Unul dintre cele mai apreciate sporturi din lume, care se bucură de susținerea întregului mapamond și a creat personalități marcante ale acestui domeniu, fotbalul este o activitate cu beneficii multiple asupra dezvoltării copiilor. De la menținerea sănătății și dezvoltarea fizică armonioasă, limitarea sedentarismului, până la îmbunătățirea abilităților sociale, cognitive și emoționale, fotbalul are efecte benefice extraordinare pentru copii și tineri. Mai mult decât atât, cei care iau acest sport în serios și îl practică conștiincios, au șansa să devină mari fotbaliști și să își asigure un viitor de succes.
Cum să îi încurajezi pe micuți să joace fotbal?
Pentru a susține fotbalul românesc și a-i încuraja pe micuți să facă primii pași în acest sport, PENNY, în parteneriat cu Federația Româna de Fotbal, a lansat a doua ediție a programului unic in Romania – Liga Punctelor PENNNY – dedicat cluburilor sportive de fotbal pentru copii, juniori și tineret din toată țara. Acestă platformă este dedicată cluburilor de fotbal și comunităților de suporteri din jurul lor. Toți pasionații acestui sport pot să-i sprijine activ pe cei care sunt la început de drum în această disciplină sportivă. În acest fel, cluburile vor fi încurajate să se dezvolte, iar cei mici să continue să joace fotbal.
În această a doua ediție, PENNY aduce pentru tinerii fotbaliști o gamă largă de produse sportive necesare pentru antrenamente. Iar cluburile participante vor putea comanda diferite echipamente și accesorii standard precum treninguri, încălțăminte, mingi, jaloane, dar și ținute termice pentru sezonul rece și produse auxiliare pentru antrenament, inclusiv porți de fotbal cu stâlpi și plasă.
Acest program, care se desfășoară până pe 5 noiembrie, are reguli de funcționare extrem de simple. Orice club de fotbal pentru copii, juniori sau tineret din România, care se încrie pe platforma digitală, poate primi puncte de la clienții ce fac cumpărături de la PENNY, puncte pe care le poate folosi pentru a achiziționa echipamente sportive și accesorii de antrenament disponibile pe platformă pentru micii fotbaliști. Tot ce trebuie să faci pentru a susține această cauză este să-ți faci cumpărăturile le PENNY, să înregistrezi bonul de cumpărături pe platformă și să alegi clubul de fotbal căruia vrei să-i redirecționezi punctele acumulate.
Participând la acest program, vei contribui la dezvoltarea sănătoasă a copiilor și vei susține noua generație de mari fotbaliști!
Care sunt beneficiile fotbalului asupra dezvoltării copiilor?
Dezvoltarea unui corp armonios
Fotbalul implică mai multe tipuri de exerciții fizice, precum alergare, sprinturi, sărituri, schimbări bruște de direcție. Toate acestea necesită efort susținut, stimulează dezvoltarea musculaturii și antrenează inima, mărind rezistența cardiovasculară. Iar prin antrenamente constante și competiții, copiii își dezvoltă coordonarea motorie, flexibilitatea, echilibrul și agilitatea.
De asemenea, prin fotbal se dezvoltă nu numai musculatura, ci și întregul sistem osos. Complexitatea și diversitatea mișcărilor pe care le implică acest sport contribuie la creșterea densității osoase și la îmbunătățirea mobilității articulare.
Mai mult decât atât, o rutină sportivă îi va ajuta pe cei mici să-și dezvolte o condiție fizică bună, prevenind, astfel, problemele de sănătate ce ar putea veni la pachet cu un stil de viață sedentar și protejându-i pe parcursul vieții de adult.
Stimularea capacităților cognitive
Contrar credinței comune, fotbalul este un sport care stimulează intelectul și îi ajută pe copii să-și dezvolte gândirea, capacitatea de a se concentra pe mai multe direcții în același timp și de a lua decizii sub presiune, pentru a putea gestiona rapid situațiile inopinate din timpul meciului. Copiii care joacă fotbal trebuie să ia decizii rapide pe teren, să anticipeze mișcările adversarilor și să planifice strategii în timp real. De asemenea, fiind un sport de echipă, fotbalul ajută la dezvoltarea atenției, a memorie și orientării în spațiu a micuților, făcându-i, astfel, mai pregătiți pentru provocările vieții.
Deschiderea către integrare socială
Pentru că este un sport de echipă, fotbalul îi antrenează pe copii nu doar fizic, ci și să se dezvolte social, oferindu-le posibilitatea de a învăța să colaboreze, să comunice și să lucreze împreună cu coechipierii pentru a-și atinge obiectivele comune, pentru a câștiga. Copiii devin, prin acest sport, mai disciplinați, mai atenți la cei din jurul lor, mai empatici. Ei reușesc să se integreze în colectivitate mult mai ușor, iar acest lucru îi va ajuta în viața socială și profesională.
Mai mult decât atât, prin fotbal, cei mici învață să respecte regulile jocului și programul riguros de antrenamente, ceea ce îi face mai disciplinați.
Creșterea încrederii în sine
Fotbalul este un sport complet, care implică atât dezvoltarea fizică, dar cea emoțională. Copiii vor experimenta diferite stări în timpul jocului, precum entuziasm, frustrare sau anxietate, și vor învăța cum să le gestioneze mai ușor. Fiecare gol marcat sau meci câștigat va avea un impact pozitiv asupra stimei de sine și îi va ajuta pe cei mici să-și dezvolte încrederea în propriile forțe și independența. În același timp, ei vor învăța și cum să își gestioneze frustrările legate de eșec și să rămână concentrați chiar și în situații tensionate.
Fotbalul oferă un cadru ideal pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă a copiilor, ajutându-i să rămână activi, sănătoși și să devină adulți echilibrați și responsabili. Pentru a susține în continuare accesul copiilor la educație sportivă și o dezvoltare sănătoasă, achizițiile din magazinele PENNY se transformă în puncte. La fiecare 10 lei cheltuiți, câștigi un punct pe care îl poți dona cluburilor înscrise pe platforma programului Liga Punctelor PENNY.