Elevii din toată țara intră începând de azi, 2 aprilie, în vacanța de primăvară, vacanță care a fost prelungită de către ministerul Educației la nu mai puțin de o lună, adică până în data de 4 mai. Nemulțumirile apărute în rândul părinților nu au părut să îi miște în vreun fel anume pe cei responsabili.
În Baia Mare, acum câteva zile, un grup de câțiva părinți au protestat în fața sediului Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, nemulțumiți fiind de decizia luată de ministrul Educației de a prelungi vacanța de Paște cu trei săptămâni.
„Este un protest spontan”, a declarat unul din părinți. „Suntem nemulțumiți că se dă vacanță în plus. Cuvintele unui dascal: „Uita copiii intro luna de vacanta tot ce au invatat in ultimele 2 luni!”. „Vrem acces la educatie!”,”Vrem scoala normala!”,”Lasati-ne copiii in pace!”,”Vrem socializare nu izolare!”,
Indignarea părinților băimăreni vine și ca urmare a faptului că în ultimul an și din cauza pandemiei, copiii au stat mai mult acasă, făcând școală online, cei de la conducerea țării nu au găsit decât foarte târziu variante de a deschide unitățile de învățământ, deși alte locuri arhiaglomerate (precum supermarket-urile sau mall-urile) au rămas deschise și neatinse de restricții în toată această perioadă.
Adrian Barbur/ ActualMM