ÎN BAIA MARE ȘI SIGHETU MARMAȚIEI Prevenirea și combaterea contrabandei cu tutun este şi în anul 2018 o prioritate a polițiștilor maramureșeni. La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat activități, pe raza municipiului Baia Mare, pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit cu țigări de proveniență ucraineană şi pentru identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care desfăşoară astfel de activităţi infracţionale.
În urma controalelor efectuate, polițiștii au constatat o infracțiune la Legea nr. 86/2006 și au ridicat în vederea confiscării 80 pachete cu țigări de contrabandă. În cadrul dosarului penal întocmit, poliţiştii continuă cercetările pentru identificarea şi tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate în activitatea infracţională.
Şi poliţiştii din Sighetu Marmaţiei au confiscat 54 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în cadrul unei acţiuni ce a fost organizată sâmbătă, 13 ianuarie, pe raza municipiului.
În cadrul acţiunii ce a avut ca scop atât protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite cât şi menţinerea ordinii şi liniştii publice şi prevenirea accidentelor rutiere, poliţiştii sigheteni au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 4 000 de lei.
Informații furnizate de către IPJ Maramureș
Foto: ARHIVĂ
Te-ar putea interesa și: http://2.actualmm.ro/vezi-programul-ce-spectacole-se-joaca-perioada-16-21-ianuarie-2018-la-teatrul-municipal-din-baia-mare/