Cartea Sfântă are numeroase referiri şi elemente profetice asupra momentului în care oamenii se vor confrunta cu Apocalipsa. Ce spune Biblia despre sfârşitul lumii? Cutremure, epidemii sau dispariţia Soarelui sunt doar câteva dintre semnele care vor prevesti Sfârşitul Lumii, conform Bibliei. Conceptul de Apocalipsă se poate regăsi în aproape toate religiile, fie că vorbim de creştinism, budism, hinduism sau islamism. Principala idee a acestui concept este că vechea lume, distrusă de păcat, va fi înlocuită cu una mai bună, eternă, după ce răul va fi distrus.
„În zilele din urmă vor fi vremuri grele, căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, mândri, defăimători, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, vorbitori de rău, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, trădători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu” (2 Timotei 3:1-4).
În cadrul creştinismului, sfârşitul lumii este menţionat în Apocalipsa lui Ioan, ultima carte din Noul Testament, însă multe alte referiri la Sfârşitul Lumii pot fi regăsite şi în alte părţi din Biblie, deşi nimeni nu ştie când va avea loc. „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl“ (Matei 24:36).
Semnele prin care caracterizează Evanghelistul Matei sfărşitul lumii:
Se vor scula mulţi proroci mincinoşi – „Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi.” (Matei 24:5). „Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi.” (Matei 24:11)
Vor fi războaie – „Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci.” (Matei 24:6)
Vor fi conflicte politice interstatale şi probleme sociale – „Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume.” (Matei 24:7)
Adevăraţii credincioşi vor fi prigoniţi – „Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu.” (Matei 24:9)
Păcatul şi fărădelegea în lume va creşte – „Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.” (Matei 24:12)
Evanghelia va fi propovăduită pretutindeni – „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.” (Matei 24:14)
Semnele prevestitoare
Cu ajutorul cifrei şapte, simbol al perfecţiunii în religia creştină, apostolul Ioan descrie semnele prevestitoare ale Apocalipsei. Astfel, aceasta va fi anunţată de şapte îngeri, cu şapte trâmbiţe, moment în care pe Pământ vor apărea nenorociri şi cataclisme, precum şi cu un balaur roşu, cu şapte capete. Apocalipsa mai notează că balaurul cu şapte capete, numit şi Antihrist, va da scaunul său de domnie fiarei cu zece coarne, care va apărea din mare. Toţi cei care se vor închina fiarei (Antihristului) vor trebui să suporte mânia lui Dumnezeu.
După ce Antihristul va semna un legământ de pace cu Israelul pentru o perioadă de şapte ani, oamenii se vor confrunta cu epidemii şi cataclisme. Aproximativ la jumătatea acestei perioade Antihristul va rupe legământul cu Israelul şi va porni un război împotriva acestuia. Oamenii vor fi ispitiţi să se închine celui Rău.
Întoarcerea lui Iisus
La finalul perioadei de şapte ani, Ierusalimul se va confrunta cu un atac din partea Antihristului. Acesta este momentul în care Iisus se va întoarce pe Pământ şi îl va învinge pe cel Rău. Timp de un mileniu, Hristos îl va ţine pe Antihrist într-un iaz de foc, conform Apocalipsei lui Ioan. Cel Rău va fi eliberat apoi pentru scurt timp, însă va fi învins definitiv de Hristos.
Va urma apoi Judecata pentru toţi cei care nu mai sunt, cei necredincioşi ajungând în iazul cu foc, iar cei credincioşi alături de Iisus, primind viaţă veşnica într-un Cer şi Pământ nou. „Şi moartea nu va mai exista. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut”, scrie în Apocalipsa lui Ioan.