BANI DE DRUM Unele state din Europa oferă bani refugiaţilor pentru a se întoarce în ţările lor. Românii plecaţi la muncă în străinătate sunt şi ei vizaţi de acest ajutor care stimulează cât mai mulţi oameni să accepte repatrierea, scrie România TV.
BANI DE DRUM Germania a anunţat la începutul acestei că vrea să pună în practică un program prin care să se acorde 1.200 de euro fiecărui migrant care acceptă să-şi retragă cererea de azil şi să fie repatriat.
Plata acestei sume va fi împărţită în două tranşe, prima la plecarea din Germania şi diferenţa la şase luni după sosirea în ţara al cărei cetăţean este refugiatul.
De asemenea, migranţii care nu atacă cu recurs respingerea cererii de azil în Germania şi acceptă să părăsească această ţară înaintea termenului limită vor primi şi ei din partea guvernului de la Berlin suma de 800 de euro.
Aceste facilităţi se adaugă celor deja existente, în prezent refugiaţii care pleacă de bunăvoie din Germania primind 500 de euro pentru acoperirea costului călătoriei.
Şi Norvegia oferă, începând cu 2016, o indemnizaţie celor care locuiesc ilegal în această ţară şi acceptă repatrierea. Suma care revine fiecărui cetăţean străin stabilit ilegal în Norvegia şi care acceptă să se întoarcă în ţara sa este de 2140 de euro.
Spania de asemenea recompensează migranţii care se întorc în ţările de origine.
Imigranţii care renunţă atât la permisele de rezidenţă cât şi la cele de muncă vor primi un ajutor de şomaj în două tranşe: prima tranşă, de 40% din total, în Spania, iar 60% în luna următoare, în ţara de origine.
O altă condiţie pentru ca imigrantul să primească aceşti bani este aceea de a se de angaja să nu se întoarcă în Spania în următorii trei ani.
În Franta, ajutorul umanitar de repatriere pentru imigranţii fără documente este de 50 de euro pentru un adult şi 30 de euro pentru un copil.
Şi guvernul român îşi stimulează cetăţenii plecaţi la muncă în străinătate să revină în ţară.
Aceştia vor putea primi fonduri europene de până la 40.000 euro, pentru a-şi deschide o afacere în România, în linia de finanţare Diaspora Start-up.
Alocarea totală a schemei de finanţare Diaspora Start-up este de 30 milioane euro din Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020. Din aceşti bani vor fi finanţate proiecte europene de stimulare a antreprenoriatului în valoare de maximum 5 milioane euro fiecare.
În cadrul acestor proiecte, autorităţile speră să fie incluşi în programe de formare antreprenorială cel puţin 3.000 de români care se întorc în ţară.
De asmenea, cel puţin 300 de mici afaceri ar urmă să fie deschise, prin acordarea de granturi de maximum 40.000 de euro. Astfel, statul speră să se creeze minimum 600 de locuri de muncă noi.
sursa INFO
sursa FOTO