Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că demisia ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, va putea să vină în momentul în care va exista o sentinţă, chiar şi în primă instanţă, precizând că inclusiv Traian Băsescu ar fi trebuit să demisioneze ca urmare a cercetării sale.
Antonescu a fost întrebat cum vede ideea unei demisii din funcţie a ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, avansată duminică de Traian Băsescu.
„Punctul nostru de vedere, ca şi punctul de vedere al premierului, este foarte clar, iar domnului Băsescu îi spun ce îi spun de ani de zile. Dacă cineva cu dosare, cu probleme, cu urmăriri, cercetări începute trebuie să demisioneze, nu înţeleg de ce a întârziat câţiva ani să demisioneze chiar domnia sa”, a declarat Antonescu.
De asemenea, el a precizat că împărtăşeşte poziţia premierului Victor Ponta în sensul că în cazul unei sentinţe judecătoreşti, chiar şi în primă instanţă, nefavorabilă lui Fenechiu se impune demisia acestuia.
„Sunt de acord (cu Victor Ponta – n.r.), pentru că în momentul în care instanţa se va pronunţa, chiar dacă nu-i vorba de o sentinţă definitivă, chiar dacă nu putem deci vorbi în sens juridic de vinovăţia cuiva, în cazul unei sentinţe nefavorabile, avem totuşi de a face cu o sentinţă, ceea ce înseamnă cu totul altceva decât părerea unei părţi. Să nu uităm, dacă vrem să avem justiţie cu adevărat, că procuratura e o instituţie extrem de importantă, Parchetul, DNA, toate acestea sunt părţi, este statul vs un cetăţean. Judecătorii sunt cei care au dreptul la sentinţă şi numai ei”, a spus preşedintele PNL, Crin Antonescu.
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Realitatea TV, răspunzând unei întrebări, că nu intenţionează să renunţe la ministrul Relu Fenechiu sau la un alt membru al Cabinetului. „Nu, nici vorbă, pentru că în raport se vorbeşte în mod greşit de fapte de corupţie, ori nici unul (dintre miniştri – n.r.) nu este acuzat de fapte de corupţie, nici unul nu este acuzat de fapte din momentul în care au devenit miniştri şi, din moment ce i-am propus în Parlament şi preşedintele le-a semnat decretele, să vin acum să spun că acum am aflat, acum mi-am dat seama că nu-i bun Fenechiu sau Dragnea, mi se pare totuşi un gest neserios”, a spus Ponta.
Premierul a menţionat, referitor la Relu Fenechiu, că aşteaptă ca justiţia să dea în primă instanţă un verdict. „În cazul domnului Fenechiu, trimis în judecată înainte de a deveni ministru, votat de Parlament şi semnat de către preşedinte, aştept ca justiţia din România să dea în primă instanţă un verdict. Dacă verdictul va fi de achitare, domnul Fenechiu cu atât mai mult îşi are locul în Guvern, dacă verdictul va fi de condamnare în primă instanţă, atunci, în aceeaşi zi, domnul Fenechiu va pleca din Guvern”, a spus el.
Traian Băsescu a declarat duminică, la rândul lui, referindu-se la raportul MCV, că mesajul Comisiei Europene în legătură cu miniştrii cercetaţi este către premier, precizând că, dacă ar fi putut, el s-ar fi opus numirii acestora, însă legal nu a avut posibilitatea.
„Un alt lucru pe care ni-l menţionează raportul: au fost trei miniştri care au fost găsiţi incompatibili de ANI, dar au fost menţinuţi în Guvern. Cum să nu îţi menţioneze Comisia Europeană acest lucru, care a arătat că politicul din România, la nivel de guvern, nu îndeplineşte standardele europene acceptate de toată lumea? Deci, aici nu discutăm neapărat de principiul «până nu e o hotărâre definitivă, nu funcţionează». Uniunea Europeană ne cere ceva ce funcţionează în toate statele Uniunii”, a declarat Băsescu
Uitând că el însuși a fost cercetat penal, Băsescu a pozat în acest imaculat, spunând că politicienii nu sunt deasupra legii şi trebuie să fie un exemplu.
„Veţi observa în raport că nu se leagă de aleşi, nu veţi vedea niciodată Comisia Europeană spunând: «de ce a fost ales un primar, de ce a fost ales un parlamentar care avea dosar penal?». Comisia Europeană respectă votul electoratului, dar pe urmă, când intri în instituţiile la vârf, Guvern sau Parlament, şi eşti pus sub semnul întrebării din punct de vedere al integrităţii, mai ales în guvern, trebuie să existe reacţia demisiei. Asta ne spune, practic, în raport Comisia Europeană, astea sunt standardele la care trăiesc politicienii europeni. Nu vedeţi nicio critică, deşi raportul e făcut după alegeri, cu privire la votul electoratului, nu întreabă nimeni de ce a fost votat domnul Stan. Nu întreabă nimeni de ce a fost votat domnul Stan, pentru care se ceruse arestarea. Nu întreabă aşa ceva, pentru că se respectă suveranitatea poporului în a-şi alege reprezentanţii”, a continuat Băsescu.
Traian Băsescu a fost ales în funcția de președinte al României deși era trimis în judecată in celebrul dosar „Flota”. Băsescu nu și-a pus însă nicio clipă problema demisiei, cum le cere acum altora, aflați în aceeași situație.