BANI DE LA UE România va primi 800 de milioane de euro de la Uniunea Europeană (UE) pentru un număr de 10 proiecte de infrastructură începute în perioada 2007 – 2013.
„Aceste proiecte reprezintă mai mult decât simple investiții în infrastructură: folosite în mod eficient, pot deveni catalizatori ai dezvoltării la nivel local, regional și național. De aceea este cu atât mai important ca fondurile UE să fie folosite în mod strategic și în concordanță cu prioritățile de investiții din România”, a afirmat comisarul european pentru politică regională, românca Corina Crețu,(foto), conform Libertatea.ro.
Două dintre cele 10 proiecte aprobate vizează lucrări de infrastructură în sectorul Transporturi și se referă la construcția șoselei de centură a municipiului Brașov, tronsoanele I (DN1-DN11), II (DN11-DN13) și III (DN13-DN1), și la reabilitarea liniei de cale ferată Brașov — Simeria, componentă a coridorului pan-european IV, tronsonul Sighișoara — Coșlariu.
Obiectivele proiectelor de transport cuprind modernizarea infrastructurii și sporirea vitezei de circulație maximă la 160 km/h pentru trenurile de călători și la 120 km/h pentru trenurile de marfă pe tronsonul Sighișoara — Coșlariu, respectiv construcția șoselei de centură a Brașovului pentru diminuarea traficului din municipiu.
De asemenea, trei proiecte au ca țintă domeniul Managementului deșeurilor în: județul Caraș-Severin — Dezvoltarea sistemului de management integrat al deșeurilor, județul Constanța — Dezvoltarea sistemului de management integrat al deșeurilor, și județul Iași — Dezvoltarea sistemului de management integrat al deșeurilor.
Sursă info.