Primăria Baia Mare a semnat contractele de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea a trei unități de învățământ din municipiu, investiții realizate prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027. Toate documentațiile sunt finalizate, iar în perioada imediat următoare va fi demarată procedura de achiziție publică pentru execuția lucrărilor.
Este vorba despre Școala Gimnazială Alexandru Ioan Cuza, Școala Gimnazială Nicolae Iorga și Școala Gimnazială Nichita Stănescu, unități de învățământ care vor beneficia de lucrări ample de eficientizare energetică și modernizare.
Proiectele includ reabilitarea termică a clădirilor, modernizarea instalațiilor de încălzire și ventilație, implementarea unor sisteme de management energetic, instalarea de iluminat LED, precum și alte lucrări conexe menite să îmbunătățească semnificativ condițiile de studiu pentru elevi și cadrele didactice.
Valoarea totală a investițiilor este una considerabilă. Pentru Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, proiectul are o valoare de 19.820.429 lei, TVA inclus. La Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”, investiția se ridică la 26.806.561,02 lei, TVA inclus, iar pentru Școala Gimnazială „Nichita Stănescu” valoarea totală a proiectului este de 23.456.290,58 lei, TVA inclus.
„Am semnat contractele de finanțare pentru reabilitarea altor trei școli din Baia Mare! Toate documentațiile sunt deja pregătite și, în câteva zile, demarăm procedura de achiziție publică pentru execuția lucrărilor!”, a declarat primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș.
Administrația locală subliniază că aceste proiecte fac parte din angajamentul asumat de a investi constant în infrastructura educațională a orașului și de a crea condiții moderne și eficiente pentru elevii din Baia Mare.







