poliția Locală Baia Mare .
Ca urmare a activităților desfășurate în această perioada polițiștii locali au constatat un număr de 133 contravenții, valoarea amenzilor aplicate fiind în cuantum de 18.740 lei .
Dintre acestea cele mai multe contravenții au fost constatate după cum urmează:
- 37 de avertismente scrise au fost date pentru încălcarea dispozițiilor prevăzute de Legea nr.55/2020;
- șase contravenții la Legea nr. 61/1991, în sumă de 1.600 de lei, au fost aplicate pentru:
- săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare …;
- tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-08,00 și 13,00-14,00;
refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu ;
-12 contravenții, în valoare de 2.700 lei, au fost aplicate conform HCL nr. 223/2013
-19 contravenții la HCL nr. 251/2012, în cuantum de 3.000 lei, au fost date pentru săvârșirea următoarelor fapte:
– operațiunea de blocare/ridicare se realizează asupra autovehiculelor și vehiculelor de orice fel staționate neregulamentar pe domeniul public și /sau privat de pe raza Municipiului Baia Mare, inclusiv drumurile publice în una din următoarele situații: în locurile special amenajate autovehiculelor pentru persoanele cu handicap și în alte locuri de parcare rezervată;
*se supun blocării/ ridicării autovehiculele sau vehiculele de orice fel care blochează sau limitează accesul pe căile de acces-intrări/ieșiri –în instituțiile publice, scoli, biserici, spitale, parcări, garaje, piețe, târguri, oboare precum și pe proprietățile alăturate drumurilor publice;
-o contravenție la Legea nr.421/2002, în valoare de 1000 lei, pentru refuzul deținătorului legal al vehiculului de a se conforma somației prevăzute la art.9.
Biroul de presă al Primăriei Baia Mare
Foto: arhiva-Primăria Municipiului Baia Mare