BASCHET BCM Baia Mare înfruntă din nou BC Timișoara. De această dată, cele două echipe se vor întâlni în Liga Națională de Baschet după ce în Cupa României băimărenii au fost eliminați de către timișoreni.
Partida dintre cele două formațiuni va avea loc vineri, 18 noiembrie, cu începere de la ora 17:15. Meciul, disputat pe terenul Timișoarei va fi televizat de DigiSport.
Înainte de partida cu BC Timișoara, băimărenii se confruntă cu probleme în lot, BCM Baia Mare neputând conta în confruntarea cu timișorenii pe serviciile sârbului Luka Pajkovic.
„Ne confruntăm cu probleme medicale. Andrei Dohi este bolnav și sperăm ca până vineri sa fie apt de joc. Fundașul Luka Pajkovic a suferit o entorsă în meciul de la Pitești și cu siguranță nu va juca în partida contra Timișoarei. Încercăm să îl recuperăm până la meciul contra Galațiului. Echipa timișoreană a avut un meci foarte bun împotriva Oradei, pierzând la 2 puncte. Acest lucru arată forța echipei gazde. Obiectivul nostru este să câștigam una dintre cele două partide pe care le avem în această perioadă”, a declarat Sebastian Man, antrenorul principal al BCM Baia Mare.
Etapa viitoare, BCM Baia Mare va întâlni pe teren propriu echipa CSU Phoenix Galați. Partida este programată să aibă loc în data de 22 noiembrie cu începere de la ora 19:00 în Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare.
Simona Vasiac