BAIA MARE SE RECONSTRUIEȘTE În cadrul unei conferințe de presă susținută de către primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș a prezentat o analiză a proiectelor depuse deja pentru obținerea de finanțări europene. Valoarea acestora ajunge la 120 de milioane de euro, sumă de zece ori mai mare decât a primit-o municipiul Baia Mare în exercițiul financiar anterior.
În exercițiul financiar anterior, municipiul Baia Mare a obținut 20 de milioane de euro pentru implementarea proiectelor europene. În momentul de față, Administrația Publică Locală a depus un portofoliu de proiecte în valoare de peste 150 de milioane de euro, 122 de milioane de euro pentru mobilitate urbană și alte 30 de milioane de euro pe zona socială. La aceste sume se mai adaugă alte aproximativ 60 de milioane de euro pentru eficientizarea transportului în comun.
„Astăzi concurăm cu municipiul Oradea și Cluj, lăsând departe în spate municipiul Satu Mare, Bistrița sau Zalău. Tocmai din acest motiv s-a și împărțit la nivelul ADR Nord-Vest această regiune în două categorii, de eficiență și restul. Pe de altă parte municipiul Baia Mare are posibilitatea să obțină între 60 și 80 de milioane de euro, fonduri pentru tot ceea ce înseamnă infrastructură rutieră, cu condiția ca acest lucru să ducă la eficientizarea transportului în comun. Asta înseamnă benzi de circulaţie dedicate transportului în comun și un sistem de transport unitar cu pungi de parcare tip park and ride la marginile orașului, cu intersecțiile mari, sub care se vor face parcări și sutraversarea pietonală a bulevardelor pentru a putea eficientiza traficul. Deci va fi o filosofie nouă de transport rutier, de călători și piste de biciclete. Așadar, dacă cu 20 de milioane de euro am schimbat fața orașului, cu 120 de milioane de euro o să facem un oraș nou”, a declarat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.
Proiectele depuse pentru finanțare europeană fac referire la reabilitarea a 28 de blocuri (au fost semnate deja primele contracte și vor intra în execuție în luna martie 2019), a 24 de unități de învățământ și grădinițe (Grădinița Micul Prinț, Școala Victor Babeș, Școala Ion Luca Caragiale, Școala numărul 18, Liceul Emil Racoviță, Școala Avram Iancu, Grădinița numărul 10, Liceul cu Program Sportiv, Școala Vasile Alecsandri, Școala Simion Bărnuțiu, Școala Alexandru Ivasiuc, Școala Dimitrie Cantemir, Liceul Mihai Eminescu, Colegiul Tehnic Transilvania, Școala Nicolae Bălcescu) dar și a Spitalului de Pneumoftiziologie.
De asemenea mai este vorba despre proiecte importante privind mobilitatea urbană durabilă prin pietonizarea Centrului Istoric și realizarea rețelei velo în municipiul Baia Mare (pietonizarea Pieței Libertății, Pieței Păcii, realizarea de rețele de piste de biciclete, pietonizarea Pieței Revoluției) sau implementarea sistemului de e-ticketing și modernizarea stațiilor de transport în comun, dar și achiziția de 6 troleibuze, 6 autobuze electrice, 14 autobuze hibrid de 12 m și alte 7 autobuze hibrid de 18 m. La acestea se mai adaugă reabilitarea zonei verzi și a infrastructurii de agrement în zona Monumentului Ostașului Român, prin reabilitarea Ștrandului Municipal și a zonei sport. Realizarea Creșei „Steluțelor” dar și a unei grădinițe în cartierul Vasile Alecsandri sunt alte două proiecte cuprinse deja în mapa depusă la Agenția de Dezvoltare Durabilă (ADR) Nord-Vest.
Mai mult, reabilitarea zonei verzi și a infrastructurii de agrement din perimetrul malurilor râului Săsar, realizarea infrastructurii de acces, utilități și zone de agrement urban în zona Pintea Viteazu, porțiunea cuprinsă între Gară și Jandarmerie, perimetru unde se va construi un nou cartier. Implementarea învățământului electronic în școlile din municipiul Baia Mare, prin dotarea acestora cu tablete, table electronice și manuale electronice, precum și modernizarea rețelei de drumuri forestiere în municipiul Baia Mare se alătură proiectelor importante care au fost depuse spre finanțare europeană.
Cătălin Cherecheș a mai arătat în cadrul conferinței de presă că municipiul Baia Mare se numără printre cele cinci orașe din România care la rectificarea generală își va recupera banii pierduți odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Fiscal. Ce nu s-a recuperat este faptul că în 2016 bugetul de salarii era de 2 milioane de lei, iar astăzi această sumă se ridică la 5,5 milioane de lei. Conform celor declarate de primarul municipiului Baia Mare, această creștere nu se raportează însă la eficiență. Astfel, într-un mod foarte pragmatic, va propune Consiliului Local să pondereze aceste salarii în funcție de eficiența fiecărui angajat, înjumătățindu-se funcțiile de conducere. Asta deoarece, după cum a precizat Cătălin Cherecheș, primarul nu este de acord ca banii din capitolul investiții să fie repartizați pentru salarii.