BĂUT ȘI FĂRĂ PERMIS Poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore un tânăr care, fără a deţine permis de conducere şi sub influenţa băuturilor alcoolice, a provocat un accident de circulaţie soldat cu rănirea mai multor persoane.
Ieri după-amiază, în jurul orei 17.00, poliţia a fost sesizată că mai multe persoane au fost rănite ca urmare a producerii unui accident de circulaţie, pe raza localităţii Chelinţa. Cercetările efectuate de poliţişti au relevat că un tânăr de 22 de ani, domiciliat în judeţul Cluj, care conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un stâlp de susţinere a reţelei electrice, oprindu-se în curtea unui imobil. Totodată, acesta a surprins şi accidentat o femeie de 51 de ani şi doi minori de 4 şi 7 ani, care se deplasau în calitate de pietoni.
În urma impactului, tânărul de la volan şi pietonii au suferit leziuni corporale şi au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În momentul producerii accidentului tânărul de la volan nu utiliza centura de siguranţă iar testarea cu aparatul etilotest a relevat că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. De asemenea, din verificările efectuate, poliţiştii au constatat că cel în cauză nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În baza probatoriului administrat, poliţiştii au dispus reţinerea tânărului pentru 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis, conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă.
Informații furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș