Majoritatea aleșilor locali băimăreni au susținut demersul primarului Cătălin Cherecheș și au adoptat, în ședința de astăzi, menținerea tarifului abonamentului anual de parcare la 100 de lei. Este al nouălea an în care Cherecheș reușește să mențină la minimum valoarea acestui tarif. Până în 2011, abonamentul anual de parcare în Baia Mare era de 500 de lei, iar încasările din plata acestuia atingeau aproximativ 400.000 de lei. Din 2012, Cherecheș a reușit reducerea acestui abonament anual la 100 de lei/ an, iar veniturile au ajuns la aproximativ 3,5 milioane de lei.
Tot astăzi, primarul Cătălin Cherecheș le-a prezentat consilierilor locali regulamentul pentru închirierea parcărilor din cartiere. Primarul a cerut consilierilor ca până la data de 15 ianuarie 2021 să vină cu propuneri de îmbunătățire a acestui document. Prin acest demers, primarul vizează ca din luna mai 2021 băimărenii să poată opta, timp de o lună de zile, pentru locurile pe care doresc să le închirieze (pe o perioadă între 1 și 5 ani). Închirierea se va face pe baza unui punctaj, chiar a unei licitații dacă va fi cazul, pentru a putea fi departajați cei care aplică pentru același loc de parcare. Acest proiect este un preambul al unui alt proiect major care vizează configurarea parcărilor din cartiere, construirea de noi parcări, dar și de demolarea garajelor.
ActualMM
Dar impozitele si taxa de salubritate de ce doreste sa le mareasca ?