Băiatul de 12 ani care ar fi fost violat, în timpul orelor, la o școală din județul Bacău ar fi fost victima unui singur autor, susțin reprezentanții Inspectoratului Școlar, deși Poliția îi cercetează pe trei elevi suspecți în acest caz. Cel care l-ar fi abuzat sexual pe copilul de clasa a VI-a era elev de serviciu pe școală în ziua în care și-ar fi bătut joc de colegul său cu doi ani mai mic, relatează Libertatea.
Oficialii Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bacău a ”redus” de la trei la unu numărul elevilor de 14 ani de la o școală din județ care sunt cercetați de Poliție pentru viol. Cel puțin așa au stabilit reprezentanții Școlii Sascut atunci când au desfășurat propria anchetă internă, după ce au fost informați despre incidentul petrecut în școala generală de structură din satul Pâncești de către polițiștii din comună.
”Noi am fost informați de către conducerea Școlii Sascut despre o prezumată agresiune sexuală în școala de structură de la Pâncești, a cărui victimă ar fi fost un elev de clasa a VI-a, iar presupusul autor elev în clasa a VIII-a. Fapta ar fi avut loc în intervalul 8.00-11.00, atunci când elevul care ar fi fost abuzat a lipsit de la ore, în timp ce elevul care l-ar fi agresat sexual era de serviciu pe școală. Elevul agresat a revenit la cursuri începând cu ora 11 și a avut un comportament normal, fără a informa profesorul de serviciu sau pe un alt cadru didactic despre presupusele abuzuri la care a fost supus. Incidentul a fost semnalat directorului școlii a doua zi dimineață de către Poliție”, a declarat, vineri, pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al ISJ Bacău, Doina Marinov.
Șefii învățământului băcăuan nu a putut preciza în ce loc al școlii s-ar fi petrecut agresiunea întrucât cazul este anchetat de către polițiști. ”În discuțiile purtate cu Poliția, ni s-a confirmat că pe numele minorilor există un dosar penal. Însă, având în vedere vârsta copiilor și specificul prezumatei infracțiuni, nu am putut obține informații suplimentare”, susține inspectorul Doina Marinov.
Sursa info și continuarea pe Libertatea.