În timp ce Traian Băsescu făcea anticameră la Viviane Reding şi Jose Manuel Barroso la clădirea Comisiei Europene de la Bruxelles, un român instalat în Belgia de peste două decenii, care l-a cunoscut personal pe suspendat, face dezvăluiri. Amintirile sale aduc elemente cruciale în puzzle-ul care configurează imaginea unui şef de stat cu experienţă veche în traficul ilegal de armament, sub oblăduirea Direcţiei de Informaţii Externe.
Ştefan Mihuţ este un luptător. În 1968, pe vremea când era student la Facultatea de Transporturi a Politehnicii din Bucureşti, a fost arestat fiind acuzat că a organizat demonstraţia naţionalistă de Crăciun a studenţilor din Bucureşti. A fost arestat şi condamnat la 17 ani de detenţie, într-un lot de mai mulţi studenţi. Unul dintre studenţii din acel grup a reuşit să fugă în Germania şi să denunţe la Radio Europa Liberă arestările operate de Securitate. Graţie acestor presiuni mediatice, studenţilor arestaţi li se comută pedepsele. Lui Ştefan Mihuţ, pedeapsa i-a fost comutată în 5 ani de muncă forţată în Delta Dunării. Prin forţele lui, şi pentru că era un inginer extrem de apreciat, a ajuns inspector în Ministerul Transporturilor. Din această poziţie a ajuns să îl cunoască pe Traian Băsescu, pe care l-a anchetat în urma incendierii petrolierului “Argeş”. Acest eveniment şi-a pus amprenta asupra destinului său.
La presiunile prietenilor securişti ai lui Băsescu, în 1991, Ştefan Mihuţ, care făcea parte din opoziţia anticomunistă, a fost chemat de generalul de securitate Ion Suceavă şi ameninţat cu lichidarea. În 1991, împreună cu soţia şi fiul, fuge din ţară şi cere azil politic în Belgia, unde locuieşte şi în prezent. Monarhist convins, Ştefan Mihuţ a avut privilegiu de a-l vizita în 1994 pe Majestatea Sa Regele Mihai I la reşedinţa majestăţii sale la Versoix.

– Cum l-aţi cunoscut pe Traian Băsescu în perioada comunistă?

Am putut să îl cunosc pe Traian Băsescu în toată splendoarea aroganţei sale în 1981, la trei luni după ce acesta, în deplină complicitate cu Securitatea, a incendiat vasul „Argeş” în portul francez Rouen, explozia şi flăcările extinzându-se şi asupra altor 38 de nave. Băsescu venea din Franţa, unde facuse 28 de zile de arest, iar noi l-am anchetat abia după trei luni după incident. După incendiul de la Rouen, marinarii români de pe petrolierul „ Argeş” au primit trei luni de concediu.
Împreună cu colegul meu, inginerul naval George Vulpe, am făcut parte din comisia de anchetare a lui Traian Băsescu. Vulpe era trimis de Comitetul de Control Muncitoresc din CC al PCR. Iosif Banc – care era preşedinte al Consiliului Central de Control Muncitoresc al Activităţii Economice şi Sociale – ştia că sunt unul dintre cei mai buni investigatori ai accidentelor şi incidentelor din Ministerul Transporturilor. Eu eram la acea vreme inspector în acest minister. Nu aveam însă pregătire în domeniul naval, dar cunoşteam tot ceea ce ţinea de legislaţia naţională şi internaţională în domeniul protecţiei muncii şi accidentelor în sfera transporturilor.
Banc ne-a trimis la Constanţa cu ordin expres să îl anchetăm pe Băsescu pe linie tehnică şi juridică, dat fiind că prejudiciul reclamat de autorităţile franceze era de peste 12 milioane de dolari. Era o gaură semnificativă în bugetul statului român. Aveam să aflu mai târziu că, pe linie de Departament al Securităţii Statului, lucrurile erau deja „aranjate” şi muşamalizate. La Constanţa ne-a întâlnit şi am fost supervizaţi în timpul anchetei de şeful securităţii portului Nicuşor Dumitru şi de prim secretarul judeţului Constanţa de la acea vreme, Vâlcu.
Băsescu a venit râzând, sigur pe el, ca şi cu ar fi ştiut că ancheta ar fi urmat să fie o simplă formalitate. Mă întrebam cum a putut ajunge acest tânăr pe atunci comandant de navă, abia la trei lui după obţinerea brevetului, să îi fie încredinţat petrolierul „Argeş”. La dosarul de anchetă existau chiar reclamaţii făcute la CC de colegi de ai lui Băsescu în care apărea clar ideea că, în cazul lui, se încălcaseră toate normele în vigoare de numire a unui comandant de navă. Aveam să aflu mai târziu că ascensiunea sa era perfect ghidonată de Securitate.

– Aţi avut acces, în timpul anchetării lui Băsescu la Constanţa, în 1981, la informaţii secrete din dosarul de anchetă. Care din datele apărute acolo v-au şocat?

Deşi nu aveam verificarea Securităţii pentru a intra în posesia documentelor clasificate, numai inginerul George Vulpe o avea (era un fel de certificat ORNISS al epocii ceauşiste), am avut ocazia, ca membru al comisiei, să văd dosarul făcut de Securitate pe marginea acestui „accident”. Dosarul conţinea şi o parte din documentaţia şi date ale investigaţiilor autorităţilor franceze. Răsfoind filele, şi comparând datele oferite de francezi, cu cele sumare puse la dispoziţie de Securitate, ieşeau în evidenţă neconcordanţe. Departamentul Securităţii Statului spunea că totul fusese un simplu accident şi că francezii încearcă să ne şunteze, prin acuze nefondate, în nu ştiu ce relaţii comerciale navale. Francezii prezentau date şi informaţii din care reieşea că incendiul, petrecut pe 10 septembrie 1981, dimineaţa, în aval de Rouen, în dreptul unei rafinării a companiei „Shell“, a fost declanşat voluntar, de o mână criminală, ca să acopere, printr-o diversiune de proporţii, o infracţiune mult mai gravă: transport clandestin de armament. Focul s-a întins pe câţiva kilometri pe Sena. Băsescu, ca şi comandant al petrolierului, era făcut responsabil că blocase inspecţia autorităţilor franceze pe vas timp de trei ore.
Cu câteva zile înainte, francezii luaseră decizia de a verifica, pe baza unor informaţii primite de la serviciul intern de informaţii francez DST (Direction de la Surveillance du Territoire), asemenea acuzaţii. Nu au mai apucat pentru că, primind la rândul lui aceeaşi informaţie, pe altă filieră, Băsescu le-a luat-o înainte. În cele trei ore de blocare a autorităţilor franceze, Băsescu a avut timp să şteragă urmele. Incendiul şi seria de deflagraţii care au urmat au fost extrem de puternice, iar partea franceză avea indicii că toate au generate de posibila existenţă a unor lăzi cu muniţie. Incendierea vasului a fost o decizie luată în comun de Băsescu şi direcţia Securităţii. Traficul ilegal de armanent, dacă ar fi fost descoperit, ar fi adus un blam internaţional lui Ceauşescu, care în vremea aceea începuse să fie criticat de Occident, o lovitură politică de imagine mult mai mare decât o cerere de daune de 12 milioane de dolari, generată de un aşa-zis „accident”.

– Chiar în timpul anchetei aveaţi să aflaţi că comandantul petrolierului „Argeş” era de fapt ofiţer acoperit al DIE.

Noi începusem să îl luăm la puricat pe Băsescu asupra unor date strict tehnice referitoare la o dublă compartimentare atât a rezervoarelor, cât şi a unor pereţi ai petrolierului. Petrolierul „Argeş” fusese transformat încât să poată transporta marfă clandestină. O astfel de compartimentare încălca normativele de construcţie a navei. Aveam să aflu mai târziu că petrolierul fusese adaptat cu binecuvântarea Securităţii astfel încât, sub acoperirea transportului de carburant, nava să poată face transport clandestin de armament, aur, diamante sau combustibil. Valuta obţinută nu intra numai în bugetul statului, nu doar în buzunarele unor înalţi demnitari din DIE, care îl protejau şi pe Băsescu, ci şi în buzunarul lui propriu.
Ţin minte că la un moment dat, când Băsescu l-a jignit pe inginerul Vulpe, cel mai bun specialist în inginerie navală, afirmând că habar nu are de construcţia navelor, m-am răstit la el: „Dacă numai o parte din datele din dosarul ăsta sunt reale, dumneata poţi să înfunzi puşcăria…”. La care răspunsul a venit prompt de la Băsescu: „Nu ştiu care dintre noi doi va face puşcărie mai repede…”. Şi, nu am să uit, râsul acela hăhăit de golan tupeist al tânărului comandant de atunci Băsescu. Am ieşit nervos din birou şi, imediat, m-au abordat Nicuşor Dumitru, şeful Securităţii Portului Constanţa, şi prim secretarul judeţului Constanţa, Vâlcu. Acesta din urmă m-a luat de braţ, m-a tras într-un colţ şi mi-a spus: „Am ordin de sus de tot. Lăsaţi-o moale şi mergeţi pe burtă… Ăsta e ofiţer acoperit şi de caz ştie şi Tovarăşu’…!”. Decizia finală privind rezultatele anchetei noastre a fost luată în comun de inginerul George Vulpe – asupra căruia cred că s-au exercitat cele mai mari presiuni -, de ofiţerul Nicuşor Dumitru şi de prim-secretarul Vâlcu. Totul s-a terminat în coadă de peşte şi, ulterior, dosarul a rămas în suspensie…

– După zece ani de la acest episod aveaţi să daţi din nou de Băsescu… În alt context istoric, dar, de astă dată, a avut ocazia să se răzbune pe dvs. A trebuit să părăsiţi ţara în 1991 şi să cereţi azil politic în Belgia.

Am fos unul dintre participanţii activi la fenomenul Piaţa Univesităţii din partea Partidului Naţional Liberal. Încă de atunci reintrasem sub supravegherea Securităţii regrupate după decembrie 1989. Eu eram poreclit „ţărănistul” liberalilor, deoarece eram în relaţii foarte bune cu Corneliu Coposu şi unul din cei mai activi pro-monarhişti din tabăra liberală. După ce m-am instalat în Belgia, pe Corneliu Coposu şi pe Valentin Gabrielescu i-am găzduit de multe ori la noi acasă, în Belgia. Cu ei am şi organizat, în 1993, un comitet de primire a Majestăţii Sale Regele Mihai I de România la Hotel Novotel din Bruxelles pentru a participa la funeraliile Regelui Baudouin al Belgiei.
Cât încă mai eram în România, am încercat să mă lupt politic de partea liberalilor. Am suportat şi devasterea de către mineri în iunie 1990 a sediilor partidelor istorice şi prigoana lui Iliescu împotriva intelectualilor şi a studenţilor. Regimul neo-comunist se refăcea şi securiştii se regrupau. Plini de avânt anti-comunist, noi încercam să îi deconspirăm. În 1991, am făcut o interpelare din partea liberalilor la comisia condusă de Nicoale Enescu, membru marcant al PNL în anii nouăzeci. Enescu conducea comisia de siguranţă naţională. În interpelarea mea, întrebam ce caută la conducerea Ministerului de Interne un torţionar notoriu ca generalul Ion Suceavă (care era şef la Corpului de Control al ministrului de Interne de atunci, Doru Viorel Ursu) şi ce caută un ofiţer acoperit al Securităţii ca Traian Băsescu la Ministerul Transporturilor, ins pe care îl cunoşteam foarte bine din perioada anchetei de la Constanţa din 1981.
Pe Suceavă, unul dintre cei mai mari torţionari pe care i-a avut România, îl ştiam încă de pe vremea comunismului. Mă intersectasem cu el la diverse accidente importante care avuseseră loc în judeţul Argeş. Un individ agramat, făcut ofiţer superior de miliţie la apelul bocancilor (făcuse doar patru clase primare) şi care se remarcase în ochii liderilor comunişti şi ai Securităţii printr-un gest de un barbarism extrem. Trimis în misiune să lichideze rezistenţa anticomunistă din munţi, Suceavă a fost cel care l-a prins pe unul din fraţii Arnăuţoiu. Făcând exces de zel în faţa superiorilor lui de la Securitate, Suceavă, pe atunci simplu plutonier, i-a adus efectiv pe tavă capul tăiat al unuia dintre fraţii Arnăuţoiu şefului Securităţii din Piteşti. De atunci, a devenit ofiţer superior al Miliţiei, dar şi ofiţer acoperit al Securităţii. Deci, poziţia mea critică era faţă de numirea acestor două personaje în poziţii importante în stat: Suceavă şi Băsescu. Traian Băsescu tocmai fusese proaspăt numit în funcţia de ministru al Transporturilor în guvernul Petre Roman din 1991. Prietenul meu, Nae Enescu, a dat curs scrisorii mele şi a pus problema în comisia pe care o conducea la Parlament. Reacţia nu a întârziat să apară. Timp de săptămâni eram oprit de poliţie când circulam cu autoturismul meu. Ba mi se lua carnetul, ba mi se oprea talonul.
Pe 17 mai 1991, generalul Suceavă mi-a dat telefon şi m-a invitat “la o cafea” la sediul Ministerului de Interne, unde lucra, repet, ca şef al Corpului de Control al ministrului de Interne de atunci, Doru Viorel Ursu. Când m-am prezentat la minister, mi-a dat actele maşinii. Totodată, a profitat de acest pretext pentru a-mi lansa avertismentul: „Ai început să superi foarte tare pe foarte multă lume. Nu mă refer la mizeriile pe care le-ai spus în Parlament despre mine. Dar văd că ai ce ai şi cu ministrul Băsescu. Şi asta de mult timp. Ori te cari cât mai repede din ţară, ori eşti mierlit…”. Nu am luat în seamă ameninţarea. Dar, la câteva săptămâni, când mă întorceam acasă, în holul blocului, pe întuneric, am fost atacat şi bătut crunt de doi indivizi. Am decis că trebuie să îmi protejez familia, soţia şi copilul, şi am plecat cu Dacia mea în Suedia şi apoi în Belgia, unde am cerut azil politic.

– Aţi fost la Bruxelles colaborator al autorităţilor belgiene la Departamentul pentru Refugiaţi. Aţi circulat în medii oficiale, jurnalistice, politice şi în grupurile de refugiaţi români din Belgia. Aţi reuşi să aflaţi şi alte aspecte ale activităţii de ofiţer acoperit al DIE a lui Train Băsescu?

În Belgia, de la funcţionari importanţi ai statului până la jurnalişti flamanzi sau waloni care au scris despre România, în diverse ocazii, se ştie despre Băsescu. Când a fost pregătită vizita Regelui Albert al II-lea şi a soţiei sale, regina Paola, la Bucureşti în 2009, în Belgia presa a scris despre activităţile clandestine ale lui Băsescu la Anvers. Încă de la sfârşitul anilor optzeci, când era funcţionar la reprezentanţa Navrom la Anvers, era bănuit de trafic ilegal de armanent, diamante şi aur.
De asemenea, exista o suspectă legătură între el şi filiera de agenţi sovietici deconspiraţi în Belgia. Clădirea în care funcţiona Băsescu în acea perioadă era lipită de clădirea în care lucra celebrul traficant de armament rus Viktor Bout. Actualmente, în fost clădirea a Navrom-ului ceauşist se află sediul Romtrans-ului, condus de un domn Liga, fratele fostului deputat pedelist Dan Liga. În această clădire, a fost organizat în 2009 şi centrul de votare din Anvers, în care Traian Băsescu a primit un vot în favoarea sa, pe cât de masiv, pe atât de suspect.

– Domnule Mihuţ, mărturia dumneavoastră poate avea o importanţă deosebită pentru conturarea profilului moral, politic şi chiar penal al lui Traian Băsescu. Spuneţi, vă rog, aţi fi dispus să depuneti o mărturie şi în faţa unei comisii parlamentare sau de istorici? Sper că înţelegeti că vă asumaţi astfel o răspundere nu doar istorică?

În principiu nu am nimic împotrivă, numai să ne lase băieţii aceştia (care sunt foarte mulţi pe metru pătrat în Bruxelles) să terminam serialul. Rămânem în contact.
– De acord! (Sursa: cotidianul.ro)