AcasăslolvaciaÎN BAIA MARE - Fotograful Răzvan Voiculescu lansează albumul „ROST. 12 Hotare”,...

ÎN BAIA MARE – Fotograful Răzvan Voiculescu lansează albumul „ROST. 12 Hotare”, ultima parte a trilogiei ROST

spot_img

DISTRIBUIȚI

ÎN BAIA MARE Fotograful Răzvan Voiculescu lansează, luni, 5 martie, la ora 17:00, la Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” Baia Mare, albumul de fotografie și filmul „ROST. 12 Hotare”, piesa finală a trilogiei ROST.


Este un proiect care s-a întins pe șase ani și a inclus și albumele „ROST – esențe, gusturi și stări românești” (2013) și „Dor de ROST” (2015).

În cadrul evenimentului se va proiecta scurtmetrajul documentar „ROST. 12 Hotare”, produs de Ana Maria Pîrvan și Răzvan Voiculescu. Invitații vor putea afla poveștile tinerelor Păstrătoare de ROST Patricia Tăut și Ligia Bodea, relatate chiar de acestea, iar seara se va încheia cu un scurt concert la tulnic susținut de Razvan Roșu.

„ROST. 12 Hotare” este cel mai voluminos album al seriei și conține 370 de pagini cu imagini strânse din toate colțurile țării: fotografii cu oameni care încă mai păstrează un meșteșug, biserici de lemn, cule și conace părăsite care se încăpățânează să „supraviețuiască” deși au fost demult abandonate, dar și obiecte tradiționale din gospodăriile oamenilor, obiecte ce mai pot fi astăzi găsite aproape numai în muzeele etnografice.

Albumul vine la pachet atât cu un DVD cu filmul (documentar scurt metraj), cât și cu o hartă artizanală care reunește locațiile tuturor „Păstrătorilor de ROST” din cele trei albume astfel încât, cei care își doresc, să poată descoperi zone din România unde meșteșugurile încă se mai păstrează.

„Ca piesă finală a trilogiei ROST, albumul acesta oferă tabloul cât mai complet al ROST-ului românesc din perspectiva mea. Este o colecție de fotografii de compoziție, profunde, care aduc împreună diferite ipostaze ale ROST-ului” Răzvan Voiculescu – fotograf

Trilogia ROST a avut ca temă principală ideea unei lumi aflate la apus și faptul că în satele şi „târgurile” mici din România majoritatea meşteșugurilor dispar, iar odată cu ele, și crezul și cutumele satului tradițional.

Răzvan Voiculescu a vrut să surprindă ideea de ROST pe care o reprezintă păstrătorii de tradiții, de care auzim din ce în ce mai des ca fiind ultimii de acest fel: „ultimul fierar”, „ultimul potcovar”, „ultimii rapsozi”.

Însă această trilogie se termină într-o notă pozitivă, cu exemple de „Păstrătorilor de ROST” tineri care duc mai departe povestea meșteșugurilor învățate.

Dincolo de impactul cultural, beneficiul social al proiectului este acela de a oferi o alternativă de modele, de eroi autentici, umani, plini de povești.

Informaţii furnizate de Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA